Dintre toți regii nelegiuiți ai Bibliei, Ahab a fost unul dintre cei mai răi. A făcut atât de mult rău, încât nu este amintit pentru niciun lucru bun. Soția lui, Izabela, era la fel. Iar ei nu făceau doar greșeli. Alegeau răul în mod deliberat și nu le părea deloc rău.
Printre altele, în timpul domniei lui Ahab, aproape toți oamenii se închinau divinităților naturii, Baal și Astarteea. Preoții falși susțineau că acești zei controlau vremea. Dacă aveai nevoie de vreme bună pentru recolte, te duceai la Baal și la Astarteea.
Nicio predică și nicio avertizare rostită de adevărații proroci nu produsese vreo schimbare, dar Dumnezeu știa ce avea să-i trezească. L-a trimis pe Ilie să-i spună lui Ahab: „Nu va ploua până când nu voi spune eu.”
Și, timp de trei ani și jumătate, nu a căzut nicio ploaie. Oamenii puteau să se roage idolilor și să le aducă oricâte jertfe doreau. Nu se schimba nimic. Nicio ploaie. Pâraiele au secat. Lacurile au secat. Râurile au secat. Foarte puțină apă mai putea fi găsită, și aceea numai săpând după ea.
Dumnezeu i-a hrănit în mod miraculos pe Ilie și pe alți oameni credincioși. Ilie a fost hrănit mai întâi de corbi, apoi de o văduvă miloasă. Ulciorul ei cu untdelemn și oala cu făină nu s-au golit cât timp au avut nevoie de ele. Restul țării a suferit.
A urmat confruntarea de pe muntele Carmel dintre Ilie și prorocii lui Baal. Descântecele, ritualurile și strigătele lor către idol nu au avut niciun rezultat. Rugăciunea liniștită a lui Ilie, rostită la vremea aleasă de Dumnezeu, a adus răspunsul cerului, iar apoi ploaia. Poporul a înțeles că Dumnezeu, nu Baal, stăpânește aceste lucruri.
Uneori, vestea bună vine sub forma unei vești rele. Dumnezeu nu a trimis seceta pentru că era mânios și dorea doar să-i pedepsească pe oameni. El voia ca ei să înțeleagă că El era Cel care îi îngrijea, îi iubea și putea răspunde rugăciunilor lor. Iar mulți s-au întors la El în urma acestei experiențe.
Dumnezeule hotărât, hrănește-mi sufletul într-un fel sau altul. Ajută-mă să rămân credincios, ca să nu am nevoie de măsuri drastice, dar ajută-mă să rămân credincios și atunci când sunt prins în focul încrucișat al necazurilor produse de păcat. Fă să se vadă limpede că sunt cu adevărat copilul Tău integru. Amin.