În Țara Sfântă, femeile obișnuiau să aducă apă în vase sau ulcioare mari de ceramică. Acestea erau grele chiar și goale, iar pline cu apă cântăreau mult mai mult. Femeile coborau gălețile în fântână, le ridicau cu o frânghie, umpleau vasele, le așezau pe umeri și le duceau acasă.
Nu era o muncă potrivită pentru arșița amiezii!
Oricine judeca limpede mergea după apă dimineața devreme sau seara târziu, când era măcar puțin mai răcoare. Femeile mergeau în grupuri, râzând și discutând. Astfel, o muncă grea devenea ceva mai ușoară.
De ce s-a dus atunci femeia samariteană singură la fântână, în miezul zilei?
Pentru că era rușinea cetății. Fusese căsătorită de cinci ori, iar acum trăia cu un bărbat care nu-i era soț. Oamenii „respectabili” nici măcar nu vorbeau cu ea. Poate că o batjocoreau sau chiar scuipau în urma ei când trecea...
Apoi a întâlnit un Bărbat. Un Bărbat cu totul diferit de toți bărbații pe care îi cunoscuse vreodată. El i-a vorbit cu compasiune și respect. A tratat-o ca pe o ființă inteligentă și valoroasă. I-a răspuns la întrebări, a discutat cu ea despre lucruri spirituale — ceva ce nimeni nu făcuse înainte — și i-a spus direct, așa cum nu spusese nimănui până atunci: „Eu, cel care vorbesc cu tine, sânt Acela” (Ioan 4:26).
Femeia a uitat cu totul de apă, a alergat înapoi în cetate și, asemenea unui crainic, a străbătut străzile spunându-le tuturor: „Veniţi de vedeţi un om, care mi-a spus tot ce am făcut; nu cumva este acesta Hristosul?” (Ioan 4:29).
Partea interesantă este că oamenii au ascultat-o. Nu ți se pare surprinzător? De ce ar fi ascultat-o tocmai pe această femeie? Ce se vedea pe chipul ei, ce se auzea în glasul ei, ce era în entuziasmul ei, încât i-a făcut să dorească măcar să iasă și să-L întâlnească pe Isus? Aproape toată cetatea s-a convertit. L-au rugat pe Isus să rămână două zile, iar la sfârșitul lor deveniseră credincioși.
Apă a Vieții, sunt însetat. Deschide în mine izvorul Tău artezian. Sau poate că izvorul trebuie doar curățat — golit de frunzele vechi ale gândurilor și credințelor deformate, de noroiul păcatului și de mâlul egoismului. Fă-l să curgă liber și să se reverse din mine spre toți cei din jur. Asemenea femeii de la fântână, doresc să fiu evanghelistul Tău — unul pe care oamenii îl vor asculta pentru că pot vedea schimbarea din viața mea. Amin.