O parte foarte importantă a unei vieți sincere este mărturisirea păcatelor. Mărturisirea are două componente. Una este întotdeauna esențială. Cealaltă depinde de situație.
Primul pas al mărturisirii, după ce Dumnezeu ne-a descoperit păcatul și l-am recunoscut drept ceea ce este, înseamnă să-l mărturisim înaintea Lui. Nu-I spunem lui Dumnezeu nimic ce nu știe deja, însă este important pentru noi să-l rostim, să-l numim și să-l recunoaștem. Aceasta nu înseamnă să ne lovim pieptul și să ne disprețuim. Înseamnă să privim în față propriile alegeri și să ne asumăm răspunderea pentru ele.
Această parte a mărturisirii este întotdeauna necesară. „Împotriva Ta, numai împotriva Ta, am păcătuit” (Psalmii 51:4). Indiferent ce ai făcut și pe cine ai rănit, problema Îl privește în primul rând pe Dumnezeu. Nu ar fi păcat dacă nu ar fi împotriva Legii iubirii Sale.
A doua parte este mărturisirea înaintea persoanei nedreptățite, iar aici situația nu este întotdeauna la fel de clară. De cele mai multe ori, cel mai bine este să mergi direct la om, să numești ceea ce ai făcut și să-i ceri iertare. Poți arăta și că ești dispus să repari răul, dacă lucrul acesta este posibil. Celălalt va hotărî dacă te iartă sau nu. Dacă refuză, tu ți-ai făcut partea și trebuie să încerci să trăiești de acum înainte cu iubire față de el, indiferent de atitudinea lui.
Există însă și situații în care mărturisirea înaintea persoanei rănite nu este înțeleaptă. De exemplu, dacă omul nu știe că ai făcut ceva, mărturisirea ar putea produce mai mult rău decât ai provocat deja. În cazul acesta, disconfortul de a nu putea pune problema înaintea lui poate face parte din consecințele păcatului tău. Dacă nu ești sigur dacă trebuie să mărturisești sau nu, vorbește cu cel mai înțelept și evlavios om pe care îl cunoști și cere-i sfatul.
Dumnezeu iertător, știu că Tu ai făcut posibil să trăim în harul și lumina unei iertări depline. Arată-mi dacă există cineva înaintea căruia trebuie să mărturisesc și dă-mi curajul și sinceritatea de a face lucrul acesta. Amin.