După ce poporul lui Dumnezeu a trăit șaptezeci de ani sub stăpânirea Babilonului, nu a mai căzut niciodată în idolatrie în același fel. De-a lungul veacurilor, israeliții se abătuseră de nenumărate ori. De multe ori, Dumnezeu îi lăsase să înfrunte consecințele. De multe ori strigaseră: „Ne pare rău! Nu vom mai face niciodată! Salvează-ne!” Iar El îi salva, după care ei repetau aceleași greșeli. Însă după Babilon... nu au mai făcut-o.
În schimb, au început să se abată în direcția opusă.
Înainte se amestecaseră cu vecinii lor și făcuseră tot ce făceau aceștia — imoralitate, idolatrie și multe altele. Acum nu mai doreau să aibă nicio legătură cu ei. Au luat cuvântul „ales” și au început să-l folosească într-un fel pe care Dumnezeu nu-l intenționase niciodată: „Noi suntem cei aleși. Suntem mai buni. Voi sunteți niște câini. Nici măcar nu ne vom atinge de voi!”
Înainte își făcuseră chipuri cioplite și se plecaseră înaintea lor. Acum nu mai acceptau niciun fel de imagine. Nici măcar reprezentarea unui lucru obișnuit.
Înainte călcaseră în picioare Sabatul. Acum inventaseră sute de reguli migăloase: să nu purtați poveri — nici măcar batista; să nu scrieți — nici măcar două litere; să nu călătoriți — limita este de două mii de pași, așa că aveți grijă să-i numărați.
Dar dădeau zecime! Acesta era un lucru bun, nu-i așa? Își numărau chiar și semințele și ofereau fiecare a zecea sămânță lui Dumnezeu. Mai precis, Templului — nu oamenilor care nu aveau hrană și ar fi putut planta acele semințe.
În cei aproximativ patru sute de ani dintre evenimentele Vechiului și ale Noului Testament, aceste umbre au devenit tot mai adânci. Ellen White scrie că „credința slăbise, iar speranța aproape încetase să mai lumineze viitorul... Cu ochii plini de dor, ei așteptau venirea Eliberatorului, când întunericul urma să fie risipit, iar taina viitorului să fie descoperită” (*Hristos, Lumina lumii*, p. 32, ed. engl.).
Ei așteptau.
Stăpân al timpului și al profețiilor, așteptăm. Veghem. Sperăm. Tânjim după izbăvire. Între timp, vreau să fiu copilul Tău care poartă și împărtășește lumina. Amin.