Capitolul 38

38. Ultima avertizare

„După aceea, am văzut pogorându-se din cer un alt înger, care avea o mare putere; şi pământul s-a luminat de slava lui. El a strigat cu glas tare şi a zis: «A căzut, a căzut Babilonul cel mare! A ajuns un locaş al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urâte…» Apoi, am auzit din cer un alt glas, care zicea: «Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei!»” (Apocalipsa 18:1,2,4).

Acest pasaj din Scriptură face referire la un moment din viitor, când urmează să fie repetat mesajul privind căderea Babilonului, transmis de al doilea înger din Apocalipsa 14:8, menţionându-se în plus corupţia care a intrat în diferitele organizaţii ce constituie Babilonul după ce mesajul a fost proclamat iniţial – în vara anului 1844. Aici este descrisă situaţia dezastruoasă din lumea religioasă. Cu fiecare respingere a adevărului, mintea oamenilor devine mai întunecată, inima lor mai refractară, până când se închid în împietrire şi necredinţă. Sfidând avertismentele trimise de Dumnezeu, oamenii vor continua să calce în picioare una dintre poruncile Decalogului, până când vor ajunge să-i persecute pe cei care o consideră sfântă. Prin dispreţul manifestat faţă de Cuvântul şi poporul Său, Hristos este în totalitate desconsiderat. Pe măsură ce ideile spiritiste vor fi acceptate de biserici, restricţia impusă inimii neschimbate va fi înlăturată, iar religia de formă va deveni o mantie care va acoperi cele mai josnice rele. Credinţa în manifestările spiritiste deschide calea în faţa spiritelor amăgitoare şi a doctrinelor demonilor şi astfel influenţa îngerilor răi va fi simţită în biserici.

Despre cetatea Babilon, când este prezentată de această profeţie, se spune: „Păcatele ei s-au îngrămădit şi au ajuns până la cer, şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de nelegiuirile ei” (Apocalipsa 18:5). Babilonul a atins limita vinovăţiei şi distrugerea este gata să cadă peste el. Dar Dumnezeu mai are credincioşi în Babilon şi, înainte de manifestarea pedepselor Sale, aceştia trebuie chemaţi afară, „ca să nu [fie] părtaşi la păcatele ei şi să nu [fie] loviţi cu urgiile ei”. De aceea are loc mişcarea simbolizată printr-un înger care coboară din cer şi luminează pământul cu slava lui, strigând cu glas puternic şi făcând cunoscute păcatele Babilonului. Împreună cu mesajul adresat cetăţii Babilon, se aude apelul: „Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu!” Această chemare, pe lângă mesajul îngerului al treilea, constituie avertizarea finală dată locuitorilor pământului.

Situaţia în care va ajunge lumea va fi cutremurătoare. Puterile lumii, aliindu-se în lupta împotriva poruncilor lui Dumnezeu, vor decreta ca „... toţi, mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi” (Apocalipsa 13:16), să se conformeze datinii bisericii prin păzirea sabatului fals. Toţi cei care vor refuza să se supună vor primi pedepse civile şi, în cele din urmă, se va susţine că merită pedeapsa cu moartea. Pe de altă parte, Legea lui Dumnezeu, care impune păzirea zilei de odihnă a Creatorului, se cere respectată şi îi ameninţă cu mânia divină pe toţi cei care calcă principiile ei.

După ce fiecare persoană va fi conştientizată în privinţa alternativei pe care o are la dispoziţie, oricine va călca Legea lui Dumnezeu pentru a respecta o lege omenească va primi semnul fiarei, semnul de supunere faţă de puterea de care alege să asculte în locul lui Dumnezeu. Avertizarea din ceruri este următoarea: „Dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mână, va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui” (Apocalipsa 14:9,10).

Niciun om nu va suporta mânia lui Dumnezeu înainte ca adevărul să fi fost prezentat minţii şi conştiinţei lui, iar el să-l fi respins. Sunt mulţi care n-au avut niciodată ocazia să audă adevărurile speciale valabile pentru timpul acesta. Obligativitatea poruncii a patra nu le-a fost expusă niciodată în adevărata ei lumină. Acela care citeşte toate inimile şi judecă toate motivele nu va permite ca vreun om doritor să cunoască adevărul să fie păcălit cu privire la natura şi rezultatul controversei. Decretul nu va fi impus orbeşte. Fiecare om trebuie să aibă suficientă lumină pentru a lua o hotărâre în cunoştinţă de cauză.

