Cunoaștem multe despre Moise, marele eliberator al poporului său, dar avem tendința să uităm rolul lui Aaron. Te-ai gândit vreodată cum trebuie să fi fost să fii în locul lui?
Mai întâi, din câte știm, Aaron nu-și văzuse fratele de patruzeci de ani. Poate că nu a fost chiar așa — este posibil să se fi vizitat sau să-și fi trimis mesaje din când în când —, dar Moise nu îndrăznea să se arate în Egipt, fiind căutat pentru omor. În orice caz, dintr-odată, Aaron pare să fi primit de la Dumnezeu chemarea de a merge în pustiu pentru a-l întâlni pe Moise. Și, spre deosebire de fratele său, se pare că nu a protestat.
Când a ajuns acolo, Moise i-a povestit despre rugul aprins, despre toiagul care se transforma în șarpe și despre mâna care se albea de lepră atunci când o băga în haină. Trebuia să-i mărturisească și îndoielile și împotrivirile lui, pentru că, la un moment dat, Moise i-a spus:
„A, și încă ceva: Dumnezeu spune că tu poți fi purtătorul de cuvânt.”
„Ce?”
„Da, tu vei vorbi.”
„Eu? Înaintea lui Faraon?”
„Nu-ți face griji. Dumnezeu spune că te pricepi foarte bine la cuvinte.”
„Minunat. Mulțumesc!”
Așa că s-au întors în Egipt, iar de-a lungul întregii istorii — porunca dată lui Faraon să lase poporul să plece, confruntările cu vrăjitorii, cele zece plăgi și toate celelalte — Aaron a fost cel care a vorbit, dar Moise a primit aproape toată recunoașterea. Și așa a rămas vreme de secole și milenii!
Dumnezeule care chemi întreaga orchestră, noi toți suntem copiii Tăi înzestrați, iar orchestra este oricum a Ta, nu a noastră. Amintește-ne că fiecare este indispensabil și că Tu Te bucuri de fiecare dintre noi. Amin.