Își pierduse averea. Era cumplit. Soțul ei își pierduse sănătatea. Era și mai rău. Dar își pierduseră copiii. Pe toți! Durerea era atât de mare, încât aproape nimic altceva nu mai conta. Numai cei care și-au pierdut un copil pot înțelege această rană care nu se vindecă niciodată pe deplin.
De-a lungul secolelor, soția lui Iov a fost judecată foarte aspru. Da, era mâniată și suferea. Dar și Iov era mânios și suferea. Da, ea a vorbit pripit. Totuși, cuvintele pe care știm că le-a rostit nu sunt neapărat mai grave decât întrebările lui Iov: „De ce m-am născut?” sau afirmația lui: „Știi bine că nu sunt vinovat!” Acestea sunt doar două dintre lucrurile pe care soțul ei le-a spus în lunga sa confruntare cu Dumnezeu. Amândoi ajunseseră să simtă că Dumnezeu nu-i mai asculta și amândoi erau ispitiți să se întrebe: „La ce bun?” Numai că ea a rostit întrebarea cu voce tare.
Din fericire, Dumnezeu este Judecătorul ei, nu noi. Este posibil ca ea să-I fi întors cu adevărat spatele lui Dumnezeu, refuzând să găsească mângâiere sau să-și exprime încrederea în El, așa cum Iov a făcut în repetate rânduri, în ciuda mâniei, fricii și descurajării sale.
Dar nu este oare posibil și ca ea să fi avut nevoie de mângâiere? Ce este mai greu: să suferi tu însuți sau să privești suferința cuiva pe care îl iubești? Din câte știm, nicio boală nu s-a abătut asupra ei. Îți poți imagina cum trebuie să se fi simțit? După ce pierduse totul, probabil credea că urma să-și piardă și soțul. Atunci de ce să nu grăbească inevitabilul? Trebuie să se fi simțit complet neputincioasă, incapabilă chiar și să-i aline durerea și mâncărimea rănilor.
Dacă Iov i-a ajutat pe milioane de oameni, de-a lungul secolelor, să înțeleagă că este în regulă să-I spunem lui Dumnezeu ceea ce simțim cu adevărat — oricum El știe deja —, poate că și soția lui poate fi un exemplu pentru noi. Poate că răspunsul lui Iov a ajutat-o să privească din nou lucrurile în perspectivă: „Vorbeşti ca o femeie nebună. Ce! primim dela Dumnezeu binele, şi să nu primim şi răul?” (Iov 2:10). Poate că, atunci când cineva cunoscut lasă mânia și confuzia să-i înăbușe încrederea, și noi îi putem aminti cu dragoste de grija lui Dumnezeu.
Mare Mângâietor, este adevărat: uneori mă mânii și mă întreb de ce nu împiedici anumite lucruri să se întâmple. Uneori sunt ispitit să cred că nu-Ți pasă și mă întreb: „La ce bun?” Iartă-mă și ajută-mă să păstrez echilibrul dintre a-Ți mărturisi sincer ceea ce simt, ca un copil onest al Tău, și a mă încrede în Tine indiferent de împrejurări. Amin.