Au existat întotdeauna câțiva oameni credincioși, uneori în colțuri îndepărtate și necunoscute ale lumii, care au păzit întreaga Lege a lui Dumnezeu. În statul New York din anii 1840 exista un grup de baptiști de ziua a șaptea care făceau lucrul acesta. Printre ei se afla o văduvă, Rachel Oakes. Când ea și fiica ei s-au mutat în Washington, New Hampshire, Rachel a încercat să-și împărtășească părerile despre Sabat. Unii au ascultat-o, iar alții nu. Cei mai mulți erau atât de absorbiți de entuziasmul apropiatei veniri a lui Isus, încât nu mai puteau acorda atenție niciunui alt subiect.
Într-o zi, un predicator aflat în vizită, Frederick Wheeler, a participat la o adunare trimestrială împreună cu credincioșii adventi. În timpul serviciului Sfintei Cine, Wheeler a subliniat că toți cei care Îl urmau pe Hristos și participau la Cină trebuiau să fie gata să meargă până la capăt, ascultând și păzind toate poruncile.
Doamna Oakes abia se putea stăpâni. Să se ridice și să spună ceva? Nu, n-ar fi fost respectuos și, în plus, nu dorea să-l facă de rușine sau să-l umilească pe domnul Wheeler. Dorea doar ca el să cunoască adevărul. A așteptat până la sfârșitul serviciului și s-a apropiat de el.
„Când ați vorbit despre păzirea poruncilor, era cât pe ce să mă ridic și să vă spun că ar trebui să puneți din nou pânza peste masa Cinei, până când dumneavoastră înșivă veți fi gata să păziți toate poruncile lui Dumnezeu!” I-a explicat că una dintre poruncile centrale ale Legii era porunca a patra, cea referitoare la Sabat, și că Dumnezeu spusese că ea avea să rămână în vigoare din generație în generație.
Wheeler nu a fost singurul căruia i-a vorbit. Mai târziu, William și Cyrus Farnsworth, împreună cu Joseph Bates și, în cele din urmă, soții White și mulți alții, au început să predice Sabatul, în parte datorită influenței acestei singure femei.
Dumnezeu al curajului, dă-mi puterea de a apăra ceea ce este drept, dispoziția de a împărtăși adevărul cu prietenii și vecinii mei și bunătatea de care a dat dovadă doamna Preston atunci când a așteptat și a spus ceea ce știa într-un mod care nu avea să-i facă pe ceilalți de rușine și nici să-i umilească. Amin.