21. ÎNCHEIEREA LUCRĂRII DE SLUJIRE A LUI ELISEI
Chemat la slujba de profet atunci când Ahab încă domnea, Elisei trăise să vadă multe schimbări care au avut loc în Regatul lui Israel. Pedeapsă după pedeapsă căzuse peste israeliți în timpul domniei lui Hazael al Siriei, care fusese uns să fie un bici pentru un popor apostat. Măsurile stricte de reformă instituite de Iehu avuseseră ca urmare nimicirea întregii case a lui Ahab. În războaiele neîntrerupte cu sirienii, Ioahaz, urmașul lui Iehu, pierduse unele dintre cetățile de la răsărit de Iordan. Pentru o vreme, se păruse că sirienii aveau să pună stăpânire pe întregul regat. Dar reforma începută de Ilie și continuată de Elisei îi determinase pe mulți să-L caute pe Dumnezeu. Altarele lui Baal au fost uitate și, încet, dar sigur, planul lui Dumnezeu se împlinea în viața acelora care au ales să-L slujească din toată inima.
Din dragoste pentru israeliții rătăciți, Dumnezeu le-a îngăduit sirienilor să-i năpăstuiască. Datorită milei Sale pentru aceia a căror putere morală era slabă, El l-a ridicat pe Iehu ca să o ucidă pe Izabela cea nelegiuită și toată casa lui Ahab. Încă o dată, printr-o providență plină de milă, preoții lui Baal și ai Astarteei au fost îndepărtați și altarele lor păgâne, dărâmate. Dumnezeu, în înțelepciunea Sa, a văzut că, dacă ispita avea să fie îndepărtată, unii aveau să uite păgânismul și aveau să-și îndrepte fața spre cer și, de aceea, a îngăduit să cadă peste ei o nenorocire după alta. Judecățile Lui erau amestecate cu milă, iar atunci când planul Său a fost îndeplinit, a schimbat situația în favoarea acelora care învățaseră să-L caute.
În timp ce influențele spre bine și spre rău se luptau pentru întâietate, iar Satana făcea tot ce stătea în puterea lui pentru a desăvârși ruina pe care o provocase în timpul domniei lui Ahab și a Izabelei, Elisei continua să dea mărturie. A întâmpinat împotrivire, dar nimeni nu trata cu ușurință spusele lui. Era onorat și respectat în tot regatul. Mulți veneau la el pentru sfat. Pe când Izabela era încă în viață, Ioram, regele lui Israel, i-a căutat sfatul și, odată, pe când era în Damasc, a fost vizitat de solii lui Ben-Hadad, împăratul Siriei, care dorea să afle dacă boala pe care o avea urma să-i aducă moartea. Pentru toți, prorocul a dat mărturie credincioasă într-o vreme când, din toate părțile, adevărul fusese pervertit și marea majoritate a poporului se găsea într-o stare de răzvrătire fățișă împotriva Cerului.
Dumnezeu nu l-a uitat niciodată pe solul Său ales. Într-o împrejurare, în timpul năvălirii siriene, împăratul Siriei căuta să-l nimicească pe Elisei, din cauză că îl informase pe regele lui Israel despre planurile vrăjmașului. Împăratul Siriei se sfătuise cu slujitorii lui, zicând: „Tabăra mea va fi în cutare loc.” Domnul i-a descoperit acest plan lui Elisei, care „a trimis să spună împăratului lui Israel: «Ferește-te să treci pe lângă locul acela, căci acolo sunt ascunși sirienii.» Și împăratul lui Israel a trimis niște oameni să stea la pândă spre locul pe care i-l spusese și despre care îl înștiințase omul lui Dumnezeu. Aceasta s-a întâmplat nu o dată, nici de două ori.
Împăratului Siriei i s-a tulburat inima. I-a chemat pe slujitorii săi și le-a zis: «Nu voiți să-mi spuneți care din noi este pentru împăratul lui Israel?» Unul din slujitorii săi a răspuns: «Nimeni împărate, domnul meu, dar prorocul Elisei, care este în Israel, spune împăratului lui Israel cuvintele pe care le rostești în odaia ta de culcare.»” Hotărât să termine cu profetul, împăratul Siriei a dat porunca: „Duceți-vă și vedeți unde este, ca să trimit să-l prindă!” Prorocul era la Dotan și, aflând aceasta, împăratul a trimis „acolo cai, care și o oaste puternică. Au ajuns noaptea, și au înconjurat cetatea. Slujitorul omului lui Dumnezeu s-a sculat dis-de-dimineață și a ieșit. Și iată că o oaste înconjura cetatea, cu cai și care.”
