Înaintarea continuă, realizată de clăditorii templului, a nemulțumit și a alarmat într-o mare măsură oștile celui rău. Satana s-a hotărât să depună în continuare eforturi pentru a-l slăbi pe poporul lui Dumnezeu și a-l descuraja, punându-i înainte nedesăvârșirile de caracter. Dacă aceia care suferiseră îndelung din cauza neascultării puteau fi iarăși amăgiți să nesocotească poruncile lui Dumnezeu, aveau să fie aduși din nou sub robia păcatului.
Pentru că fusese ales să păstreze cunoștința de Dumnezeu pe pământ, Israel fusese mereu obiectul deosebit al urii lui Satana. El era hotărât să-i distrugă. Cât timp copiii lui Israel erau ascultători, nu le putea face niciun rău, de aceea și-a adunat toată puterea și viclenia pentru a-i duce la păcat. Prinși în cursă de ispitele lui, ei călcaseră Legea lui Dumnezeu și fuseseră lăsați să devină prada vrăjmașilor lor.
Cu toate că au fost făcuţi robi şi duşi în Babilon, Dumnezeu nu i-a părăsit. El i-a trimis la ei pe prorocii Săi cu mustrări și avertizări și i-a trezit ca să-și vadă vinovăția. Când s-au umilit înaintea lui Dumnezeu și s-au întors la El cu pocăință adevărată, El le-a trimis solii de încurajare, declarând că-i va elibera din robie și îi va readuce sub ocrotirea Sa și îi va restatornici în țara lor. Iar acum, când această lucrare de restatornicire începuse și o rămășiță din Israel se întorsese deja în Iudeea, Satana era hotărât să împiedice aducerea la îndeplinire a planului divin și, în scopul acesta, căuta să incite popoarele păgâne ca să-i distrugă cu totul.
Însă, în această criză, Domnul Și-a întărit poporul „cu vorbe bune, cu vorbe de mângâiere” (Zaharia 1:13). Printr-o ilustrație impresionantă a eforturilor lui Satana și a lucrării Domnului Hristos, El le-a arătat puterea Mijlocitorului lor de a-l birui pe acuzator.
În vedenie, prorocul îl vede „pe marele-preot, Iosua”, „îmbrăcat cu haine murdare” (Zaharia 3:1,3), stând înaintea Îngerului Domnului şi solicitând mila lui Dumnezeu în favoarea poporului său apăsat. În timp ce el pledează pentru împlinirea făgăduințelor lui Dumnezeu, Satana se ridică plin de îndrăzneală să i se împotrivească. El arată către fărădelegile lui Israel, ca motiv suficient pentru a nu fi readus în favoarea lui Dumnezeu. Îl pretinde ca pradă a lui și cere să fie dat în mâinile sale.
Marele-preot nu se poate apăra pe sine și nici pe poporul său de acuzațiile lui Satana. El nu pretinde că poporul Israel este nevinovat. În haine murdare, simbolizând păcatele israeliţilor, pe care el le poartă ca reprezentant al lor, stă înaintea Îngerului, mărturisind vinovăția lor, dar arătând pocăința și umilința lor și încrezându-se în mila unui Răscumpărător iertător de păcate. În credință, el cere împlinirea făgăduințelor lui Dumnezeu.
Atunci, Îngerul, care este Hristos Însuși, Mântuitorul păcătoșilor, îl aduce la tăcere pe acuzatorul poporului Său, zicând: „Domnul să te mustre, Satano! Domnul să te mustre, El, care a ales Ierusalimul! Nu este el, Iosua, un tăciune scos din foc?” (Zaharia 3:2). Timp îndelungat, copiii lui Israel trecuseră prin cuptorul necazurilor. Din cauza păcatelor, fuseseră aproape mistuiți de focul aprins de Satana și de uneltele lui pentru a-i distruge, dar Dumnezeu Și-a întins acum mâna ca să-i scoată.
