Dumnezeu i-a creat pe oameni desăvârșiți. Ei au hotărât să-și schimbe loialitatea față de El și să urmeze — după cum credeau — ceea ce li se părea lor cel mai bine. În realitate, aceasta însemna să-și transfere loialitatea către diavol. Satana a fost încântat; credea că biruise.
Apoi Dumnezeu a venit în grădină. Îi iubea în continuare pe acești copii rătăciți ai Săi! Le-a făgăduit un Răscumpărător. Satana a mârâit când a auzit promisiunea lui Dumnezeu că, deși avea să reușească să rănească acest Răscumpărător, propriul lui cap urma să fie zdrobit. S-a retras furios și a așteptat momentul potrivit.
Când Isus a venit pe pământ ca un Prunc mic și neajutorat și când a crescut trecând prin vulnerabilitatea copilăriei, Satana era sigur că Îl putea învinge. Dar nu a reușit. Anii s-au transformat în decenii, iar el nu L-a putut determina pe Isus să Se întoarcă în niciun fel împotriva Tatălui ceresc. Credința Lui a rămas neclintită. De fapt, a continuat să crească.
A început lucrarea publică. Satana a profitat de timpul petrecut de Isus în pustie împreună cu Duhul Sfânt pentru a intensifica ispita. Isus era slăbit și flămând — acum era momentul potrivit să-I străpungă apărarea!
„Este scris”, răspundea Isus de fiecare dată. Apărarea Lui era Cuvântul lui Dumnezeu și, indiferent cât de slăbit Se simțea, acel Cuvânt rămânea tare.
Apoi au venit grădina Ghetsimani și crucea. Satana tot nu L-a putut determina pe Isus să cedeze — nici măcar înaintea descurajării și fricii. Dar cel puțin murise. Ha! Acum Satana urma să aibă ultimul—
„Isuse! Ridică-Te! Tatăl Tău Te cheamă!”
PF 7. „Natura omului: Dar Dumnezeu, în Hristos, a împăcat lumea cu Sine și, prin Duhul Său, restaurează în muritorii pocăiți chipul Creatorului lor. Creați pentru slava lui Dumnezeu, ei sunt chemați să-L iubească pe El, să se iubească unii pe alții și să îngrijească mediul înconjurător.” Amin.