Capitolul 11

Amăgirile lui Satana din ultimele zile

Sub veşmântul creştinătăţii

Ne apropiem de sfârşitul istoriei acestui pământ şi Satana lucrează ca niciodată mai înainte. El se străduieşte să acţioneze în calitate de conducător al lumii creştine. Satana lucrează cu o vehemenţă uluitoare prin intermediul minunilor sale false. El este înfăţişat ca un leu care dă târcoale şi caută pe cine să înghită. El doreşte să cuprindă întreaga lume în confederaţia sa. Ascunzându-şi hidoşenia sub veşmântul creştinătăţii, el îşi atribuie însuşirile unui creştin şi pretinde a fi chiar Hristos. – Manuscript Releases, vol. 8, 1901, p. 346.

Cuvântul lui Dumnezeu declară că, atunci când Satana va găsi de cuviinţă că, prin aceasta, îşi va putea atinge scopul, el se va manifesta prin agenţii lui sub forma unui creştinism fals, cu o putere atât de mare, încât să înşele, „dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi” (Matei 24,24). – Manuscript 125, 1901.       

Dacă spiritele îşi vor mărturisi credinţa în Biblie şi vor arăta respect pentru instituţiile bisericii, lucrarea lor va fi acceptată ca fiind o manifestare a puterii divine. – The Great Controversy, 1911, p. 588.

Cel mai puternic bastion al viciului din lumea noastră nu este viaţa nelegiuită a păcătoşilor abandonaţi sau a proscrişilor degeneraţi, ci o viaţă care pare virtuoasă, onorabilă şi nobilă, dar în care este nutrit un păcat, este îngăduit un viciu. [...] În felul acesta, geniul, talentul, simpatia şi chiar faptele generoase şi amabile pot deveni momeli ale lui Satana pentru a ademeni sufletele în prăpastia ruinei. – Education, 1903, p. 150.

Chiar şi în Biserica Adventistă

Trebuie să ne temem mai mult de ceea ce este înăuntrul bisericii decât de ceea ce este în afara ei. Cele mai mari obstacole în calea puterii şi a succesului sunt cele din sânul bisericii, nu cele din lume. Necredincioşii au dreptul să se aştepte ca aceia care mărturisesc că păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus să facă mai mult decât orice altă categorie, pentru ca, prin viaţa lor consecventă, prin exemplul evlaviei lor şi prin influenţa lor activă, să promoveze şi să onoreze cauza pe care o reprezintă. Dar cât de adesea pretinşii apărători ai adevărului s-au dovedit a fi cea mai mare piedică în calea înaintării lui! Îngăduirea necredinţei, exprimarea îndoielilor, rămânerea în întuneric încurajează prezenţa îngerilor răi şi deschid calea pentru îndeplinirea planurilor lui Satana. – Selected Messages, book 1, 1887, p. 122.

Spiritele mincinoase contrazic Scripturile

Sfinţii trebuie să dobândească din Scripturi o înţelegere deplină a adevărului pe care vor fi obligaţi să-l susţină. Ei trebuie să înţeleagă starea morţilor, pentru că spiritele demonilor li se vor înfăţişa, pretinzând că sunt prietenii şi rudele lor iubite, care vor declara că Sabatul a fost schimbat, precum şi alte doctrine nebiblice. – Early Writings, 1854, p. 87.

Aceste spirite mincinoase vor lua chipul apostolilor, care vor fi făcuţi să contrazică lucrurile pe care le-au scris sub inspiraţia Duhului Sfânt, când erau pe pământ. Ei vor nega originea divină a Bibliei. – The Great Controversy, 1911, p. 557.

Satana îi va prinde pe oameni în plasa amăgirilor sale, prin cele două mari rătăciri: nemurirea sufletului şi sfinţirea duminicii. În timp ce prima pune temelia spiritismului, a doua creează legătura cu Roma papală. – Idem, p. 588.

