O femeie creștină m-a întrebat odată: „Dacă Dumnezeu nu a vrut să mâncăm toate animalele, atunci de ce le-a creat?”
Întrebarea m-a lăsat fără cuvinte. Nu știam cum să răspund. De unde începi când cineva privește lucrurile într-un mod atât de străin de gândirea ta?
Expresia „drepturile animalelor” este destul de controversată în prezent. Unii îi acuză pe alții că așază animalele mai presus de oameni; ceilalți răspund că unii tratează animalele ca pe niște obiecte care pot fi folosite și consumate după orice dorință omenească. Având în vedere aceste extreme, am putea afirma, undeva la mijloc și în siguranță, că Dumnezeu a creat animalele și pentru propria lor existență și că și ele au dreptul să trăiască?
Este limpede că El ne-a încredințat grija lor. Isus a arătat clar că Dumnezeu este atent chiar și la fiecare pasăre mică ce cade din cuib. Este doar o presupunere personală, dar îmi place să cred că, dacă Isus copil ar fi găsit un cuib cu pui căzut, ar fi încercat să-l salveze: l-ar fi dat înapoi mamei, dacă era posibil, iar dacă nu, i-ar fi hrănit chiar El.
Psalmul 145:15 — și multe alte texte — spune că Dumnezeu le oferă animalelor hrana. Cu alte cuvinte, le așază în habitate care le împlinesc nevoile. Întrebarea este: ce facem noi acelor habitate?
Presupunem că sunt exact așa cum „mama natură” sau evoluția le-a destinat și că trebuie să le lăsăm complet neatinse?
Le distrugem cu buldozerele pentru a construi propriile noastre habitate — precum sănătoasele și încântătoarele centre comerciale, fabrici și cartiere rezidențiale?
Sau căutăm să învățăm cât mai mult, cel puțin despre mica noastră parte de lume și despre habitatele ei, încercând să găsim modalități prin care atât animalele, cât și oamenii să-și poată împlini cât mai multe dintre nevoi? Nu este ușor! Dar aceasta pare să fi intenționat Dumnezeu când ne-a încredințat responsabilitatea asupra pământului.
Creator și Veghetor, iartă-mă pentru partea mea în dezastrele ecologice care sfâșie lumea din jur. Ajută-mă să găsesc moduri prin care să ajut și să vindec, în loc să lărgesc rănile. Știu că pământul îmbătrânește și că Tu ești pe drum — abia aștept! —, dar până atunci ajută-mă să trăiesc cu blândețe în lumea Ta. Amin.