Elisaveta s-a dus la ușă să vadă cine venise. Trecuseră câteva luni liniștite, fără conversațiile și râsetele pe care le împărtășea de obicei cu Zaharia. Însă timpul se apropia, iar ea credea că soțul ei avea să vorbească din nou după nașterea copilului. Între timp, fericirea și mulțumirea îi umpleau atât de deplin sufletul, încât nimic nu o putea tulbura.
„Maria!” Elisaveta s-a bucurat să-și vadă tânăra rudă. Dar, înainte să poată spune altceva, chiar în clipa în care Maria a salutat-o, Elisaveta a simțit ceva uimitor. Copilul din pântecele ei, destul de mare acum încât să o țină uneori trează noaptea, a săltat puternic, iar Duhul Sfânt i-a oferit deodată o înțelegere extraordinară. Ea a știut de ce venise Maria și ce veste dorea să-i aducă.
„Binecuvântată eşti tu între femei, şi binecuvântat este rodul pântecelui tău”, a strigat ea. „Cum mi-a fost dat mie să vină la mine maica Domnului meu? Fiindcă iată, cum mi-a ajuns la urechi glasul urării tale, mi-a săltat pruncul în pântece de bucurie. Ferice de aceea care a crezut; pentrucă lucrurile, cari i-au fost spuse din partea Domnului, se vor împlini” (Luca 1:42-45).
Elisaveta știa ce spunea. Cunoscuse îndeaproape consecințele necredinței soțului ei. Nu ni se spune dacă și ei îi fusese greu să primească făgăduința lui Dumnezeu, dar cunoscuse personal binecuvântarea de a crede.
Și Maria avea nevoie de această încurajare. Urmau să o aștepte necazuri acasă, deși nu știa cât de mari. Nu știa, de exemplu, că Iosif avea să se gândească să rupă logodna. Însă știa că vecinii vor afla că rămăsese însărcinată înainte de căsătorie și că această situație o putea urmări multă vreme.
Primele raze de lumină apăreau, dar deocamdată numai câțiva oameni aleși le puteau vedea. Mulțimile își continuau viața obișnuită, așteptând și tânjind după izbăvire. Acești copii mai aveau mult de crescut. Însă cel puțin două familii — una tânără și una înaintată în vârstă — știau că Dumnezeu începuse să lucreze. Profețiile se așezau una lângă alta, se puneau în mișcare și se pregăteau să se împlinească.
Păstrător al stelelor, Tu conduci anotimpurile și Îți aduci planurile la îndeplinire. Trecuseră patru mii de ani de la făgăduința din Eden. Acum au mai trecut două mii. Îmi încordez privirea spre cerul răsăritului și aștept zorii. Ajută-mă să fiu un copil care poartă adevărul, asemenea Elisavetei și Mariei, crezând fiecare cuvânt pe care îl rostești și oferindu-le încurajare celor din jur. Amin.