Vor apărea oameni care vor declara că ei sunt Hristos în persoană şi vor pretinde titlul şi închinarea care Îi aparţin Răscumpărătorului lumii. Ei vor face minuni uimitoare de vindecare şi vor declara că au descoperiri din Cer, care contrazic mărturia Scripturii. [...] Dar poporul lui Dumnezeu nu va fi înşelat. Învăţăturile acestui Hristos mincinos nu sunt în concordanţă cu Scriptura. El pronunţă binecuvântări pentru închinătorii fiarei şi ai chipului ei, adică tocmai pentru acea categorie de oameni asupra căreia Biblia declară că Dumnezeu va revărsa cupa neamestecată a mâniei Sale. – Idem, p. 624, 625.

Redeşteptări false

Am văzut că Dumnezeu are copii sinceri în mijlocul adventiştilor nominali  şi al bisericilor decăzute. Înainte de căderea plăgilor, membrii şi slujbaşii acestor biserici vor fi chemaţi să iasă afară din ele, iar ei vor primi adevărul cu bucurie. Satana ştie aceasta şi, înainte de vestirea marii strigări a îngerului al treilea, va provoca un mare entuziasm în aceste organizaţii religioase, pentru ca aceia care au lepădat adevărul să creadă că Dumnezeu este cu ei. – Early Writings, 1858, p. 261.

Înainte de venirea ultimelor judecăţi asupra pământului, în poporul Domnului va avea loc o redeşteptare a evlaviei de la început, atât de mare cum nu s-a mai văzut din timpurile apostolilor. [...] Vrăjmaşul sufletelor doreşte să împiedice această lucrare şi, înainte de a veni timpul unei asemenea mişcări, se va strădui s-o împiedice prin introducerea unei contrafaceri. În acele biserici pe care le va putea influenţa prin puterea sa amăgitoare, Satana va face să pară că asupra lor au fost revărsate binecuvântările speciale ale lui Dumnezeu şi se va manifesta o lucrare despre care se va crede că este de un mare interes religios.

Însă aceasta va fi o agitaţie emoţională, un amestec de adevăr şi minciună, potrivite în aşa fel, încât să inducă în eroare. Totuşi, nimeni nu trebuie să se lase înşelat. În lumina Cuvântului lui Dumnezeu, nu este greu să se stabilească natura acestor mişcări. Oriunde oamenii neglijează mărturia Bibliei şi se îndepărtează de adevărurile ei clare, care cercetează sufletul şi care cer lepădare de sine şi renunţare la lume, putem fi siguri că acolo binecuvântările lui Dumnezeu nu sunt revărsate. – The Great Controversy, 1911, p. 464.

Muzica poate să devină o capcană

Domnul mi-a arătat că lucrurile despre care mi-aţi relatat că au avut loc în Indiana  se vor întâmpla chiar înaintea încheierii timpului de probă. Vor fi tot felul de manifestări ciudate, strigăte şi tobe, muzică şi dans. Mintea fiinţelor înzestrate cu raţiune va deveni atât de confuză, încât nu va mai fi capabilă să ia hotărâri corecte. [...] Un vacarm asurzitor tulbură gândirea şi perverteşte însuşirile, care, dacă ar fi folosite corespunzător, ar putea fi o binecuvântare. Puterile uneltelor satanice se combină cu zgomotele şi gălăgia, creând o atmosferă de carnaval, iar acest fapt este considerat lucrarea Duhului Sfânt. [...] Asemenea lucruri care au avut loc în trecut vor avea loc şi în viitor. Prin felul în care va fi folosită, Satana va face din muzică o capcană. – Selected Messages, book 2, 1900, p. 36, 38.

Să nu îngăduim prezentarea unor programe ciudate, care nu fac altceva decât să îndepărteze mintea de la emoţiile profunde, provocate de Duhul Sfânt. Lucrarea lui Dumnezeu s-a caracterizat întotdeauna prin linişte şi demnitate. – Selected Messages, book 2, 1908, p. 42.

