Sărmanul Petru! A făcut multe greșeli, dar niciuna nu se compară cu aceasta. Și-a trădat Domnul nu o dată, nici de două ori, ci de trei ori la rând. A văzut privirea plină de durere și iubire a lui Isus, care Se preocupa mai mult de ucenicul rătăcit decât de propriul proces nedrept. A plâns amar pe pământul din Ghetsimani, unde Isus plânsese, sângerase și Se rugase pentru el.
Primise un mesaj special de la Isus cel înviat: „Spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru că merge înaintea voastră în Galilea” (Marcu 16:7). Îl văzuse deja de cel puțin câteva ori împreună cu ceilalți ucenici și, se pare, o dată și singur. Mă întreb ce i-a spus Isus atunci.
Acum, neliniștit și nesigur, Petru hotărăște să facă lucrul care îl liniștea întotdeauna: „Mă duc să prind peşte.” Mai mulți ucenici urcă în corabie. Poate pescuitul îi liniștește, dar nu le aduce nimic altceva. Nu prind niciun pește.
În zori văd pe cineva pe țărm.
„Copii, aveţi ceva de mâncare?”
„Nu.”
„Aruncaţi mreaja în partea dreaptă a corăbiei.”
Ce idee! Dar de ce să nu încerce?
Când mreaja se umple cu pești, Petru înțelege: „Este Domnul!” Se aruncă în apă și înoată până la țărm. După ce iau micul dejun cu Isus, El îi oferă lui Petru prilejul de a răspunde public de trei ori, ca o vindecare a celor trei lepădări. De trei ori Petru poate spune: „Da, Te iubesc!” La a treia întrebare este deja întristat: „Doamne, Tu toate le ştii; ştii că Te iubesc.”
Isus nu este mânios pe Petru. Îi încredințează o nouă misiune: „Paște oile Mele. Acum, când nu mai crezi că știi totul, când ai aflat cum este să fii slab, să cazi, să eșuezi, să te simți nevrednic și apoi să fii iertat, acum ești pregătit să-i călăuzești cu blândețe pe alți oameni slabi, greșiți și nesiguri.”
Creator și Răscumpărător al vieții veșnice, este adevărat: Te-am dezamăgit și m-am lepădat de Tine. Mă simt nevrednic și neputincios. Dar Te iubesc. Ajută-mă să simt iubirea Ta pentru mine și, prin ea, să Te iubesc și mai mult. Sunt mielul Tău. Mi-ar plăcea să fiu și un mic păstor în slujba Ta. Amin.