Sabatul va constitui marele test al loialităţii, deoarece el este partea de adevăr în mod deosebit combătută. Când oamenii vor fi supuşi încercării finale, atunci va fi trasă linia de demarcaţie între cei care Îi slujesc lui Dumnezeu şi cei care nu-I slujesc. În timp ce păzirea sabatului fals – în conformitate cu legea statului, dar contrar poruncii a patra – va constitui o dovadă de supunere faţă de puterea opusă lui Dumnezeu, păzirea Sabatului autentic, în ascultare de Legea lui Dumnezeu, va fi o dovadă de fidelitate faţă de Creator. În timp ce o parte din oameni va primi semnul fiarei, prin acceptarea semnului de supunere faţă de puterile pământeşti, cealaltă parte va primi sigiliul lui Dumnezeu prin alegerea semnului de loialitate faţă de autoritatea divină.

Cei care au prezentat în trecut adevărurile proclamate de îngerul al treilea au fost priviţi adesea ca simpli alarmişti. Prezicerile lor – că intoleranţa religioasă va predomina în Statele Unite, că biserica şi statul se vor uni să-i persecute pe cei care păzesc poruncile lui Dumnezeu – au fost considerate neîntemeiate şi absurde. Se afirma cu multă convingere că această ţară nu va putea niciodată să devină altceva decât ceea ce a fost: apărătoarea libertăţii religioase. Dar, când posibilitatea impunerii păzirii duminicii va genera din ce în ce mai multă agitaţie, evenimentul atât de îndelung negat şi necrezut va fi văzut apropiindu-se. Atunci mesajele celor trei îngeri vor avea efectul pe care nu l-au putut avea înainte.

Dumnezeu a avut în toate generaţiile trimişii Săi cu misiunea de a mustra păcatul atât în lume, cât şi în biserică. Oamenii însă doresc să li se spună lucruri plăcute şi de aceea adevărul curat şi nepoleit nu este acceptat. Mulţi reformatori s-au hotărât de la bun început să acţioneze cu mare prudenţă când atacă păcatele bisericii şi ale poporului. Ei sperau ca prin exemplul unei vieţi creştine curate să îi conducă pe oameni înapoi la doctrinele Bibliei. Dar Duhul lui Dumnezeu a venit asupra lor, aşa cum a venit peste Ilie, determinându-i să mustre păcatele unui împărat înrăit şi ale unui popor apostat. Ei n-au putut să nu predice principiile clare ale Bibliei – principii pe care nu fuseseră dispuşi să le expună oamenilor. Au fost impulsionaţi să prezinte cu perseverenţă adevărul şi pericolele care ameninţau sufletele. Ei rosteau cuvintele pe care Domnul li le dăduse, fără teamă de consecinţe, iar oamenii erau constrânşi să audă avertizarea.

În acelaşi fel va fi proclamat şi mesajul îngerului al treilea. Când va veni timpul să fie proclamat cu mare putere, Domnul va lucra prin oameni umili, conducând mintea celor care se dedică slujirii Sale. Aceştia vor fi calificaţi mai degrabă prin ungerea Duhului Său decât prin instruirea dată de instituţiile de învăţământ. Bărbaţi ai credinţei şi ai rugăciunii vor fi impulsionaţi să meargă cu zel sfânt şi să proclame cuvintele date de Dumnezeu. Păcatele Babilonului vor fi scoase la lumină. Rezultatele îngrozitoare ale impunerii da­tinilor bisericii de către autoritatea civilă, invazia spiritismului, progresul ascuns, dar rapid al puterii papale, toate vor fi demascate. Prin aceste avertizări solemne, oamenii vor fi treziţi. Mii şi mii de persoane, care n-au auzit niciodată cuvinte ca acestea, vor sta să asculte. Ei vor auzi cu uimire mărturia că Babilonul este biserica decăzută din cauza ereziilor şi a păcatelor ei, pentru că a respins adevărul trimis din cer pentru ea. Când oamenii merg la preoţii lor cu întrebarea răscolitoare: „Sunt aceste lucruri adevărate?”, aceştia le prezintă istorii inventate şi prezic lucruri plăcute pentru a le potoli temerile şi a le linişti conştiinţa trezită. Dar, întrucât mulţi refuză să se mulţumească doar cu autoritatea oamenilor şi cer un clar „Aşa zice Domnul”, preoţii şi pastorii bisericilor populare, ca şi fariseii din vechime, înfuriaţi că autoritatea le este pusă la îndoială, vor cataloga mesajul ca fiind de la Satana şi vor instiga mulţimile iubitoare de păcat să-i insulte şi să-i persecute pe cei care îl prezintă.