Falsa vorbire în limbi

Fanatismul, falsa entuziasmare, falsa vorbire în limbi şi manifestările gălăgioase au fost considerate nişte daruri pe care Dumnezeu le-a aşezat în biserică. În această privinţă, unii au fost amăgiţi. Rezultatele unor asemenea manifestări nu au fost bune. „După roadele lor îi veţi cunoaşte” (Matei 7,16). Fanatismul şi gălăgia au fost considerate dovezi speciale ale credinţei. Unii nu sunt satisfăcuţi de o întrunire, dacă nu se simt extrem de fericiţi şi de impresionaţi. Ei se străduiesc să obţină aceste rezultate şi provoacă o stare de entuziasm. Dar influenţa unor asemenea întruniri nu este binefăcătoare. Când starea de fericită însufleţire emoţională s-a dus, ei se simt mai descurajaţi decât înainte de întrunire, pentru că fericirea lor nu a provenit din adevărata sursă.

Cele mai folositoare întruniri pentru înaintarea spirituală sunt acelea caracterizate prin solemnitate şi o profundă cercetare a inimii, în care fiecare caută să se cunoască pe sine cu seriozitate şi, în adâncă umilinţă, doreşte să înveţe de la Hristos. – Testimonies for the Church, vol. 1, 1864, p. 412.

Îngerii cei răi apar ca fiinţe omeneşti

Satana se va folosi de orice prilej, ca să-i îndepărteze pe oameni de la supunerea faţă de Dumnezeu. El şi îngerii care au căzut odată cu el vor apărea pe pământ sub înfăţişarea unor oameni, căutând să înşele. La rândul lor, şi îngerii lui Dumnezeu vor apărea sub înfăţişare omenească şi vor folosi orice mijloace posibile pentru a împiedica înfăptuirea planurilor vrăjmaşului. – Manuscript Releases, vol. 8, 1903, p. 399.

Luând înfăţişare omenească, îngerii cei răi vor vorbi cu aceia care cunosc adevărul. Ei vor interpreta greşit şi vor suci expunerile solilor lui Dumnezeu. [...] Au uitat adventiştii de ziua şaptea avertizarea dată în capitolul 6 din Efeseni? Noi suntem angajaţi într-un război împotriva oştilor întunericului. Dacă nu-L urmăm îndeaproape pe Conducătorul nostru, Satana va câştiga biruinţa asupra noastră. – Selected Messages, book 3, 1903, p. 411.

Îngerii cei răi vor lua înfăţişarea unor credincioşi care vor activa în rândurile noastre ca să introducă un duh puternic de necredinţă. Nu-i lăsaţi să vă descurajeze, ci veniţi cu o inimă sinceră să cereţi ajutorul Domnului împotriva puterilor uneltelor satanice. Aceste puteri ale răului vor participa la întrunirile noastre nu pentru a primi o binecuvântare, ci pentru a lucra împotriva influenţelor Duhului lui Dumnezeu. – Mind, Character, and Personality, vol. 2, 1909, p. 504, 505.

Luând înfăţişarea celor morţi

Nu este greu pentru îngerii cei răi să preia înfăţişarea, atât a sfinţilor, cât şi a păcătoşilor care au murit, şi să li se arate oamenilor. Aceste manifestări vor fi tot mai frecvente şi, pe măsură ce ne apropiem de încheierea timpului, vor apărea evenimente de un caracter şi mai surprinzător. – Evangelism, 1875, p. 604.

Aceasta este una dintre amăgirile cele mai reuşite şi mai atrăgătoare ale lui Satana – gândită anume pentru a cuceri simpatia celor care i-au depus pe cei dragi ai lor în mormânt. Îngerii cei răi apar sub înfăţişarea acestora şi povestesc întâmplări legate de viaţa lor. Astfel, îi conving pe unii să creadă că prietenii lor morţi sunt îngeri care zboară în jurul lor şi comunică cu ei. Aceşti îngeri răi, care se prefac a fi prietenii lor decedaţi, sunt priviţi cu un fel de veneraţie şi, pentru mulţi, cuvântul lor are o greutate mai mare decât Cuvântul lui Dumnezeu. – The Signs of the Times, 26 august 1889.

