Toate devoționalele

DUMNEZEU LE VORBEȘTE PĂCĂTOȘILOR

Şi Domnul a zis lui Cain: ,,Pentruce te-ai mâniat, şi pentruce ţi s-a posomorât faţa?
Nu-i aşa? Dacă faci bine, vei fi bine primit; dar dacă faci rău, păcatul pândeşte la uşă; dorinţa lui se ţine după tine, dar tu să-l stăpâneşti.`` Geneza 4:6-7

Cain cunoștea toate regulile privitoare la jertfe. Întreaga viață îl văzuse pe tatăl său, Adam, aducând arderi-de-tot pe altar. Acum Cain și fratele său Abel ajunseseră adulți și își aduceau propriile jertfe. Abel adusese un miel, dar lucrul acesta era ușor pentru el, gândea Cain. Abel era păstor și avea turme din belșug. Cain era agricultor și considera că darul său din fructe și legume trebuia să fie la fel de bun. Nu Îi plăcea lui Dumnezeu faptul că știa să cultive hrană bună?

Bineînțeles că Îi plăcea. O jertfă din cele mai bune roade ale lui Cain ar fi putut fi primită cu bucurie dacă ar fi fost adusă ca dar de bunăvoie, alături de mielul cerut. Dar nu în locul lui. Cain nu avea dreptul să-și stabilească propriile reguli.

Acum stătea posomorât. Probabil murmura că Dumnezeu îl iubea mai mult pe Abel și că Abel era un „sfântuleț”.

Imaginează-ți uimirea lui când Dumnezeu i-a vorbit! „Dacă faci ceea ce știi că este drept, vei fi bine primit”, i-a promis El. Apoi a adăugat un avertisment: „Păcatul pândește la ușă.” Cu alte cuvinte: fii atent — diavolul caută să te prindă.

Cain ar fi putut crede că Dumnezeu le vorbește numai oamenilor care fac totul corect. Mulți oameni cred și astăzi lucrul acesta. Sau consideră că Dumnezeu nu mai vorbește deloc, nimănui. Istoria lui Cain ne învață altceva. Dumnezeu a venit în întâmpinarea lui Cain în timp ce acesta se afla într-o stare de răzvrătire, fără să aștepte ca el să se pocăiască și să-L caute. Dumnezeu făcuse același lucru pentru Adam și Eva și face același lucru și astăzi pentru alți păcătoși.

Rugăciune

Mare Restaurator al relațiilor frânte, Te rog, iartă-mă. Amintește-mi că, și atunci când mă răzvrătesc, rămân copilul Tău ales și mă pot întoarce pentru a Te alege din nou. Nu renunța la mine — continuă să-mi vorbești! Ascult... Amin.

Muzică de relaxare Selectează o piesă
0:00
✝️
Logos asistentul Biserica Online
✝️

Bine ai venit! 👋

Sunt Logos, prietenul tău spiritual. Începe conversația — te ascult cu drag! ✨

💬 Scrie un mesaj mai jos