Mijlocirea lui Iosua este primită și se dă porunca: „Dezbrăcați-l de hainele murdare de pe el!” Apoi Îngerul i-a spus lui Iosua: „Iată că îndepărtez de la tine nelegiuirea și te îmbrac cu haine de sărbătoare!” „I-au pus o mitră pe cap și l-au îmbrăcat în haine” (vers. 4,5). Păcatele lui și ale poporului său au fost iertate. Israel a fost îmbrăcat „cu haine de sărbătoare” – neprihănirea lui Hristos atribuită. Mitra așezată pe capul lui Iosua era asemenea aceleia purtate de preoți și avea inscripția: „Sfințenie Domnului” (Exodul 28:36), însemnând că, în ciuda păcatelor lui de mai înainte, era acum vrednic să slujească înaintea Domnului în sanctuarul Său.
Îngerul i-a declarat acum lui Iosua: „Așa vorbeşte Domnul oștirilor: «Dacă vei umbla pe căile Mele și dacă vei păzi poruncile Mele, vei judeca și casa Mea și vei priveghea asupra curților Mele și te voi lăsa să intri împreună cu cei ce sunt aici” (Zaharia 3:7). Dacă avea să asculte, el urma să fie onorat ca judecător sau conducător al templului și al tuturor slujbelor lui, avea să umble printre îngerii însoțitori, chiar în viața aceasta, iar la sfârșit, urma să se unească și cu mulțimea proslăvită din jurul tronului lui Dumnezeu.
„Ascultă dar, Iosua, mare-preot, tu și tovarășii tăi de slujbă care stau înaintea ta, căci aceștia sunt niște oameni care vor sluji ca semne. Iată, voi aduce pe Robul Meu, Odrasla” (Zaharia 3:8). Pe această Odraslă, Izbăvitorul care avea să vină, se sprijinea nădejdea lui Israel. Prin credința în Mântuitorul care avea să vină, primiseră iertare Iosua și poporul său. Prin credința în Hristos, fuseseră readuși în favoarea lui Dumnezeu. În virtutea meritelor Sale, dacă aveau să umble în căile Lui și să păzească rânduielile Lui, urmau să fie „niște oameni care vor sluji ca semne”, onorați ca aleși ai Cerului printre popoarele pământului.
Așa cum Satana i-a acuzat pe Iosua și pe poporul lui, tot astfel, în toate veacurile, el îi învinuiește pe cei ce caută mila și ocrotirea lui Dumnezeu. El este „pârâșul fraților noștri... care zi și noapte îi pâra înaintea Dumnezeului nostru” (Apocalipsa 12:10). Lupta se repetă pentru orice suflet care este răscumpărat de sub puterea celui rău și al cărui nume este scris în cartea vieții Mielului. Niciodată nu este cineva primit în familia lui Dumnezeu fără să trezească împotrivirea hotărâtă a vrăjmașului. Dar Acela care a fost atunci nădejdea lui Israel, apărarea lui, îndreptățirea și răscumpărarea lui, este și astăzi nădejdea bisericii.
Acuzațiile lui Satana împotriva acelora care Îl caută pe Domnul nu sunt izvorâte din ura față de păcatele lor. El se bucură de caracterele lor defectuoase, căci știe că numai prin neascultarea lor de Legea lui Dumnezeu, el poate câștiga putere asupra lor. Învinuirile sale se ridică numai datorită vrăjmășiei lui împotriva lui Hristos. Prin planul de mântuire, Isus zdrobește stăpânirea lui Satana asupra familiei omenești și răscumpără sufletele de sub puterea lui. Toată ura și toată răutatea arhirebelului sunt stârnite când vede dovezile supremației lui Hristos și, cu putere și viclenie diabolică, lucrează să-i smulgă din mâna Lui pe fiii oamenilor care au primit mântuirea. El îi conduce pe oameni la necredință, făcându-i să-și piardă încrederea în Dumnezeu și să se despartă de dragostea Sa, îi ispitește să calce Legea și apoi îi pretinde ca robi, contestând dreptul lui Hristos de a-i izbăvi de sub puterea lui.
