Dacă urmărim cu adevărat să păzim cea dintâi și cea mai mare poruncă, așezându-L pe Dumnezeu în centrul fiecărei clipe din viață, atunci este evident că adevărul va începe cu El. Mai întâi, El este singurul care îl cunoaște! Niciunul dintre noi nu cunoaște întregul adevăr nici măcar despre propriul suflet. Dar Dumnezeu nu numai că știe tot adevărul — El este Adevărul deplin.
Și totuși, cât timp și câtă energie risipim încercând să ne ascundem de Dumnezeu, să-L păcălim și să-L facem să creadă că suntem mai buni decât suntem în realitate. Adam și Eva se ascund. Moise fuge în pustie. Iona fuge spre mare. Saul din Tars încearcă să se ascundă într-o activitate necontenită, urmărindu-i pe adepții acestei Căi noi și tulburătoare.
Eu? Eu am tendința să mă ascund în divertisment fără rost sau într-o mulțime de discuții despre Dumnezeu. Scriu pagini întregi în jurnal, pretinzând că Îi spun lui Dumnezeu și mie însumi adevărul, tot adevărul și numai adevărul, așa să-mi ajute... ăăă...
Și El chiar mă ajută. Mă ajută să fiu — sau cel puțin să încerc să învăț să fiu — autentic înaintea Lui. Nu este vorba atât despre a-I spune întregul adevăr, cât despre a-I îngădui să-mi arate întregul adevăr despre mine. Știi ce? Uneori, așa cum mă așteptam, lucrurile sunt mai rele decât mă temeam. Dar adesea nu sunt nici pe departe atât de rele precum crezusem. Îmi imaginam că totul era vina mea. Nu este.
Apoi Dumnezeu îmi arată că până și această tendință de a mă învinovăți pentru orice este o formă deformată de mândrie...
„Doamne, cercetează-mi viața; află direct toate faptele. Sunt o carte deschisă înaintea Ta; chiar de departe știi ce gândesc.” Recunosc că mă tem să aflu toate aceste lucruri direct, însă doresc să fii în centru și, dacă există vreo minciună care împiedică lumina Ta să ajungă în anumite colțuri ale inimii mele, atunci vreau să dispară. Ajută-mă! Amin.