Unele dintre poruncile pe care le-am cercetat păreau simple la suprafață, dar s-au dovedit mult mai adânci decât crezuserăm. Nu și aceasta. Toți știm cât de complicate pot fi adevărul și sinceritatea.
Câteva întrebări apar imediat:
Ce este minciuna?
Este minciuna întotdeauna alcătuită din cuvinte?
Poate fi o faptă?
Poate fi numai o expresie a feței?
Poate ascunderea unui lucru să fie o minciună?
Este întotdeauna bine să spui exact ceea ce vezi?
Este vreodată corect să modifici puțin adevărul?
Este acceptabil să-l modifici pentru a te proteja?
Este acceptabil să-l modifici pentru a-i proteja pe ceilalți?
Cine este aproapele meu?
Ultima întrebare este cea mai ușoară, fiindcă cineva a fost suficient de înțelept încât să I-o adreseze direct lui Isus, iar El a definit aproapele prin istoria samariteanului milos. Detaliul interesant este răsturnarea de la sfârșit. Omul întrebase: „Cine este aproapele meu?” Isus a întrebat: „Care dintr-aceşti trei ţi se pare că a dat dovadă că este aproapele celui ce căzuse între tâlhari?” (Luca 10:36).
Cu alte cuvinte, nu întreba cine este aproapele tău, ci întreabă-te: pentru cine pot deveni eu un aproape? Răspunsul este: pentru oricine alegi. Ar trebui să fie orice persoană cu care intri în contact. Samariteanul probabil nu locuia în apropierea victimei, cel mai probabil nu o mai văzuse și poate nu a mai întâlnit-o niciodată. Cu siguranță nu-și planificase ziua astfel încât să petreacă ore în plus și să cheltuiască bani ajutând un străin. Iudeii ar fi spus că el nu era „fiu al legământului”. Și totuși, el a fost cel care a trăit potrivit legământului.
Doamne al marelui „cartier” cosmic, doresc să fiu un aproape bun pentru toți cei pe care îi întâlnesc. Vreau să fiu prietenos și iubitor. Vreau să fiu și sincer, însă uneori este greu, și nu mă refer numai la ispita de a minți în mod deliberat. Uneori chiar nu știu ce este drept să fac. Condu-mă în timp ce cercetez valorile fundamentale ascunse în porunca a noua. Amin.