Satana are puterea de a face să apară în faţa oamenilor chipul prietenilor lor decedaţi. Imitarea este perfectă, trăsăturile sunt cele cunoscute, ca şi cuvintele şi glasul, toate sunt reproduse cu o uimitoare claritate. [...] Mulţi vor fi confruntaţi cu spiritele diavolilor, care iau înfăţişarea rudelor şi a prietenilor şi declară cele mai periculoase erezii. Aceşti vizitatori vor apela la cele mai duioase sentimente de iubire şi vor înfăptui minuni pentru a-şi susţine pretenţiile. – The Great Controversy, 1911, p. 552, 560.

Satana Îl va imita pe Domnul Hristos

Vrăjmaşul se pregăteşte să amăgească întreaga lume prin puterea sa făcătoare de minuni. El va lua înfăţişarea unui înger de lumină, ca să-L imite pe Isus Hristos. – Selected Messages, book 2, 1894, p. 96.

Dacă oamenii sunt atât de uşor duşi în rătăcire acum, cum vor rezista oare când Satana Îl va imita pe Hristos şi va înfăptui minuni? Cine va rămâne neclintit în faţa falsei lui declaraţii că este Hristos, când, de fapt, este doar Satana care se dă drept Hristos şi pare să îndeplinească lucrările lui Hristos? – Selected Messages, book 2, 1897, p. 394.

Satana va începe lupta şi Îl va imita pe Hristos. El Îl va reprezenta greşit, Îl va întrebuinţa greşit şi va denatura orice îi va fi cu putinţă. – Testimonies to Ministers and Gospel Workers, 1898, p. 411.

O putere a întunericului lucrează pentru a produce ultimele mari evenimente ale dramei: Satana vine în Numele lui Hristos şi lucrează cu toată amăgirea nelegiuirii în viaţa acelora care se asociază în organizaţii secrete. – Testimonies for the Church, vol. 8, 1904, p. 28.

Satana Îl va imita pe Hristos în fiecare detaliu

Există o limită dincolo de care Satana nu poate să treacă şi aici se foloseşte de amăgire şi contraface lucrarea pe care, în realitate, nu are puterea s-o îndeplinească. În ultimele zile, Satana va apărea într-o asemenea manieră, încât să-i facă pe oameni să creadă că el este Hristos, care vine pentru a doua oară pe pământ. Într-adevăr, el se va preface într-un înger de lumină. Dar, cu toate că va avea înfăţişarea lui Hristos în fiecare detaliu, atât cât permite o imitaţie, el nu va înşela pe nimeni, cu excepţia celor care, asemenea lui Faraon, încearcă să se opună adevărului. – Testimonies for the Church, vol. 5, 1889, p. 698.

Ca apogeu al marii drame a amăgirii, Satana însuşi Îl va imita pe Domnul Hristos. Vreme îndelungată, biserica a declarat că aşteaptă venirea Mântuitorului ca pe o împlinire a speranţelor ei. Atunci, marele amăgitor va face să se creadă că Hristos a venit. În diferite părţi ale pământului, el se va arăta printre oameni ca o fiinţă maiestuoasă, de o strălucire uimitoare, semănând cu descrierea Fiului lui Dumnezeu, dată de Ioan în Apocalipsa (Apocalipsa 1,13-15). Slava care-l va înconjura nu va fi întrecută de nimic din ceea ce a văzut ochiul muritor până atunci. În văzduh va răsuna strigătul de biruinţă: „A venit Hristos! A venit Hristos!”

Oamenii vor cădea la pământ şi i se vor închina, în timp ce el îşi va ridica mâinile şi va rosti o binecuvântare asupra lor, aşa cum îi binecuvânta Domnul Hristos pe ucenicii Săi când era pe pământ. Glasul lui va fi blând, liniştit şi foarte melodios. În cuvinte duioase, pline de milă, el va prezenta unele din acele adevăruri cereşti, pline de har, pe care le rostea Mântuitorul. Va vindeca bolile oamenilor şi, apoi, asumându-şi caracterul lui Hristos, va pretinde că a schimbat Sabatul cu duminica şi le va porunci tuturor să sfinţească ziua pe care a binecuvântat-o. – The Great Controversy, 1911, p. 624.

