În timpul lucrării Sale, au existat mai multe situații în care Isus pare să fi călătorit într-un anumit loc pentru un singur motiv: să întâlnească o anumită persoană care avea nevoie de El. Aceasta a fost una dintre acele situații.
Dacă ucenicii ar fi cunoscut bine regiunea celor Zece Cetăți, de cealaltă parte a lacului, poate L-ar fi rugat să nu-i ducă acolo. Locul era bântuit.
Nu chiar în sensul obișnuit, dar aproape. Acolo trăia un „nebun”. Fusese legat chiar și cu lanțuri, însă nimic nu-l putea ține. Era periculos să te apropii de el. Striga, țipa și se rănea cu pietre ascuțite. Poate că i-ar fi rănit și pe alții. Era mai bine să stai departe.
Isus nu S-a lăsat intimidat. A mers drept spre acel om, nu în direcția opusă. Ucenicii au rămas în urmă, înspăimântați.
Omul a alergat spre Isus, a căzut în genunchi înaintea Lui și apoi a strigat să fie lăsat în pace.
Isus a continuat să Se apropie. Acest om era copilul lui Dumnezeu, iar Isus putea auzi strigătul tăcut și chinuit al inimii lui. În tot timpul cât fusese stăpânit de demoni, nimeni nu înțelesese măcar că sub toată acea grozăvie mai exista o inimă, cu atât mai puțin nu încercase să ajungă la ea. Isus, fără nicio teamă de demonii care strigau, i-a alungat de la făptura Sa iubită și chinuită.
Există și astăzi oameni care, chiar dacă nu sunt literalmente stăpâniți de demoni, sunt chinuiți de boli mintale, pe care Satana le folosește cu plăcere. Ceilalți tind să-și întoarcă privirea, să treacă pe partea cealaltă a drumului și să-i evite. Isus nu procedează astfel. El merge drept spre ei și ascultă strigătul inimii singuratice ascunse înăuntru. Dacă suntem cu adevărat copiii Lui, vom face la fel.
După ce a fost vindecat, prima dorință a acestui om a fost să petreacă mai mult timp cu Eliberatorul său. Te-ai fi așteptat ca Isus să încurajeze o astfel de dorință. El i-a spus însă: „Du-te acasă... și povestește-le.”
Imaginează-ți reacțiile familiei și ale prietenilor! Crezi că au avut nevoie de timp pentru a se convinge că vindecarea era reală și durabilă?
Doamne al luminii și al vindecării, mă bucur că nebunia mea nu Te face să Te îndepărtezi. Mă bucur că poți auzi ceea ce se petrece înăuntrul nostru, chiar și atunci când ceilalți nu pot și poate ne numesc nebuni. Mă bucur că înțelegi bolile de care suferim, fie ale trupului, ale minții sau ale spiritului, și că ai puterea să le vindeci pe toate. Ascultă-mă atunci când sunt „ieșit din minți” și ajută-mă, ca fiu vindecat al Tău, să-i ascult și eu pe ceilalți, oricât de „nebuni” mi s-ar părea. Amin.