John Byington a fost omul ales de conferință ca primul președinte, după ce James White a refuzat funcția. Istoria lui este una interesantă.
Tatăl său era predicator itinerant, iar când John avea numai șapte ani, și-a dat seama că era păcătos și s-a predat lui Dumnezeu. La optsprezece ani era deja implicat activ în lucrarea laică, însă la douăzeci și unu de ani sănătatea i-a cedat. Timp de trei ani a suferit de depresie.
Cei dintre noi care suferă astăzi de depresie simt adesea că sunt singuri sau că nu pot lucra pentru Dumnezeu. Mulți ar fi surprinși să afle că pionierii de demult, care au realizat lucruri mărețe prin puterea Duhului Sfânt, au trecut prin suferințe asemănătoare. Să ne gândim numai la slăbiciunile fizice ale unor conducători atât de cunoscuți precum James și Ellen White!
La douăzeci și unu de ani, Byington a început din nou să lucreze, împărțindu-și timpul între agricultură și predicare. Probabil că aceasta era o modalitate bună de a-și păstra sănătatea fizică, mintală, emoțională și spirituală. Timpul petrecut în aer liber este întotdeauna de folos.
Știm că a fost activ în mișcarea împotriva sclaviei, mergând până acolo încât și-a părăsit biserica atunci când aceasta s-a declarat împotriva abolirii. O organizație nouă, numită „Wesleyan Methodist Connection”, se pronunțase împotriva sclaviei, iar el i s-a alăturat și a devenit pastor wesleyan.
Se presupune că locuința lui de la ferma din New York a fost un punct de oprire pe „Calea Ferată Subterană”, rețeaua clandestină prin care sclavii fugari erau ajutați să ajungă în libertate. Este sigur că acolo a găzduit atât amerindieni, cât și sclavi fugari.
Dumnezeul pașilor mici, ajută-mă să înțeleg că nimeni nu este prea slab sau prea fragil pentru a face ceva pentru Tine. Poate că oamenii țintuiți la pat sau obligați să rămână acasă, care „nu pot decât să se roage”, îndeplinesc cea mai mare și mai necesară lucrare dintre toate. Doresc să fiu asemenea lui John Byington și celorlalți pionieri: să apăr adevărul pe care îl înțeleg și să continui să caut adevărurile noi pe care încă nu le văd. Amin.