Îngrozit, slujitorul lui Elisei l-a căutat cu vestea: „Ah! domnul meu”, a zis el, „cum vom face?” „Nu te teme”, a fost răspunsul prorocului, „căci mai mulți sunt cei ce sunt cu noi decât cei cu ei.” Și, pentru ca slujitorul să-și dea seama, Elisei s-a rugat și a zis: „«Doamne, deschide-i ochii să vadă.» Și Domnul a deschis ochii slujitorului, care a văzut muntele plin de cai și de care de foc împrejurul lui Elisei.” Între slujitorul lui Dumnezeu și oștile vrăjmașilor înarmați era o oaste de îngeri cerești care-l înconjurau. Ei se coborâseră cu o putere mare, nu să distrugă, nici să ceară închinare, ci să tabere în jurul celor slabi și neajutorați ai Domnului și să le slujească.
Când copiii lui Dumnezeu sunt aduși în situații dificile și în aparență nu este scăpare, ei trebuie să se bizuie numai pe Domnul.
Pe când oastea soldaților sirieni înainta cu îndrăzneală, neștiind de oștile nevăzute ale cerului, Elisei „a făcut atunci următoarea rugăciune către Domnul: «Lovește, rogu-Te, pe poporul acesta cu orbire!» Și Domnul i-a lovit cu orbire, după cuvântul lui Elisei. Elisei le-a zis: «Nu este aceasta calea, și nu este aceasta cetatea; veniți după mine și vă voi duce la omul pe care-l căutați.» Și i-a dus la Samaria.
Când au intrat în Samaria, Elisei a zis: «Doamne, deschide ochii oamenilor acestora, să vadă!» Și Domnul le-a deschis ochii și au văzut că erau în mijlocul Samariei. Împăratul lui Israel, văzându-i, a zis lui Elisei: «Să-i măcelăresc, să-i măcelăresc, părinte?» «Să nu-i măcelărești», a răspuns Elisei: «Obișnuiești tu oare să măcelărești pe aceia pe care îi iei prinși cu sabia și cu arcul tău? Dă-le pâine și apă, ca să mănânce și să bea; apoi să se ducă la stăpânul lor.» Împăratul lui Israel le-a dat un prânz mare și ei au mâncat și au băut, apoi le-a dat drumul și au plecat la stăpânul lor” (vezi 2 Împărați 6:8-23).
Pentru o vreme după această întâmplare, Israel a fost liber de atacurile sirienilor. Dar mai târziu, sub conducerea energică a unui împărat hotărât, Hazael, oștile asiriene au înconjurat Samaria și au asediat-o. Niciodată mai înainte nu mai fusese Israel într-o așa mare strâmtorare ca în timpul acestui asediu. Păcatele părinților erau cu adevărat pedepsite în copii și în copiii copiilor lor. Grozăviile unei foamete prelungite îl conduceau pe regele lui Israel la măsuri disperate, când Elisei a prezis eliberarea pentru a doua zi.
Când se lumina spre a doua zi, „Domnul făcuse să se audă în tabăra sirienilor un vuiet de care și un vuiet de cai, vuietul unei mari oștiri”, iar ei, cuprinși de frică, „s-au sculat și au luat-o la fugă” în revărsatul zorilor „lăsându-și corturile, caii și măgarii, tabăra așa cum era”, cu mari rezerve de hrană, „și au fugit ca să-și scape viața”. Nu s-au oprit decât după ce au trecut Iordanul.
În noaptea aceea, patru leproși de la poarta cetății, ajunși la disperare din cauza foamei, și-au propus să intre în tabăra siriană și să se lase la mila asediatorilor, sperând prin aceasta să le trezească simpatia și să obțină hrană. Cât de uimiți au fost când, intrând în tabără, „n-au găsit pe nimeni”. Nefiind nimeni să-i atace sau să-i oprească, „au pătruns într-un cort, au mâncat și au băut, au luat din el argint, aur și haine și s-au dus și le-au ascuns. S-au întors iarăși, au pătruns într-un alt cort și au luat și de acolo lucruri pe care s-au dus și le-au ascuns. Apoi, și-au zis unul altuia: «Nu facem bine! Ziua aceasta este o zi de veste bună. Dacă vom tăcea… vom fi pedepsiți.»” Îndată s-au întors în cetate cu vești pline de bucurie.
Prada a fost uriașă; atât de bogate au fost rezervele, încât, în ziua aceea, „s-a vândut o măsură de floare de făină cu un siclu și două măsuri de orz cu un siclu”, așa cum spusese Elisei cu o zi mai înainte. Încă o dată Numele Domnului a fost înălțat înaintea păgânilor „după cuvântul Domnului”, prin prorocul Său din Israel (vezi 2 Împărați 7:5-16).