Pe măsură ce controversa se extinde şi mintea oamenilor este atrasă către Legea lui Dumnezeu călcată în picioare, Satana se agită. Puterea care însoţeşte mesajul nu va face decât să-i înfurie şi mai mult pe cei care i se împotrivesc. Preoţii şi pastorii vor face eforturi aproape supraomeneşti să oprească lumina, ca nu cumva să lumineze peste turma lor. Ei se vor strădui să descurajeze discutarea acestor probleme vitale, prin toate mijloacele de care vor dispune. Biserica va face apel la braţul tare al puterii civile şi, în acest demers, susţinătorii papalităţii şi protestanţii se vor uni. Pe măsură ce mişcarea pentru impunerea păzirii duminicii va deveni mai îndrăzneaţă şi mai hotărâtă, se va recurge la lege în lupta contra păzitorilor poruncilor lui Dumnezeu. Ei vor fi ameninţaţi cu amenzi şi închisoare, iar unora le vor fi oferite poziţii de răspundere şi alte recompense şi avantaje pentru a fi ademeniţi să renunţe la credinţa lor. Dar răspunsul lor ferm va fi: „Arătaţi-ne din Cuvântul lui Dumnezeu greşeala noastră” – acelaşi răspuns pe care l-a dat şi Luther în împrejurări asemănătoare. Cei care vor fi duşi înaintea tribunalelor vor apăra cu putere adevărul, iar unii dintre cei care îi vor auzi vor fi determinaţi să ia poziţie pentru păzirea tuturor poruncilor lui Dumnezeu. Astfel, lumina va fi dusă înaintea multor mii de oameni, care altfel n-ar afla nimic despre aceste adevăruri.

Ascultarea conştiincioasă de Cuvântul lui Dumnezeu va fi considerată revoltă. Orbiţi de Satana, părinţii se vor purta cu severitate şi cruzime faţă de copiii lor credincioşi. Stăpânul sau stăpâna îl va oprima pe servitorul care respectă poruncile. Sentimentele se vor răci. Copiii vor fi dezmoşteniţi şi alungaţi de acasă. Se vor împlini literal cuvintele lui Pavel: „Toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Iisus vor fi prigoniţi” (2 Timotei 3:12). Când apărătorii adevărului vor refuza să onoreze sabatul duminical, unii dintre ei vor fi aruncaţi în închisori, alţii vor fi exilaţi, iar alţii vor fi trataţi ca nişte sclavi. Din punct de vedere omenesc, toate acestea par imposibile acum, dar, când va fi retras Duhul lui Dumnezeu, care ţine totul în frâu, şi oamenii vor rămâne sub stăpânirea lui Satana, care urăşte principiile divine, vor avea loc manifestări neobişnuite. Inima omului poate să devină foarte crudă când temerea şi iubirea de Dumnezeu dispar.

Când furtuna se apropie, un mare număr de credincioşi care şi-au declarat credinţa în mesajul îngerului al treilea, dar care n-au fost sfinţiţi prin ascultare de adevăr vor renunţa la poziţia exprimată şi vor trece în rândurile opoziţiei. Alăturându-se lumii şi împrumutând atitudinea ei, au ajuns să vadă lucrurile aproape în aceeaşi lumină. Când va veni testul, ei vor fi dispuşi să aleagă partea uşoară, populară. Bărbaţi cu talent şi cu bun renume, care odinioară s-au bucurat de adevăr, îşi folosesc acum puterile pentru a amăgi şi a induce sufletele în eroare. Ei devin duşmanii cei mai înverşunaţi ai fraţilor lor de altădată. Când păzitorii Sabatului sunt aduşi înaintea tribunalelor să răspundă pentru credinţa lor, aceşti apostaţi sunt agenţii cei mai eficienţi ai lui Satana pentru a calomnia şi a acuza şi, în acelaşi timp, a-i instiga pe conducători împotriva celor credincioşi, prin mărturii false şi insinuări.

