Una dintre cele mai emoționante întâmplări din viața lui Ellen White este și un exemplu desăvârșit al faptului că există, într-adevăr, o mare luptă între Hristos și Satana pentru fiecare suflet, mai ales pentru unul consacrat lui Dumnezeu cu atâta hotărâre precum Ellen White.
În 1857, cu ajutorul celorlalți credincioși, familia White a reușit în sfârșit să-și construiască propria casă. Ellen era atât de fericită! Își petrecea prima jumătate de oră a zilei lucrând în grădina cu flori împreună cu băieții ei. Apoi scria toată dimineața. După-amiaza se ocupa de gospodărie: cosea, repara haine, tricota, lucra din nou în grădină și împlinea celelalte treburi ale casei.
În 1858 însă, pentru a treia oară în viață, Ellen White a suferit un atac de paralizie, a cărui descriere seamănă foarte mult cu ceea ce numim astăzi accident vascular cerebral. Timp de câteva săptămâni a fost grav bolnavă, abia se putea mișca și nu simțea nici apăsarea unei mâini, nici apa rece turnată pe cap. Se aștepta să moară.
Satana dorea s-o reducă la tăcere.
Dumnezeu dorea ca ea să mărturisească despre puterea Lui.
Ghicește cine a câștigat.
Pe măsură ce mintea i s-a limpezit, Ellen a luat hârtie și toc și a început să scrie „Marea luptă dintre Hristos și Satana”, versiunea timpurie și mai scurtă a lucrării. La început era atât de slăbită, încât putea scrie numai o pagină într-o zi, după care trebuia să se odihnească trei zile pentru a strânge energia necesară următoarei pagini. Când cartea de 219 pagini a fost încheiată, Ellen era vindecată.
Dumnezeu răbdător, sunt eu la fel de consacrat? În împrejurări asemănătoare, aș renunța? Sau, dimpotrivă, aș refuza să țin seama de slăbiciune, mi-aș ignora nevoia de odihnă și m-aș împinge singur spre dependența de muncă? Păstrează-mă echilibrat, păstrează-mă în rugăciune și ține-mă în centrul voinței Tale pentru mine. Amin.