În felul acesta, omul lui Dumnezeu a continuat să lucreze din an în an, stând aproape de popor în slujire credincioasă, iar în timp de criză stând alături de împărați, ca sfetnic înțelept. Anii lungi de rătăcire în idolatrie din partea conducătorilor și a poporului și-au făcut lucrarea lor groaznică, umbra întunecată a apostaziei încă se vedea pretutindeni, dar ici-colo erau și unii care refuzaseră cu statornicie să-și plece genunchiul înaintea lui Baal. În timp ce Elisei își continua lucrarea de reformă, mulți se întorceau de la păgânism și învățau să se bucure în slujirea Dumnezeului celui adevărat. Prorocul era înviorat de aceste minuni ale harului divin și era inspirat de o mare dorință să ajungă la toți aceia cu inima sinceră. Oriunde se găsea, el se străduia să fie un învățător al dreptății.
Din punct de vedere omenesc, perspectivele renașterii spirituale a națiunii erau tot atât de fără speranță cum le par și astăzi slujitorilor lui Dumnezeu care lucrează în locurile întunecate ale pământului. Dar biserica lui Hristos este reprezentanta lui Dumnezeu pentru vestirea adevărului; ea este împuternicită de El să facă o lucrare specială și, dacă Îi este credincioasă lui Dumnezeu și ascultă de poruncile Lui, în ea va locui desăvârșirea puterii divine. Dacă va fi devotată îndatoririlor ei, nu există putere care să i se împotrivească. Forțele vrăjmașului nu vor fi în stare s-o biruiască, așa cum pleava nu este în stare să reziste furtunii. Înaintea bisericii sunt zorii unei zile strălucite, glorioase, dacă ea va îmbrăca haina neprihănirii lui Hristos, renunțând la tot ce este lumesc.
Dumnezeu îi cheamă pe cei care Îi sunt loiali, care cred în El, să îi îmbărbăteze pe aceia care sunt necredincioși și fără speranţă. Întoarceți-vă la Domnul, voi, prizonieri ai nădejdii! Căutați putere la Dumnezeu, la Dumnezeul cel viu! Manifestați o credință umilă, neclintită în puterea și în dispoziția Sa de a ne mântui! Când, prin credință, primim puterea Sa, El va schimba în mod minunat perspectivele cele mai deznădăjduite, cele mai descurajatoare. El va face aceasta pentru slava Numelui Său.
Atâta vreme cât Elisei a putut călători din loc în loc prin Regatul lui Israel, a continuat să ia parte activă la edificarea școlilor profeților. Oriunde se găsea, Dumnezeu era cu el, dându-i cuvinte să vorbească și putere să facă minuni. Într-o împrejurare, „fiii prorocilor au zis lui Elisei: «Iată că locul unde locuim noi cu tine este prea strâmt pentru noi. Haidem până la Iordan ca să luăm de acolo fiecare câte o bârnă și să ne facem acolo un loc de locuit.»” Elisei a venit cu ei la Iordan, încurajându-i cu prezența lui, dându-le îndrumări și chiar făcând o minune pentru a-i ajuta în lucrarea lor. „Și, pe când tăia unul din ei o bârnă, a căzut fierul de la secure în apă. El a strigat: «Ah! domnul meu, era împrumutat!» Omul lui Dumnezeu a zis: «Unde a căzut?» și i-a arătat locul. Atunci, Elisei a tăiat o bucată de lemn, a aruncat-o în locul acela și fierul de la secure a plutit pe apă. Apoi a zis: «Ridică-l!» Şi a întins mâna și l-a luat” (vers. 5-7).
Atât de eficientă fusese slujirea sa și atât de răspândită era influența sa, încât, atunci când era pe patul de moarte, chiar și tânărul rege Ioas, un idolatru cu puțin respect pentru Dumnezeu, a recunoscut în proroc un părinte în Israel și a recunoscut că prezența lui în mijlocul lor era de o mai mare valoare în timp de încercare decât o mulțime de cai și de care. Raportul spune: „Elisei s-a îmbolnăvit de o boală de care a murit. Ioas, împăratul lui Israel, s-a pogorât la el, a plâns pe fața lui și a zis: «Părinte, părinte! Carul lui Israel și călărimea lui!»” (2 Împărați 13:14).
Pentru multe suflete tulburate și având nevoie de ajutor, prorocul lucrase ca un părinte înțelept și înțelegător. Și în această împrejurare nu i-a întors spatele tânărului nelegiuit din fața lui, atât de nedemn pentru poziția de încredere pe care o ocupa, și totuși într-o atât de mare nevoie de sfat. Dumnezeu, în providența Sa, i-a oferit regelui o ocazie să răscumpere greșelile tatălui său și să-și așeze regatul într-o poziție mai bună. Vrăjmașul sirian, care acum ocupa teritoriul de la răsărit de Iordan, trebuia să fie îndepărtat. Încă o dată puterea lui Dumnezeu avea să se manifeste în favoarea Israelului rătăcit.