Satana știe că aceia care cer de la Dumnezeu iertare și har vor primi. De aceea, le pune păcatele înainte ca să-i descurajeze. El caută mereu ocazii să se plângă împotriva acelora care încearcă să asculte de Dumnezeu. Chiar slujirea lor cea mai bună și cea mai vrednică de primit el caută să o facă să pară coruptă. Prin nenumărate planuri foarte subtile și nemiloase, se străduiește să obțină condamnarea lor.
Prin propria putere, omul nu poate face față acuzațiilor vrăjmașului. El stă înaintea lui Dumnezeu în haine mânjite de păcat, mărturisindu-și vinovăția. Dar Isus, Apărătorul nostru, prezintă o rugăciune eficientă în favoarea tuturor acelora care prin credință și pocăință și-au predat Domnului viața pentru a fi păzită. El le susține cauza și, prin argumentele cele puternice ale Calvarului, îl biruieşte pe învinuitorul lor. Ascultarea Sa desăvârșită de Legea lui Dumnezeu I-a dat toată puterea în cer și pe pământ și El cere de la Tatăl Său milă și împăcare pentru omul vinovat. El spune învinuitorului poporului Său. „Domnul să te mustre, Satano! Aceștia sunt cei răscumpărați cu sângele Meu, tăciuni scoși din foc.” Iar acelora care se bizuie pe El cu credință le dă asigurarea: „Iată că îndepărtez de la tine nelegiuirea și te îmbrac cu haine de sărbătoare” (Zaharia 3:4).
Toți aceia care îmbracă haina neprihănirii lui Hristos vor sta înaintea Lui ca aleși, sinceri și credincioși. Satana nu are putere să-i smulgă din mâna Mântuitorului. Hristos nu va îngădui să treacă sub puterea vrăjmașului niciun suflet care în pocăință și credință a cerut ocrotirea Sa. Cuvântul Său dă asigurarea: „Afară numai dacă vor căuta ocrotirea Mea, vor face pace cu Mine, da, vor face cu Mine pace” (Isaia 27:5). Făgăduința dată lui Iosua este dată tuturor: „Dacă vei păzi poruncile Mele... te voi lăsa să intri împreună cu cei ce sunt aici” (Zaharia 3:7). Îngerii lui Dumnezeu vor merge alături de ei, chiar în această lume, și ei vor sta, în cele din urmă, printre îngerii care sunt în jurul tronul lui Dumnezeu.
Vedenia lui Zaharia despre Iosua și Înger se aplică în mod special experienței poporului lui Dumnezeu în scenele finale ale marii Zile de Ispășire. Biserica rămășiței va fi adusă atunci într-o mare încercare și amărăciune. Aceia care păzesc poruncile lui Dumnezeu și țin credința lui Isus vor simți mânia balaurului și a oștilor lui. Satana consideră oamenii ca fiind toți supușii săi; el a câștigat stăpânire peste mulți pretinși creștini. Dar iată o mică grupă care se împotrivește supremației lui. Dacă ar putea să o șteargă de pe fața pământului, biruința lui ar fi totală. După cum a influențat popoarele păgâne să distrugă poporul Israel, tot astfel, în viitorul apropiat, el va incita puterile nelegiuite ale pământului să-l distrugă pe poporul lui Dumnezeu. Li se va cere oamenilor să dea ascultare edictelor omenești, călcând Legea lui Dumnezeu.
Aceia care Îi rămân credincioși lui Dumnezeu vor fi amenințați, denunțați și proscriși. Vor fi trădați „până și de părinții, frații, rudele și prietenii” lor, chiar până la moarte (Luca 21:16). Singura speranţă este în mila lui Dumnezeu, singura lor apărare va fi rugăciunea. Așa cum Iosua a stăruit înaintea îngerului, tot astfel biserica rămășiței, cu o inimă zdrobită și o credință neabătută, va stărui pentru iertare și eliberare prin Isus, Apărătorul lor. Credincioşii sunt pe deplin conștienți de păcătoșenia vieții lor, își văd slăbiciunea și nevrednicia și sunt în pragul disperării.
