Daniel 4 este unul dintre cele mai uimitoare capitole ale Bibliei. Mai întâi, este redactat sub forma unei scrisori. Desigur, în Biblie există multe scrisori, precum cele scrise de Pavel în Noul Testament. Însă nu mai există una scrisă de un rege care fusese păgân și idolatru.
Nebucadnețar trecuse prin câteva experiențe extraordinare. De mai mulți ani, era puternic influențat de câțiva dintre tinerii nobili pe care îi adusese la curtea sa din mica țară a lui Iuda. Mai întâi, aceștia mâncaseră o hrană neobișnuită și, în mod surprinzător, se dovediseră mai puternici și mai înțelepți decât toți ceilalți. Apoi îi tâlcuiseră visele. După aceea refuzaseră să se închine idolului său, iar când încercase să-i execute, văzuse o făptură asemenea unui fiu de dumnezei umblând împreună cu ei prin foc, ca și când s-ar fi plimbat într-o zi plăcută de primăvară. Nebucadnețar începuse să-L respecte pe Dumnezeul lor, deși încă nu I se predase cu adevărat.
Într-o zi, regele a avut un vis. Desigur, Daniel i l-a tâlcuit. Însă, până atunci, Daniel ajunsese să-l respecte și poate chiar să-l iubească pe monarh, așa că i-a fost greu să-i spună că visul cuprindea un avertisment puternic din partea lui Dumnezeu. Daniel și-a adunat curajul și l-a implorat cu sinceritate: „Pune capăt păcatelor tale, şi trăieşte în neprihănire, rupe-o cu nelegiuirile tale, şi ai milă de cei nenorociţi, şi poate că ţi se va prelungi fericirea!” (Daniel 4:27).
Nebucadnețar trebuie să fi trăit mai bine pentru o vreme, deoarece totul a mers bine timp de un an. Apoi a căzut din nou în vechea sa aroganță. Citește tu însuți în versetele 29-33 lucrul uimitor care s-a întâmplat după aceea.
Unii oameni au nevoie de o zguduire puternică pentru a vedea lumina. Nebucadnețar a avut nevoie de ea. Dacă citești lauda cu care își încheie scrisoarea devenită Daniel 4, totul pare să arate că, în cele din urmă, s-a convertit cu adevărat la Dumnezeul cel viu. El încheie astfel: „Acum, eu, Nebucadneţar, laud, înalţ şi slăvesc pe Împăratul cerurilor, căci toate lucrările Lui sânt adevărate, toate căile Lui sânt drepte, şi El poate să smerească pe ceice umblă cu mândrie!” (versetul 37).
Dumnezeule Preaînalt, care trăiești veșnic, mă uimește puterea Ta de a străpunge armura chiar și a unui rege păgân și idolatru, care se considera el însuși un dumnezeu pe pământ. Dacă vei vedea vreodată în mine o asemenea aroganță și mândrie, Îți dau voie să faci tot ce este necesar pentru a le îndepărta. Prefer să fiu martorul Tău credincios, asemenea lui Daniel și prietenilor săi. Amin.