Capitolul acesta se bazează pe textele din Neemia 5.
Zidul Ierusalimului nu fusese încă terminat când atenția lui Neemia a fost atrasă de starea nefericită a claselor mai sărace din popor. În situația destabilizată a țării, cultivarea pământului fusese, într-o oarecare măsură, neglijată. Mai mult, din cauza căii egoiste urmate de unii dintre cei întorși în Iudeea, binecuvântarea Domnului nu rămânea asupra țării și era lipsă de cereale.
Ca să aibă hrană pentru familii, cei săraci erau obligați să cumpere pe datorie și la prețuri foarte mari. Ei mai erau obligați să împrumute bani cu dobândă, ca să plătească impozitele grele la care erau obligați de împărații Persiei. Pentru a mai adăuga încă la aceste necazuri ale săracilor, cei mai bogați dintre iudei profitaseră de nevoile lor, îmbogățindu-se în felul acesta.
Prin Moise, Domnul îi poruncise lui Israel ca la fiecare trei ani să se solicite o zecime pentru folosul săracilor și o altă măsură fusese luată prin suspendarea muncii agricole la fiecare șapte ani, pământul rămânând astfel necultivat, iar ceea ce creștea de la sine trebuia să fie lăsat celor nevoiași. Credincioșia în consacrarea acestor daruri pentru ajutorarea săracilor și pentru alte scopuri de binefacere ar fi contribuit la păstrarea, mereu actuală înaintea poporului, a adevărului cu privire la dreptul de proprietate al lui Dumnezeu asupra tuturor și la ocazia oamenilor de a fi canale de binecuvântare. Planul lui Dumnezeu era ca israeliții să aibă o educație care să stârpească egoismul și să dezvolte altruismul și noblețea de caracter.
De aceea Dumnezeu îndemnase prin Moise: „Dacă împrumuți bani vreunuia din poporul Meu, săracului care este cu tine, să nu fii față de el ca un cămătar. Să nu ceri nicio dobândă de la fratele tău: nici pentru argint, nici pentru merinde, pentru nimic care se împrumută cu dobândă” (Exodul 22:25; Deuteronomul 23:19). Și mai spusese: „Dacă va fi la tine vreun sărac dintre frații tăi, în vreuna din cetățile tale, în țara pe care ți-o dă Domnul, Dumnezeul tău, să nu-ți împietrești inima și să nu-ți închizi mâna înaintea fratelui tău celui lipsit. Ci să-ți deschizi mâna și să-l împrumuți cu ce-i trebuie ca să facă față nevoilor lui. Totdeauna vor fi săraci în țară, de aceea îți dau porunca aceasta: «Să-ți deschizi mâna față de fratele tău, față de sărac și față de cel lipsit din țara ta»” (Deuteronomul 15:7,8,11).
În vremea care a urmat întoarcerii robilor din Babilon, iudeii bogați lucraseră tocmai contrar acestor porunci. Când săracii erau obligați să împrumute ca să-și plătească darea către împărat, cei bogați le împrumutau banii, dar cereau o dobândă mare. Prin faptul că au luat zălog ogoarele săracilor, i-au adus treptat pe nefericiții datornici la cea mai cruntă sărăcie. Mulți fuseseră siliți să-și vândă fiii și fiicele ca robi și părea că nu mai era nicio nădejde pentru îmbunătățirea stării lor, nicio cale pentru răscumpărarea copiilor sau ogoarelor, nicio perspectivă înaintea lor decât aceea a necazului mereu mai mare, cu lipsă și robie continuă. Cu toate acestea, ei aparțineau aceleiași națiuni ca frații lor mai favorizați, erau copii ai aceluiași legământ.
În cele din urmă, oamenii au prezentat situația aceasta înaintea lui Neemia: „Iată”, au zis ei, îi „supunem la robie pe fiii noștri și pe fetele noastre și multe din fetele noastre au și fost supuse la robie; suntem fără putere, căci ogoarele și viile noastre sunt ale altora.”