Ispititorul stă alături să-i învinuiască, așa cum a stat alături de Iosua ca să i se împotrivească. El arată către veșmintele lor murdare, caracterele lor defectuoase. El prezintă slăbiciunile și nebunia lor, păcatele de nerecunoștință, de neasemănare a lor cu Hristos, prin care L-au dezonorat pe Răscumpărătorul lor. El face eforturi să-i îngrozească la gândul că situația lor este deznădăjduită, că pata necurăției lor nu va fi niciodată spălată. El speră ca, în acest fel, să le distrugă credința, așa încât să se supună ispitelor lui și să renunţe la ascultarea de Dumnezeu.
Satana cunoaște foarte bine păcatele pe care el i-a ispitit pe cei din poporul lui Dumnezeu să le săvârșească și își îndreaptă acuzațiile împotriva lor spunând că, păcătuind, ei au pierdut ocrotirea divină și pretinzând că are dreptul să-i distrugă. El declară că şi ei trebuie să fie scoşi, la fel ca el, de sub ocrotirea lui Dumnezeu. „Aceştia sunt”, zice el, „cei care să-mi ia locul în cer și să ia locul îngerilor care s-au unit cu mine? Ei spun că ascultă de Legea lui Dumnezeu, dar au ținut ei aceste principii?. N-au fost ei iubitori mai mult de sine decât iubitori de Dumnezeu? Nu și-au pus interesele proprii mai presus de slujirea Sa? N-au iubit ei lucrurile din lume? Iată păcatele care au caracterizat viața lor. Iată egoismul lor, răutatea lor, ura lor unul față de altul. Mă va izgoni Dumnezeu pe mine și pe îngerii mei din prezența Sa, iar pe aceştia care s-au făcut vinovaţi de aceleaşi păcate îi va răsplăti? Tu nu poți face aceasta în dreptate, Doamne. Dreptatea cere să se pronunțe o sentinţă împotriva lor.”
Deși au păcătuit, urmașii lui Hristos nu s-au predat să fie stăpâniți de uneltele satanice. Ei s-au pocăit de păcate și L-au urmat pe Domnul în umilință și în pocăință, și Apărătorul divin mijlocește în favoarea lor. Acela care a fost insultat cel mai mult de nerecunoștința lor, care le cunoaște păcatul, dar și pocăința declară: „Domnul să te mustre, Satano! Eu Mi-am dat viața pentru aceste suflete. Sunt săpate în palmele Mele. Ei pot avea nedesăvârșiri de caracter, poate au dat greș în strădaniile lor, dar s-au pocăit, iar Eu i-am iertat și i-am primit.”
Asalturile lui Satana sunt puternice, amăgirile lui sunt subtile, dar ochiul Domnului este peste poporul Său. Necazul lor este mare, flăcările cuptorului par să-i mistuie, dar Isus îi va scoate ca aur curățat prin foc. Firea lor pământească va fi îndepărtată, pentru ca, prin ei, chipul lui Hristos să fie descoperit în mod desăvârșit.
Uneori, se pare că Domnul a uitat pericolele care pândesc biserica Sa și insultele aduse de vrăjmași. Dar Dumnezeu nu uită. Nimic în lume nu este atât de scump inimii lui Dumnezeu ca biserica Sa. Nu este voia Lui ca procedeele lumești să corupă mărturia bisericii. El nu îl lasă poporul Său să fie biruit de ispitele lui Satana. El îi va pedepsi pe aceia care Îl reprezintă în mod greșit, dar va fi îndurător cu toți aceia care se pocăiesc sincer. Tuturor acelora care Îi cer putere în vederea dezvoltării caracterului creștin, El le va da ajutorul de care au nevoie.
