Încă de la început au existat multe controverse cu privire la Ellen White și viziunile ei. Au fost — și încă sunt — oameni care au crezut că era înșelată, hipnotizată, isterică, excesiv de imaginativă sau pur și simplu o impostoare. Au fost — și încă sunt — și oameni care s-au purtat ca și când fiecare cuvânt rostit sau scris de ea, până și listele de cumpărături, ar fi fost dictat de Dumnezeu și ca și când ea ar fi fost infailibilă.
Între aceste două extreme se aflau — și se află — oamenii echilibrați, care studiază și se roagă. Ei au văzut o tânără evlavioasă, deși fragilă, cu păcate și slăbiciuni asemenea nouă, crescând în înțelepciune și credință pe măsură ce înainta în vârstă. Dumnezeu îi încredințase un dar uriaș și responsabilități la fel de mari și era alături de ea pentru a-i face posibilă împlinirea lor.
La o conferință desfășurată la Battle Creek în noiembrie 1855, Joseph Bates, M. E. Cornell și un om despre care vom afla mai multe, J. H. Waggoner, au fost rugați să prezinte conferinței subiectul darurilor bisericii. Expunerea lor a fost publicată curând în „Review” și a reprezentat prima declarație oficială prin care viziunile lui Ellen White erau recunoscute nu numai ca venind de la Dumnezeu, ci și ca o împlinire a textelor din Apocalipsa 12:17 și 19:10. Aceste texte arătau că două semne distinctive ale bisericii rămășiței urmau să fie ascultarea și duhul prorociei.
Dătător al vasului și al comorii, nu este ușor să urmez o cale limpede printre înșelăciunile aflate de ambele părți. Știm că „vasele de lut” — trupurile noastre create de Tine — au fost degradate de milenii de păcat. Știm că, din cauza minților noastre întunecate și a trupurilor slăbite, nu înțelegem niciodată pe deplin comorile cerești pe care ni le oferi. Ajută-mă să nu acord trupului slăbit mai multă încredere decât merită, dar nici să nu neg comoara cerească. Ajută-mă să umblu pur și simplu cu Tine, învățând pe măsură ce înaintezi cu mine. Amin.