Când a auzit Neemia despre această apăsare crudă, sufletul i s-a umplut de indignare. „M-am supărat foarte rău”, spune el, „când le-am auzit plângerile și cuvintele acestea.” A văzut că, pentru a avea succes în desființarea acestei practici de exploatare apăsătoare, trebuia să ia o atitudine hotărâtă pentru dreptate. Cu energia și cu hotărârea care-l caracterizau, a pornit la lucru pentru a aduce ușurare fraților săi.
Faptul că asupritorii erau oameni bogați, al căror sprijin era necesar în lucrarea de restaurare a cetății, nu l-a influențat nici măcar pentru o clipă pe Neemia. El i-a mustrat aspru pe nobili și pe căpetenii, și, când a adunat un mare număr de oameni, le-a pus înainte cerințele lui Dumnezeu în acea problemă.
El le-a atras atenția la evenimentele care au avut loc în timpul domniei regelui Ahaz. Le-a repetat solia pe care Dumnezeu i-o trimisese poporului Israel în vremea aceea pentru a mustra cruzimea și oprimarea. Din cauza idolatriei lor, copiii lui Iuda fuseseră dați în mâinile fraților lor și mai idolatri – poporul lui Israel. Aceștia și-au manifestat vrăjmășia până acolo, încât au ucis în luptă multe mii dintre bărbații lui Iuda și au luat toate femeile și toți copiii, intenționând să-i facă robi sau să-i vândă ca robi păgânilor.
Din cauza păcatelor poporului iudeu, Domnul nu intervenise pentru a preveni bătălia, dar, prin prorocul Oded, El a mustrat planul nemilos al armatelor învingătoare: „Și credeți că veți face din copiii lui Iuda și din Ierusalim robii și roabele voastre? Dar voi nu sunteți vinovați înaintea Domnului, Dumnezeului vostru?” (2 Cronici 28:10). Oded i-a avertizat pe israeliți că mânia lui Dumnezeu s-a aprins împotriva lor și că nedreptatea și apăsarea vor atrage judecățile Sale. La auzul acestor cuvinte, bărbații înarmați au lăsat robii și prada înaintea căpeteniilor și a întregii adunări. Atunci, unii bărbați de frunte din seminția lui Efraim „au luat pe prinșii de război și au îmbrăcat cu prada pe toți cei ce erau goi, le-au dat haine și încălțăminte, le-au dat să mănânce și să bea, i-au uns, au încălecat pe măgari pe toți cei osteniți și i-au adus la Ierihon, Cetatea Finicilor, la frații lor” (2 Cronici 28:15).
Neemia și alții îi răscumpăraseră pe unii iudei care fuseseră vânduți păgânilor, și acum a prezentat acest lucru în contrast cu purtarea acelora care, de dragul unui câștig pământesc, îi înrobiseră pe frații lor. „Ce faceți voi nu este bine”, a zis el. „N-ar trebui să umblați în frica Dumnezeului nostru, ca să nu fiți de ocara neamurilor vrăjmașe nouă?”
Neemia le-a arătat cum el însuși, fiind învestit cu autoritate din partea împăratului persan, ar fi putut cere contribuții mari pentru folosul personal. Dar, în loc să facă aceasta, nu luase nici măcar ceea ce îi aparținea de drept, ci dăduse cu mână largă pentru ajutorarea săracilor în nevoia lor. El i-a îndemnat pe aceia dintre conducătorii iudei care se făcuseră vinovați de exploatare să înceteze această lucrare nelegiuită, să le redea săracilor pământurile, precum și plusul de bani pe care-l storseseră de la ei și să le împrumute bani fără dobândă sau chezășie.
Aceste cuvinte au fost rostite în fața întregii adunări. Dacă acei conducători ar fi ales să se îndreptățească, ar fi avut ocazia să facă lucrul acesta. Dar n-au prezentat nicio scuză. „Le vom da înapoi”, au declarat ei, „și nu le vom cere nimic; vom face cum ai zis.” La auzul acestor cuvinte, Neemia i-a pus să jure în fața preoților că-și vor ține cuvântul. „Toată adunarea a zis: «Amin!» Și au lăudat pe Domnul. Și poporul s-a ținut de cuvânt.”