În această perioadă de persecuţie, credinţa slujitorilor Domnului va fi pusă la probă. Ei au proclamat avertizarea cu devotament, privind numai la Dumnezeu şi la Cuvântul Său. Duhul lui Dumnezeu, care le-a mişcat inima, i-a constrâns să vorbească. Stimulaţi de un avânt sfânt şi de un puternic impuls divin, şi-au îndeplinit misiunea fără să calculeze raţional consecinţele prezentării cuvântului dat de Domnul. Ei n-au ţinut cont de interesele pământeşti, nici n-au căutat să-şi conserve bunul nume sau viaţa. Totuşi, când furtuna împotrivirii şi calomniei va izbucni în direcţia lor, unii, copleşiţi de descurajare, vor fi gata să exclame: „Dacă am fi prevăzut urmările cuvintelor noastre, am fi tăcut.” Vor fi înconjuraţi de dificultăţi. Satana îi va asalta cu ispite teribile. Misiunea pe care şi-au asumat-o va părea mai presus de capacitatea lor de a o îndeplini. Vor fi ameninţaţi cu moartea. Entuziasmul care i-a animat va dispărea. Totuşi nu mai pot să dea înapoi. Atunci, simţind completa lor neputinţă, vor alerga la Cel Atotputernic şi vor implora putere. Îşi vor aminti că mesajul transmis nu a fost al lor, ci al Aceluia care le poruncise să vestească avertizarea. Dumnezeu a pus adevărul în inimile lor, iar ei pur şi simplu nu au putut să nu-l proclame.

Prin aceleaşi experienţe au trecut şi oamenii lui Dumnezeu din secolele trecute: Wycliffe, Hus, Luther, Tyndale, Baxter, Wesley. Ei au susţinut că toate doctrinele trebuie să fie verificate cu Biblia, declarând că vor renunţa la orice învăţătură pe care aceasta o dezaprobă. Persecuţia s-a dezlănţuit împotriva acestor bărbaţi cu o furie necruţătoare, totuşi ei n-au încetat să prezinte adevărul. Fiecare dintre perioadele istoriei bisericii s-a caracterizat prin descoperirea unui adevăr deosebit, adaptat nevoilor poporului lui Dumnezeu din timpul acela. Fiecare adevăr nou şi-a croit drum înfruntând ura şi opoziţia. Cei care au fost binecuvântaţi cu lumina lui au fost ispitiţi şi încercaţi. Domnul le dă un adevăr deosebit oamenilor care se află într-o situaţie critică. Cine îndrăzneşte să refuze vestirea lui? Dumnezeu le porunceşte slujitorilor Săi să aducă la cunoştinţa lumii ultima invitaţie a harului. Ei nu pot să tacă decât cu riscul pierderii propriilor suflete. Trimişii lui Hristos nu se preocupă de consecinţe. Ei trebuie să-şi îndeplinească misiunea şi să lase urmările pe seama lui Dumnezeu.

Când rezistenţa oamenilor devine mai încrâncenată, slujitorii lui Dumnezeu ajung iarăşi să fie nedumeriţi, deoarece li se pare că ei au adus criza. Dar conştiinţa şi Cuvântul lui Dumnezeu îi asigură că drumul lor este bun. Cu toate că încercările continuă, ei sunt întăriţi să le suporte. Lupta devine mai strânsă şi mai ascuţită, dar credinţa şi curajul lor cresc odată cu nevoia. Mărturia lor este: „Nu îndrăznim să schimbăm Cuvântul lui Dumnezeu şi să scindăm Legea Sa sfântă, considerând o parte esenţială şi cealaltă neesenţială, pentru a fi pe placul lumii. Domnul căruia Îi slujim este capabil să ne salveze. Hristos a biruit puterile pământului. Să ne temem noi de o lume deja învinsă?”

Persecuţia, în diferitele ei forme, reprezintă manifestarea unui principiu care va exista cât timp va exista Satana şi cât timp creştinismul va avea viaţă. Niciun om nu poate să-I slujească lui Dumnezeu fără să atragă asupra lui opoziţia oştilor întunericului. Îngerii răi îl vor asalta, alarmaţi că influenţa lui le ia prada din mâini. Oamenii răi, mustraţi de exemplul lui, se vor alia cu îngerii răi, încercând să-l despartă de Dumnezeu prin ispite. Când acestea nu reuşesc, ei se folosesc de constrângere, pentru a-i forţa conştiinţa.

Dar atâta timp cât Iisus rămâne Mijlocitorul omului în Sanctuarul din cer, influenţa restrictivă a Duhului Sfânt este resimţită de conducători şi de oameni. Duhul Sfânt controlează încă, într-o oarecare măsură, legile ţărilor. Dacă n-ar fi aceste legi, starea lu­mii ar fi mult mai degradată decât este în prezent. În timp ce mulţi dintre conducătorii noştri sunt agenţi activi ai lui Satana, şi Dum­nezeu are reprezentanţii Săi printre bărbaţii de frunte ai lumii. Diavolul îi inspiră pe adepţii lui să propună măsuri care ar împiedica foarte mult lucrarea lui Dumnezeu. Dar oameni de stat care se tem de Domnul sunt influenţaţi de îngerii sfinţi să se opună unor astfel de propuneri cu argumente care nu pot fi combătute. Astfel, câţiva oameni vor ţine în frâu puternicul curent al răului. Opoziţia duşmanilor adevărului va fi frânată, pentru ca mesajul îngerului al treilea să-şi poată atinge scopul. Când se va da avertizarea finală, ea va capta atenţia acestor conducători prin care Domnul lucrează acum, iar unii dintre ei îi vor da curs şi vor fi împreună cu poporul lui Dumnezeu în timpul crizei finale.

