Și aici Apocalipsa prezintă cronologia destul de limpede. Desigur, alți oameni nu sunt de acord cu noi în privința identității Adâncului. Noi credem că este pământul. Aproape orice teolog ar accepta că cea mai potrivită definiție a iadului sau a Adâncului este o existență cu totul despărțită de Dumnezeu, iar în scena aceasta tocmai aceasta este situația diavolului: va fi separat de Dumnezeu într-o măsură chiar mai mare decât a fost deja timp de mii de ani.
Imaginează-ți: nu va avea pe cine să chinuiască în afară de mulțimea îngerilor răi pe care i-a amăgit la început. Și ce atmosferă cumplită va fi, în timp ce fiecare îl va învinovăți pe celălalt, dar, în cele din urmă și pe bună dreptate, toți îl vor acuza pe Satana.
Între timp, cei neprihăniți vor învăța ce înseamnă să fii nemuritor — cum să trăiască și ce să mănânce, inclusiv din Pomul Vieții — și vor pune toate întrebările pe care și-au dorit vreodată să le adreseze. O mie de ani pare o perioadă prea lungă, dar, când te gândești că probabil milioane de oameni din toate epocile vor cerceta registrele vieților a poate miliarde de persoane, să ne amintim că, deși neprihăniții sunt acum nemuritori, spre deosebire de Dumnezeu, ei se pot afla încă într-un singur loc la un moment dat. Toți vor trebui să aștepte să le vină rândul la marile Cărți și la o discuție cu Fiul.
Iată una dintre întrebările la care doresc să primesc răspuns atunci: de ce sunt înviați cei nelegiuiți? Ei au fost deja nimiciți de slava lui Hristos la a doua Sa venire și nu mai pot răni sau distruge pe nimeni. De ce să fie înviați? Refuz categoric ideea unui Dumnezeu răzbunător, care dorește numai să pedepsească atunci când nu mai există nicio posibilitate ca pedeapsa să producă vreun bine.
Atunci de ce?
Mâine vom analiza un răspuns posibil.
PF 27. „Mileniul și sfârșitul păcatului: În acest timp, morții nelegiuiți vor fi judecați; pământul va fi cu totul pustiu, fără locuitori omenești vii, dar ocupat de Satana și îngerii lui.” Amin.