W. W. Prescott mai avea încă lucruri de învățat. Majoritatea adventiștilor — atunci și acum — credeau, după cum afirma Ellen White, că Dumnezeu îi inspira pe profeți, iar aceștia foloseau propriile cuvinte pentru a încerca să descrie ceea ce le arătase El. În primii ani petrecuți la Colegiul Battle Creek, Prescott citise o carte intitulată „Theopneustia”, scrisă de un teolog elvețian, Gaussen. Acesta susținea că termenul tradus prin „insuflat de Dumnezeu” însemna că Dumnezeu rostise literalmente cuvintele Scripturii, iar profetul nu fusese decât un secretar.
După cum ne putem imagina, această concepție produce dificultăți, deoarece formulările Scripturii diferă potrivit personalității și amintirilor scriitorului. Dacă nu suntem dispuși să recunoaștem că oamenii sunt diferiți pentru că Dumnezeu iubește diversitatea și că diferențele dintre noi nu înseamnă că Dumnezeu este schimbător, vom ajunge foarte confuzi.
Prescott a încercat totuși cu multă hotărâre să convingă colegiul că Dumnezeu dictase direct fiecare cuvânt al Bibliei, ca să nu mai vorbim despre scrierile doamnei White. Willie White spunea că atitudinea lui produsese „dificultăți fără sfârșit”.
Ne putem imagina, așadar, criza de credință prin care a trecut Prescott când doamna White i-a cerut s-o ajute la revizuirea cărții „Tragedia veacurilor”. La început a refuzat categoric. Îl îngrozea gândul de a alege să schimbe sau chiar să elimine anumite cuvinte. Nu erau ele cuvintele lui Dumnezeu? Poate tocmai de aceea doamna White a scris în introducerea cărții „Tragedia veacurilor” o explicație atât de amplă despre modul în care funcționează inspirația — iar ea trebuia să știe foarte bine lucrul acesta.
Prescott s-a rugat cu stăruință și, în cele din urmă, a acceptat să ajute. Totuși, nu i-a fost ușor să-și schimbe părerea despre un lucru de care fusese atât de sigur. El a spus: „A trebuit să-mi corectez perspectiva asupra lucrurilor. Vă pot spune că, în realitate, legătura acelor scrieri cu această mișcare și cu lucrarea noastră este acum mai limpede și mai consecventă în mintea mea decât era atunci.”
Dumnezeu care ești Același ieri, astăzi și mâine, nu mă lăsa să fiu dezorientat pentru că noi, oamenii, ne schimbăm în fiecare clipă! Știu că adevărurile și cuvintele Tale sunt atât de mult deasupra înțelegerii noastre, încât tot ce putem face este să relatăm ceea ce ai împlinit pentru noi și să sperăm că mărturia noastră va atinge inima altcuiva. Știu că întreaga Biblie, luată ca un tot, este Cuvântul Tău. Doresc să înțeleg cum poate fi aprofundată percepția mea asupra ei, privind modurile diferite în care oameni diferiți încearcă să descrie lucrarea Ta uimitoare. Amin.