La vremea sfârșitului, poporul lui Dumnezeu va suspina și va geme din cauza nelegiuirilor care se fac în țară. Cu lacrimi, ei îi vor avertiza pe nelegiuiți de pericolul de a călca în picioare Legea lui Dumnezeu și, cu o durere de nespus, se vor umili înaintea Domnului în pocăință. Nelegiuiții își vor bate joc de amărăciunea lor și vor lua în râs apelurile lor solemne. Dar groaza și umilința poporului lui Dumnezeu sunt o dovadă de netăgăduit că recâștigă puterea și noblețea caracterului pierdut ca urmare a păcatului. Datorită faptului că se apropie mai mult de Hristos, că ochii le sunt ațintiți asupra curățeniei Lui desăvârșite, ei înțeleg atât de lămurit păcătoșenia nespus de mare a păcatului. Blândețea și umilința sunt condițiile pentru reușită și biruință. O cunună de slava îi așteaptă pe aceia care se pleacă la piciorul crucii.
Credincioșii lui Dumnezeu, cei care se roagă, sunt ascunși în El. Ei nu știu cât de sigur sunt ocrotiți. Îndemnați de Satana, conducătorii lumii caută să-i nimicească, dar, dacă ochii copiilor lui Dumnezeu ar putea fi deschiși, așa cum au fost deschiși ochii slujitorului lui Elisei când erau la Dotan, i-ar vedea pe îngerii lui Dumnezeu tăbărâți în jurul lor, ținând în frâu oștile întunericului.
În timp ce poporul lui Dumnezeu își amărăște sufletul înaintea Lui, rugându-se pentru curăția inimii, se dă porunca: „Îndepărtați veșmintele murdare” și sunt rostite cuvintele de încurajare: „Iată că îndepărtez de la tine nelegiuirea și te îmbrac cu haine de sărbătoare!” (Zaharia 3:4). Haina fără pată a neprihănirii lui Hristos este așezată asupra copiilor credincioși ai lui Dumnezeu, încercați și ispitiți. Rămășița disprețuită este îmbrăcată în veșminte slăvite, care nu vor fi mânjite niciodată de stricăciunile din lume. Numele lor sunt păstrate în cartea vieții Mielului și înregistrate împreună cu credincioșii tuturor veacurilor. Ei s-au împotrivit uneltirilor amăgitorului, nu au renunţat la credincioșia lor din cauza răcnetelor balaurului. Acum sunt apărați pentru veșnicie de uneltirile ispititorului. Păcatele lor sunt trecute asupra autorului păcatului. O mitră curată este pusă pe fiecare frunte.
În timp ce Satana își susține acuzațiile, îngeri sfinți nevăzuți merg încoace și încolo, punând sigiliul viului Dumnezeu asupra celor credincioși. Aceștia sunt cei care stau pe Muntele Sionului împreună cu Mielul, având scris pe frunțile lor Numele Tatălui. Ei cântă o cântare nouă înaintea tronului, cântare pe care nimeni nu o poate învăța afară de cei o sută patruzeci și patru de mii, care au fost răscumpărați de pe pământ. „Ei… urmează pe Miel oriunde merge El. Au fost răscumpărați dintre oameni ca cel dintâi rod pentru Dumnezeu și pentru Miel. Și în gura lor nu s-a găsit minciună, căci sunt fără vină înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu” (Apocalipsa 14:4,5).
Acum se ajunge la împlinirea deplină a cuvintelor Îngerului: „Ascultă dar, Iosua, mare-preot, tu și tovarășii tăi de slujbă care stau înaintea ta, căci aceștia sunt niște oameni care vor sluji ca semne. Iată, voi aduce pe Robul Meu, Odrasla” (Zaharia 3:8). Hristos Se descoperă ca Răscumpărător și Eliberator al poporului Său. Acum, fără îndoială, cei care alcătuiesc rămășița sunt „semne”, când lacrimile și umilința peregrinării lor fac loc bucuriei și cinstei în prezența lui Dumnezeu și a Mielului. „În vremea aceea, odrasla Domnului va fi plină de măreție și slavă și rodul țării va fi plin de strălucire și frumusețe pentru cei mântuiți ai lui Israel. Și cel rămas în Sion, cel lăsat în Ierusalim, se va numi «sfânt», oricine va fi scris printre cei vii, la Ierusalim” (Isaia 4:2,3).