Îngerul care se uneşte cu îngerul al treilea în proclamarea mesajului lui va lumina tot pământul cu slava lui. În acest context, este prezisă o acţiune mondială care se va desfăşura cu o putere neobişnuită. Mişcarea adventistă din 1840-1844 a fost o manifes­tare glorioasă a puterii lui Dumnezeu. Mesajul primului înger a fost dus în toate centrele misionare din lume, iar în unele ţări s-a manifestat un interes religios amplu, cum nu s-a mai întâlnit de la Reforma din secolul al XVI-lea. Dar acel curent va fi depăşit de puternica mişcare din timpul ultimei avertizări a îngerului al treilea.

Manifestarea va semăna cu cea din Ziua Cincizecimii. După cum ploaia timpurie a fost dată prin revărsarea Duhului Sfânt la începutul predicării Evangheliei, pentru a face să răsară preţioasa sămânţă, tot aşa ploaia târzie va fi dată la încheierea lucrării, pentru coacerea recoltei. „Să cunoaştem, să căutăm să cunoaştem pe Domnul! Căci El Se iveşte ca zorile dimineţii şi va veni la noi ca o ploaie, ca ploaia de primăvară care udă pământul” (Osea 6:3). „Şi voi, copii ai Sionului, bucuraţi-vă şi veseliţi-vă în Domnul Dumnezeul vostru, căci El vă va da ploaie la vreme, vă va trimite ploaie timpurie şi târzie, ca odinioară” (Ioel 2:23). „În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna Duhul Meu peste orice făptură.” „Atunci, oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit” (Faptele 2:17,21).

Marea lucrare a Evangheliei nu se va încheia cu o manifestare mai mică a puterii lui Dumnezeu decât cea care i-a marcat începutul. Profeţiile care s-au împlinit prin revărsarea ploii timpurii la începutul predicării Evangheliei urmează să se împlinească din nou prin revărsarea ploii târzii la încheierea ei. Acestea sunt „vremurile de înviorare” la care se referea apostolul Petru când exclama: „Pocăiţi-vă dar şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare şi să trimită pe Cel ce a fost rânduit mai dinainte pentru voi: pe Iisus Hristos” (Faptele 3:19,20).

Trimişi ai lui Dumnezeu cu feţele luminate şi strălucind de sfântă consacrare se vor grăbi din loc în loc să transmită mesajul din cer. Avertizarea va fi rostită prin mii de voci pe tot pământul. Se vor face miracole, bolnavi vor fi vindecaţi şi semne şi minuni îi vor însoţi pe credincioşi. Satana, de asemenea, va acţiona prin false minuni, făcând să coboare chiar foc din cer înaintea oamenilor (Apocalipsa 13:13). Astfel, locuitorii pământului vor fi determinaţi să ia o poziţie.

Mesajul va fi transmis nu atât de mult prin argumente, cât prin convingerea profundă produsă de Duhul lui Dumnezeu. Argumentele au fost prezentate. Sămânţa a fost semănată, iar acum va răsări şi va aduce rod. Publicaţiile distribuite de misionari şi-au exercitat influenţa, totuşi mulţi a căror minte a fost impresionată au fost împiedicaţi să înţeleagă pe deplin adevărul sau să-i dea ascultare. Acum, razele de lumină pătrund pretutindeni, adevărul este văzut cu claritate, iar copiii sinceri ai lui Dumnezeu rup legăturile care i-au ţinut strâns. Relaţiile de familie şi legătura cu biserica nu-i mai pot trage înapoi acum. Adevărul este mai valoros pentru ei decât orice. În ciuda forţelor unite împotriva adevărului, un mare număr de oameni va lua poziţie de partea Domnului.

Muzică de relaxare Selectează o piesă
0:00
✝️
Logos asistentul Biserica Online
✝️

Bine ai venit! 👋

Sunt Logos, prietenul tău spiritual. Începe conversația — te ascult cu drag! ✨

💬 Scrie un mesaj mai jos