Dacă ai o dizabilitate sau cunoști pe cineva care are, îți poți imagina cum ar fi să trăiești într-o societate fără scaune rulante, fără fizioterapeuți, aproape fără ajutor medical și, mai rău decât toate, într-o societate în care cei mai mulți oameni cred că te afli în acea stare pentru că Dumnezeu te-a blestemat? Oamenii presupuneau de obicei că fie persoana cu dizabilități, fie familia ei păcătuise, iar Dumnezeu îi pedepsise astfel. Ce concepție cumplită! Este destul de greu să trăiești cu anumite limite — și toți avem unele — fără ca cineva să te și învinovățească pentru ele.
Dar imaginează-ți apoi că dizabilitatea ta ar fi într-adevăr urmarea propriilor alegeri nechibzuite — de exemplu, ai condus sub influența alcoolului, nu ai purtat cască pe motocicletă sau centură de siguranță în mașină.
Așa se pare că stăteau lucrurile în cazul slăbănogului din această istorisire. Trăise într-un mod nesănătos și știa lucrul acesta. Probabil credea și el că Dumnezeu îl pedepsea și că merita suferința.
Apoi au apărut prietenii lui. Îi cunoști pe aceia. Sunt prietenii care nu te lasă să te ascunzi în spatele niciunei scuze. Îți spun adevărul cu dragoste, chiar și atunci când doare. Iar când te plângi de viață, te întreabă: „Cum stai cu rugăciunea?”
Astfel de prieteni. Ei nu au acceptat nicio scuză din partea acestui om. Nu putea merge? Nu era nicio problemă; ei puteau. Isus nu ar fi vrut să-l vadă? Aveau să afle!
L-au așezat pe o targă și l-au dus la Isus. Poate că omul le-a spus: „Vedeți? V-am spus eu! Uitați-vă la mulțime! Nu vom putea intra niciodată. Hai să mergem acasă.”
Dar cei patru prieteni s-au urcat pe acoperișul casei altcuiva și l-au desfăcut! Apoi și-au coborât prietenul ca pe o găleată într-o fântână. Probabil omul se simțea ridicol și profund stânjenit.
Până când a întâlnit privirea lui Isus. Până când a auzit cuvintele binecuvântate: „Omule, păcatele îţi sânt iertate!” (Luca 5:20). Aceasta era ceea ce își dorea cu adevărat — ceea ce avea nevoie. Ar fi putut trăi și cu picioarele paralizate. Dar Isus i-a vindecat și trupul.
Ziditor al Împărăției, Tu răstorni mereu ideile noastre! Dar ceea ce ni se pare răsturnat aduce vindecare și plinătate. Doresc să fiu atât de deplin copilul Tău plin de compasiune, încât să-mi pot purta prietenii la Tine în rugăciune, chiar și atunci când ei nu pot veni singuri. Amin.