Prorocul pe moarte i-a poruncit regelui: „Ia un arc și săgeți!” Ioas a ascultat. Apoi, prorocul a zis: „Încordează arcul cu mâna ta!” După ce Ioas a încordat arcul „cu mâna lui, Elisei și-a pus mâinile pe mâinile împăratului și a zis: «Deschide fereastra dinspre răsărit!»” – spre cetățile de dincolo de Iordan aflate în stăpânirea sirienilor. După ce regele a deschis fereastra zăbrelită, Elisei i-a poruncit să tragă. Când săgeata și-a luat zborul, prorocul a fost inspirat să zică: „Aceasta este o săgeată de izbăvire din partea Domnului, o săgeată de izbăvire împotriva sirienilor: vei bate pe sirieni la Afec până îi vei nimici.”
Iar acum, prorocul a încercat credința regelui. Poruncindu-i lui Ioas să ia săgeți, i-a zis: „Lovește în pământ!” De trei ori a lovit regele în pământ și apoi s-a oprit. „Trebuia să lovești de cinci sau șase ori”, a spus Elisei dezamăgit, „atunci i-ai fi bătut pe sirieni până i-ai fi nimicit, acum îi vei bate numai de trei ori” (2 Împărați 13:15-19).
Lecția este pentru toți cei aflați în poziții de încredere. Când Dumnezeu deschide o cale pentru îndeplinirea unei anumite lucrări și dă asigurarea reușitei, cel ales trebuie să facă tot ce stă în puterea sa pentru a realiza ce a fost promis. Pe măsura entuziasmului și stăruinței cu care este dusă lucrarea înainte va fi și reușita. Dumnezeu poate face minuni pentru cei din poporul Său numai dacă ei își îndeplinesc lucrarea cu energie neobosită. El cheamă oameni cu devotament față de lucrarea Sa, care au curaj moral, o dragoste arzătoare pentru suflete și o râvnă care nu slăbește niciodată. Astfel de lucrători nu vor considera nicio sarcină prea grea, nicio perspectivă prea disperată. Ei vor lucra neînfricați până când aparenta înfrângere se va transforma într-o biruință glorioasă. Nici zidurile închisorii, nici rugul de martir nu-i vor abate de la planul lor de a conlucra cu Dumnezeu pentru înălțarea Împărăției Sale.
Odată cu sfatul și cu încurajarea date lui Ioas, lucrarea lui Elisei s-a încheiat. Cel asupra căruia se revărsase o măsură deplină din duhul lui Ilie se dovedise credincios până la sfârșit. Niciodată nu se clătinase. Niciodată nu-și pierduse încrederea în puterea Atotputerniciei. Întotdeauna, când calea i se părea cu totul închisă, înainta mereu în credință, iar Dumnezeu i-a onorat încrederea și a deschis calea în fața lui.
Lui Elisei nu i-a fost dat să-și urmeze stăpânul într-un car de foc. Domnul a îngăduit să vină asupra lui o suferință îndelungată. În orele lungi de slăbiciune și de suferință omenească, credința lui s-a prins de făgăduințele lui Dumnezeu și a văzut în juru-i soli cerești ai mângâierii și ai păcii. Așa cum pe înălțimile Dotanului văzuse oștile cerului care-l înconjurau, carele de foc ale lui Israel și călărimea lui, acum era conștient de prezența îngerilor care simțeau cu el și a fost sprijinit. În toată viața lui manifestase o credință puternică și, pe măsură ce înaintase în cunoașterea căilor lui Dumnezeu și a bunătății Sale pline de milă, credința rodise o încredere dăinuitoare în Dumnezeul lui, iar când moartea l-a chemat, a fost gata să se odihnească de ostenelile lui.
„Scumpă este înaintea Domnului moartea celor iubiți de El” (Psalmii 116:15). „Cel neprihănit chiar și la moarte trage nădejde” (Proverbele 14:32). Împreună cu psalmistul, Elisei putea spune cu toată încrederea: „Dumnezeu îmi va scăpa sufletul din Locuința morților; căci mă va lua sub ocrotirea Lui” (Psalmii 49:15). Și cu bucurie putea mărturisi: „Știu că Răscumpărătorul meu este viu și că Se va ridica la urmă pe pământ” (Iov 19:25). „Dar eu, în nevinovăția mea, voi vedea Fața Ta: cum mă voi trezi, mă voi sătura de chipul Tău” (Psalmii 17:15).