Acest raport ne învață o lecție importantă: „Iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor” (1 Timotei 6:10). În această generație, dorința după câștig este o patimă captivantă. Bogăția este adesea obținută prin înșelăciune. Mulți oameni se luptă cu sărăcia, obligați să lucreze din greu pentru retribuții mici, nefiind în stare să obțină nici cele mai simple mijloace de trai. Truda și lipsa, fără speranţa unor lucruri mai bune, le fac povara și mai grea. Copleșiți de griji și apăsați, ei nu știu încotro să se îndrepte pentru ajutor. Și toate acestea pentru ca bogații să-și întrețină extravaganța sau să-și împlinească dorința de a aduna cât mai mult!
Iubirea de bani și plăcerea de etalare au făcut din lumea aceasta o peșteră de tâlhari și de hoți. Scripturile descriu lăcomia și asuprirea care vor domina chiar înaintea celei de a doua veniri a lui Hristos: „Ascultați acum voi, bogaților!” scrie Iacov. „V-ați strâns comori în zilele din urmă! Iată că plata lucrătorilor care v-au secerat câmpiile și pe care le-ați oprit-o prin înșelăciune strigă! Și strigătele secerătorilor au ajuns la urechile Domnului oștirilor. Ați trăit pe pământ în plăceri și desfătări. V-ați săturat inimile chiar într-o zi de măcel. Ați osândit, ați omorât pe cel neprihănit care nu vi se împotrivea!” (Iacov 5:1,3-6)
Chiar și printre aceia care pretind că umblă în temere de Domnul sunt unii care merg din nou pe calea urmată de căpeteniile lui Israel. Deoarece stă în puterea lor să facă lucrul acesta, ei pretind mai mult decât este drept și, în felul acesta, devin asupritori. Și pentru că lăcomia și trădarea se văd în viața acelora care poartă Numele lui Hristos, pentru că biserica menține în registrele ei numele acelora care și-au câștigat averi prin nedreptate, religia lui Hristos este batjocorită. Extravaganța, îmbogățirea peste măsură și înșelăciunea corup credința multora și le distrug spiritualitatea. Biserica este, într-o mare măsură, răspunzătoare pentru păcatele membrilor ei. Ea sprijină răul dacă nu-și înalță glasul împotriva lui.
Obiceiurile lumii nu sunt un criteriu pentru un creștin. El nu trebuie să imite practicile ei necinstite, îmbogățirea peste măsură și asuprirea. Orice faptă nedreaptă față de aproapele este o încălcare a regulii de aur. Orice rău făcut copiilor lui Dumnezeu Îi este făcut lui Hristos Însuși, în persoana sfinților Săi. Orice încercare de a profita de neștiința, de slăbiciunea sau de nenorocirea altuia este înregistrată ca înșelăciune în registrul cerului. Acela care cu adevărat se teme de Dumnezeu va trudi mai degrabă zi și noapte, ca să mănânce pâinea sărăciei decât să-și îngăduie ca patima pentru câștig să-i apese pe văduvă și pe orfani sau să-i răpească străinului dreptul lui.
Cea mai neînsemnată îndepărtare de la dreptate doboară barierele și pregătește inima să facă o nedreptate și mai mare. Exact în măsura în care un om câștigă pentru sine în detrimentul altuia, sufletul său devine insensibil la influența Duhului lui Dumnezeu. Câștigul obținut cu prețul acesta este o pierdere groaznică.
Toți am fost datori dreptății divine, dar n-am avut cu ce să plătim datoria. Atunci, Fiul lui Dumnezeu, căruia I s-a făcut milă de noi, a plătit prețul pentru răscumpărarea noastră. El S-a făcut sărac pentru ca, prin sărăcia Lui, noi să ne îmbogățim. Prin faptele de dărnicie față de săracii Săi, putem dovedi sinceritatea recunoștinței noastre pentru mila revărsată peste noi. „Cât avem prilej, să facem bine la toți”, spune Pavel, „și mai ales fraților în credință” (Galateni 6:10). Și cuvintele lui se acordă cu acelea ale Mântuitorului: „Căci pe săraci îi aveți totdeauna cu voi și le puteți face bine oricând voiți” (Marcu 14:7). „Tot ce voiți să vă facă vouă oamenii faceți-le și voi la fel, căci în aceasta sunt cuprinse Legea și Prorocii” (Matei 7:12).