În a doua viziune, primită la scurt timp după prima, Dumnezeu a avertizat-o pe Ellen Harmon cu privire la necazurile prin care avea să treacă. Trebuia să le transmită oamenilor toate mesajele pe care urma să le primească, să meargă acolo unde o trimitea Dumnezeu și să spună ceea ce El îi poruncea, însă nu toți aveau s-o asculte. Ellen nu putea crede că Dumnezeu ar chema o persoană „atât de tânără și slabă”.
„Cum aș fi putut eu, un copil ca vârstă, să merg dintr-un loc în altul și să le descopăr oamenilor adevărurile sfinte ale lui Dumnezeu? Inima mea se retrăgea îngrozită de acest gând.”
Familia și prietenii au încercat s-o încurajeze, iar tatăl ei i-a amintit că, dacă Dumnezeu o trimitea, tot El avea să-i dea puterea de a merge. Ellen nu putea însă suporta gândul acestei chemări și a căzut din nou în disperare.
Câțiva dintre prietenii ei au ținut întâlniri de rugăciune în casa familiei, dar ea refuza să coboare. Când, în cele din urmă, a venit, s-a întâmplat ceva uimitor. Unul dintre bărbații prezenți, numit „Tatăl Pearson”, se împotrivise viziunilor, dar venise acum să se roage ca Ellen să-și predea voința lui Dumnezeu.
Ellen relatează că întunericul gros din jurul ei s-a retras și că ceva asemănător unei mingi de foc a lovit-o în piept. Îngerii au înconjurat-o, repetând: „Fă-le cunoscut altora ceea ce ți-am descoperit.”
Tatăl Pearson a strigat: „O minge de foc a coborât din cer și a lovit-o pe sora Harmon chiar în inimă. Am văzut-o!... Nu mă voi mai îndoi niciodată. De acum înainte o vom ajuta.”
Ellen I-a cerut un singur lucru lui Dumnezeu. Ce avea să se întâmple dacă devenea mândră și începea să creadă că era o persoană deosebită datorită viziunilor? Dumnezeu i-a făgăduit că, dacă va fi în pericolul acesta, o va „atrage la Sine prin suferință” (vezi 2 Corinteni 12:7-9).
Dumnezeu al celor tineri și slabi, al celor bătrâni, puternici, înțelepți și nepricepuți, ajută-ne să ne prindem de Tine prin credință, să împlinim ceea ce ne ceri — nimic mai mult și nimic mai puțin —, să mergem acolo unde ne trimiți și să nu ne îngâmfăm niciodată din cauza lucrării pe care o faci prin noi. Amin.