Satana pretinde că răspunde rugăciunilor sfinţilor

Satana vede că este pe cale să piardă. El nu poate să atragă după el întreaga lume. Ca un ultim efort disperat pentru a-i învinge pe credincioşi prin înşelăciune, el Îl imită pe Domnul Hristos. Se îmbracă în veşmintele regale, care au fost descrise cu precizie în viziunea lui Ioan. Are puterea de a face aşa ceva. Satana apare în faţa urmaşilor săi induşi în eroare, chiar şi în faţa lumii creştine, care nu a primit dragostea de adevăr, ci şi-a găsit plăcerea în nelegiuire (călcarea Legii), ca fiind Hristos care vine a doua oară.

El se declară a fi Hristos, o fiinţă minunată, maiestuoasă, înveşmântată în măreţie, cu glas liniştit şi cuvinte plăcute, cu o slavă neîntrecută de nimic din tot ce au văzut ochii muritorilor. Atunci, urmaşii săi amăgiţi, duşi în rătăcire, înalţă un strigăt de biruinţă: „Hristos a venit a doua oară! Hristos a venit! El şi-a ridicat mâinile, întocmai cum făcea când era pe pământ, şi ne-a binecuvântat...”

Sfinţii privesc cu uimire. Vor fi şi ei amăgiţi? Se vor închina şi ei lui Satana? Îngerii lui Dumnezeu sunt în preajma lor. Se aude un glas limpede, puternic, melodios: „Priviţi în sus!”

Înaintea celor ce se rugau, se afla o singură ţintă: salvarea finală şi veşnică a sufletului lor. Această ţintă le-a stat tot timpul în faţă; acea viaţă nemuritoare, care le fusese promisă celor ce aveau să rabde până la sfârşit. Oh, cât de serioase şi de fierbinţi au fost rugăciunile lor! Judecata şi veşnicia erau mereu prezente în gândul lor. Prin credinţă, ochii lor erau aţintiţi spre tronul strălucitor, înaintea căruia aveau să stea cei îmbrăcaţi în alb. Aceasta îi ferea de îngăduirea păcatului.

Încă un efort şi Satana îşi foloseşte ultimul şiretlic. El îi aude cum strigă fără încetare spre Hristos pentru a veni să-i elibereze. Ultima lui strategie este aceea de a-L imita pe Hristos şi de a-i face să creadă că rugăciunile lor au fost ascultate. – Manuscript 16, 1884.

Cum se deosebeşte imitaţia de ceea ce este adevărat

Lui Satana nu i se permite să imite felul în care va veni Domnul Hristos. – The Great Controversy, 1911, p. 625.

Satana [...] va veni imitându-L pe Isus Hristos, va înfăptui minuni nemaipomenite şi oamenii vor cădea în faţa lui şi-l vor adora ca pe Isus Hristos. Ni se va porunci să venerăm această fiinţă, pe care lumea o va glorifica, crezând că este Hristos. Ce va trebui să facem? Spuneţi-le oamenilor că Domnul Hristos ne-a atras atenţia tocmai împotriva unui astfel de vrăjmaş, care este cel mai înrăit duşman al omului, deşi pretinde că e Dumnezeu, şi că, atunci când Hristos Îşi va face apariţia, aceasta va fi cu putere şi cu mare slavă şi El va fi însoţit de zece mii de ori zece mii de îngeri. – SDA Bible Commentary, vol. 6, 1888, p. 1106.

