În anii 1870, doamna White a călătorit împreună cu soțul ei prin întreaga țară, vizitând biserici, conferințe și adunări de tabără, iar în tot acest timp a continuat să scrie fără încetare. Suntem tentați să ne întrebăm ce ar fi putut realiza dacă nu ar fi fost bolnavă și lipsită de putere! Desigur, pe măsură ce a învățat să trăiască potrivit principiilor sănătății descoperite de Dumnezeu, starea ei s-a îmbunătățit, însă nu a devenit niciodată pe deplin robustă. Tocmai fragilitatea ei face cu atât mai evident faptul că tot ceea ce a realizat a fost făcut prin puterea Domnului.
În anii 1880, după pierderea soțului și după ce a trebuit să meargă mai departe singură — deși niciodată cu adevărat singură —, și-a extins activitatea și a început să călătorească în afara țării. A locuit o vreme la Basel, în Elveția, și a vizitat numeroase țări europene în care se desfășura deja lucrare misionară. În 1887, a participat la prima adunare de tabără europeană, organizată la Moss, în Norvegia.
Întoarsă în Statele Unite, a continuat să scrie și să-i învețe pe oameni. Apoi a plecat în Australia împreună cu fiul ei Willie, ajuns între timp la maturitate. Sănătatea și educația deveniseră deja trăsături distinctive ale adventismului, iar ea a insistat să fie construită o școală în Australia.
În august 1892 s-a deschis Școala Biblică Australasiană, iar la inaugurare ea a făcut o declarație care trebuie să fi părut imposibilă pentru o biserică aflată încă la început: „Aceeași lucrare care a fost îndeplinită în câmpul de acasă trebuie să fie realizată în Australia, Noua Zeelandă, Africa, India, China și în insulele mării.”
(Oare ce ar spune dacă ne-ar putea vedea astăzi?)
Pe măsură ce înainta în vârstă, nu și-a încetinit prea mult ritmul. A contribuit la întemeierea altor școli, a continuat să călătorească, să vorbească și să scrie și a încurajat mutarea sediului bisericii din Battle Creek într-un loc de pe coasta de est.
A ajutat chiar biserica să treacă prin primul ei conflict major, cel din 1888. Vom analiza mai îndeaproape acea criză ceva mai târziu.
Dumnezeu răbdător, care nu dorești ca vreunul să piară, noi încă așteptăm! Nu înțeleg întârzierea, dar mă încred în Tine. Ajută-mă și pe mine să lucrez, să veghez și să mă rog în timp ce aștept. Amin.