Te-ai întrebat vreodată cum anume „i-a poruncit” Dumnezeu văduvei? De obicei ne gândim că femeia a avut o credință uimitoare atunci când a acceptat să hrănească un proroc călător din ultima ei fărâmă de hrană, numai pentru că el i-a cerut. Este adevărat, Ilie i-a promis că Dumnezeu îi va purta de grijă, dar de unde știa ea că omul acela spunea adevărul?
Potrivit textului de astăzi, Dumnezeu îi poruncise deja văduvei să-l hrănească pe Ilie. Poate că îi vorbise printr-un vis. Sau poate fusese doar o convingere lăuntrică. Poate că avea numai o idee vagă și nu știa cine avea să vină sau ce anume urma să facă.
Iată ce știm: era o femeie obișnuită să asculte de Duhul Sfânt, chiar dacă majoritatea celor din jur se închinau lui Baal. Probabil că practica deja ospitalitatea față de călătorii străini. Iar când acest om i-a cerut apă, deși în întreaga țară mai rămăsese foarte puțină, ea s-a întors imediat ca să-i aducă.
Abia când Ilie i-a cerut și hrană, femeia a ezitat: „Viu este Domnul, Dumnezeul tău, că n-am nimic copt, n-am decât un pumn de făină într-o oală şi puţin untdelemn într-un ulcior. Şi iată, strâng două bucăţi de lemne, apoi mă voi întoarce şi voi pregăti ce am pentru mine şi pentru fiul meu: vom mânca şi apoi vom muri” (1 Împărați 17:12). Dar, în funcție de ceea ce Dumnezeu îi spusese deja, probabil că se întreba: „Oare aceasta este lucrarea pe care trebuie să o fac pentru Dumnezeu?”
Când Ilie a liniștit-o, nu a mai ezitat. Minunea s-a repetat în fiecare zi: suficientă făină și suficient untdelemn pentru a pregăti câte o pâine mică pentru trei oameni. Nu era mult, dar era destul ca să-i țină în viață.
Ea a împărțit, deși nu avea aproape nimic. Noi tindem să reținem atunci când ni se pare că suntem săraci. „Săptămâna aceasta nu am destui bani pentru daruri. Voi oferi când voi avea mai mult.” „Nu am nimic de împărțit cu ADRA, cu oamenii fără adăpost sau cu familia de pe strada mea a cărei casă a ars. Poate data viitoare.”
Dumnezeule care dăruiești și porți de grijă, dă-mi generozitatea Ta — disponibilitatea de a împărți ultima mea coajă de pâine. Sau ultimul meu zâmbet. Sau ultima jumătate de oră din timpul meu. Sau priceperea mea la matematică ori ajutorul pe care îl pot oferi la treburile casei. Tu mi-ai poruncit, iar eu sunt copilul Tău care împarte. Voi asculta, voi împlini și apoi mă voi bucura de binecuvântarea care urmează. Amin.