Toate devoționalele

FREDERICK WHEELER — TOATE CELE ZECE!

Căci, cine păzeşte toată Legea, şi greşeşte într-o singură poruncă, se face vinovat de toate. Iacov 2:10

Frederick Wheeler era predicator itinerant în Biserica Episcopală Metodistă. În vremea aceea era obișnuit ca un pastor să aibă în grijă mai multe biserici, călărind de la una la alta pentru a le vizita și lăsându-le ca, între vizitele sale, să se adune singure înaintea lui Dumnezeu. Este o tradiție veche, care a început cu apostolii călători și care continuă chiar și astăzi, când deconturile pentru mașinile unor pastori aproape că le depășesc salariile!

Când s-a aflat în Washington, New Hampshire, la adunarea trimestrială, și a auzit ce avea de spus doamna Oakes, Wheeler a fost profund mustrat în inimă. Știa că baptiștii de ziua a șaptea, dintre care făcea parte doamna Oakes, credeau că Sabatul zilei a șaptea era încă obligatoriu pentru creștini, dar nu-i luase în serios. Acum, ea îi întorcea propriile cuvinte împotriva lui. Era sau nu era dispus să păzească toate cele zece porunci?

A început să studieze cu seriozitate și, în cele din urmă, a acceptat personal Sabatul și a început să-i învețe și pe alții. A devenit primul credincios advent care a predicat, înainte de 1844, despre importanța Sabatului.

Puțini oameni au fost însă dispuși să-l asculte. Numai câțiva au acceptat atunci acest adevăr, iar unii creștini foarte sinceri nu l-au primit, printre ei aflându-se James White, Ellen Harmon și mulți alții. Numeroși credincioși, îndeosebi soții White, au acceptat mai târziu adevărul și au început să-l împărtășească. Totuși, nu este niciodată înțelept să fii de acord cu o idee doar pentru că cineva o prezintă convingător. Trebuie să studiem personal, iar pionierii aceștia tocmai așa au procedat.

Rugăciune

Dumnezeu al zilei de ieri, de astăzi și de mâine, numai Tu știi starea fiecărei inimi și cum s-o judeci drept. Observ atât de limpede punctele oarbe ale unor oameni pe care îi cunosc. Dar mă întreb: am și eu puncte oarbe la fel de evidente pentru ei? Ajută-ne să fim la fel de răbdători unii cu alții cum ești Tu cu noi. Amin.

Muzică de relaxare Selectează o piesă
0:00
✝️
Logos asistentul Biserica Online
✝️

Bine ai venit! 👋

Sunt Logos, prietenul tău spiritual. Începe conversația — te ascult cu drag! ✨

💬 Scrie un mesaj mai jos