„A venit ca să mărturisească despre Lumină.” Îmi place această formulare. Cred că pentru aceasta suntem cu toții aici. Ioan era un om care își cunoștea misiunea și o lua în serios. Trăia în renunțare de sine și se instruise singur, studiind prorociile Vechiului Testament despre venirea lui Mesia, al Cărui mesager trebuia să fie.
Se pare că nu-L întâlnise niciodată pe Isus, deși erau rude apropiate. Dacă ar fi fost prieteni și apoi Ioan ar fi început să predice: „Mielul lui Dumnezeu este aici!”, oamenii ar fi putut crede că cei doi puseseră la cale totul împreună.
Ioan a explicat însă că Duhul Sfânt îi descoperise semnul: omul peste care avea să vadă Duhul coborând și rămânând era Cel așteptat. Când a văzut acest lucru, a mărturisit cu sinceritate despre el.
Ioan predica deja de ceva vreme, chemându-i pe oameni la pocăință, pentru că noua Împărăție a lui Dumnezeu era aproape, chiar în mijlocul lor. Conducătorii din Ierusalim l-au luat atât de în serios, încât au trimis o delegație să-l întrebe cine este. Era el Hristosul? Ilie? „Prorocul”? Nu, a răspuns Ioan, nu era niciunul dintre aceștia.
„Dar cine ești?”, au insistat ei.
Ioan le-a răspuns: „Eu sânt glasul celuice strigă în pustie: «Neteziţi calea Domnului», cum a zis proorocul Isaia.”
„Atunci de ce botezi?”
„Eu botez cu apă”, le-a spus Ioan, „dar în mijlocul vostru stă Unul, pe care voi nu-L cunoaşteţi. El este Acela care vine după mine, şi care este înaintea mea; eu nu sânt vrednic să-I desleg cureaua încălţămintelor Lui” (Ioan 1:23, 26-27).
Aducător al Împărăției, eu nu am primit aceeași chemare ca Ioan Botezătorul. Lucrarea mea pentru Tine nu va fi la fel de spectaculoasă. Cu siguranță, nu voi avea privilegiul de a-L boteza pe Fiul lui Dumnezeu! Totuși, într-un sens, am aceeași chemare. Și eu sunt chemat să strig în pustiul vieții pământești atât de aglomerate: „Pregătiți calea Domnului!” Și eu trebuie să le spun oamenilor că Împărăția este aproape — chiar aici! Și eu sunt un fiu sau o fiică a lui Dumnezeu. Cine știe? Poate că într-o zi voi fi chemat să botez alți fii și alte fiice ale lui Dumnezeu. Până atunci, doresc să fiu cunoscut ca un copil al Tău care spune adevărul, apără Împărăția și contribuie la apropierea ei. Amin.