Ai simțit vreodată că emoțiile te poartă ca într-un montagne russe? Într-o clipă ești sus, în următoarea jos; acum plutești de bucurie, iar peste puțin timp te afli parcă în fundul celei mai adânci peșteri? Te-ai săturat să auzi că totul se datorează vârstei și că sentimentele tale se vor stabiliza — măcar într-o anumită măsură — când vei crește?
Nu ești singur. Ellen Harmon era un copil extrem de sensibil. Poți observa acest lucru citind unele dintre relatările ei din „Schițe din viața mea” sau din primul volum al Comentariului biblic. La vârsta de doisprezece ani, ea și familia ei au mers să-l asculte pe William Miller. Ellen a fost impresionată nu numai de cunoașterea lui biblică, ci și de bunătatea și compasiunea lui. În timpul predicilor se oprea uneori pentru a ajuta o persoană în vârstă să-și găsească locul. Ellen spune că oamenii au început să-l numească „Tatăl Miller”.
Explicațiile lui Miller despre profeție au captivat-o și ele. La una dintre întâlniri, conștientă că, dacă Isus venea curând, trebuia să fie pregătită, Ellen a mers în față. A încercat din toate puterile să fie suficient de bună, suficient de creștină pentru a fi mântuită, dar continua să fie înspăimântată și descurajată. Propriile păcate îi păreau de nebiruit, iar fiecare greșeală măruntă o făcea să simtă că se despărțise din nou de Dumnezeu.
După un timp, familia a participat la o adunare de tabără metodistă. De data aceasta, Ellen L-a implorat pe Dumnezeu: „Ajută-mă sau pier!” S-a predat Lui fără nicio rezervă, iar peste ea a venit o pace nouă, atât de necunoscută, încât a numit-o „o pace ciudată”.
După întoarcerea acasă, Ellen a fost botezată, alegând botezul prin scufundare. Simțea bucuria strălucitoare a unei noi legături cu Dumnezeu. De fapt, starea ei devenise atât de bună, încât a încercat din nou să meargă la școală, dar sănătatea precară a obligat-o să revină acasă. Din nou a fost cuprinsă de tristețe, deoarece la seminarul pentru tinere fusese atrasă de preocupări lumești și se temea că era iarăși pierdută.
Dumnezeu al inimii descurajate, știu cum s-a simțit Ellen. Uneori și eu mă simt așa. Alteori, pare că nu-mi pasă de nimic în afară de ceea ce îmi doresc. Sper că Tu mă înțelegi, pentru că eu nu mă înțeleg pe mine însumi! Mă bucur că mă iubești oricum. Ajută-mă să Te iubesc la rândul meu și să rămân lângă Tine, indiferent unde mă poartă urcușurile și coborâșurile emoțiilor mele. Amin.