Satana se străduieşte să obţină orice avantaj [...] Prefăcut în înger de lumină, el va umbla pe pământ ca un făcător de minuni. În cuvinte frumoase, va prezenta sentimente alese, va rosti cuvinte plăcute şi va îndeplini fapte bune. Hristos va fi întruchipat. Dar, într-un singur punct va fi o deosebire însemnată. Satana îi va îndepărta pe oameni de la Legea lui Dumnezeu. Cu toate acestea, el va falsifica dreptatea atât de bine, încât, dacă va fi posibil, îi va înşela chiar şi pe cei aleşi (Matei 24,24). Capete încoronate, cârmuitori în locuri înalte se vor pleca în faţa falselor sale teorii. – Fundamentals of Christian Education, 1897, p. 471, 472.

Vor fi săvârşite minuni

Bolnavii vor fi vindecaţi în faţa noastră. Vor fi săvârşite minuni sub ochii noştri. Suntem noi pregătiţi pentru încercarea care ne aşteaptă, când semnele mincinoase ale lui Satana vor fi şi mai pe deplin manifestate? – Testimonies for the Church, vol. 1, 1862, p. 302.

Vor exista oameni care vor înfăptui minuni sub influenţa duhurilor rele. Prin vrăjile lor, îi vor îmbolnăvi pe oameni, iar apoi vor îndepărta aceste boli, făcându-i pe alţii să spună că bolnavii au fost vindecaţi în mod miraculos. Satana a procedat întotdeauna în felul acesta. – Selected Messages, book 2, 1903, p. 53.

În curând, vor avea loc întâmplări uluitoare, în care Satana va fi direct implicat. Cuvântul lui Dumnezeu declară că Satana va săvârşi minuni. El îi va îmbolnăvi pe oameni şi după aceea îşi va retrage brusc puterea satanică, iar bolnavii vor fi consideraţi vindecaţi. Aceste aparente vindecări îi vor pune la încercare pe adventiştii de ziua a şaptea. – Selected Messages, book 2, 1904, p. 53.

Prin tot felul de amăgiri, Satana poate îndeplini semne care vor părea minuni autentice. Acesta a fost modul în care a încercat el să strecoare îndoiala în mintea israeliţilor, în timpul eliberării lor din Egipt (Matei 24,24; 2 Tesaloniceni 2,9). – Selected Messages, book 2, 1907, p. 52.

Foc din cer

Nu trebuie să avem încredere în pretenţiile oamenilor. Aşa cum a descris Domnul Hristos, ei pot să declare că săvârşesc minuni de vindecare a bolnavilor. Oare este ceva uimitor în acest fapt, când în spatele lor se află chiar marele amăgitor, făcătorul de minuni, care va ajunge până acolo încât va coborî foc din cer sub privirile oamenilor? – Selected Messages, book 2, 1887, p. 49.

Tocmai semnele mincinoase ale diavolului vor constitui modalitatea prin care lumea va fi luată în robie şi el va face să cadă foc din cer sub privirile oamenilor. Satana va săvârşi minuni şi această putere uimitoare, făcătoare de minuni, va atrage spre el întreaga lume. – Selected Messages, book 2, 1890, p. 51.

Satana va veni să-i înşele, dacă va fi posibil, chiar şi pe cei aleşi. El va pretinde că este Hristos şi va veni prefăcându-se a fi cel mai mare misionar medical. Satana va face să cadă foc din cer sub privirile oamenilor ca să dovedească faptul că este Dumnezeu. – Medical Ministry, 1903, p. 87, 88.

Este arătat în Cuvânt că vrăjmaşul va lucra prin agenţii săi, care s-au îndepărtat de la credinţă, iar ei vor înfăptui minuni aparente, chiar făcând să cadă foc din cer sub privirile oamenilor. – Selected Messages, book 2, 1907, p. 54.

„Săvârşea semne mari, până acolo că făcea chiar să se pogoare foc din cer pe pământ, în faţa oamenilor. Şi amăgea pe locuitorii pământului prin semnele care i se dăduse să le facă” (Apocalipsa 13,13.14).

Aici nu sunt prezise numai înşelătorii. Oamenii sunt amăgiţi prin minuni pe care slujitorii lui Satana au puterea de a le săvârşi, nu pe care doar pretind că le săvârşesc. – The Great Controversy, 1911, p. 553.

Satana va fi zeificat

În această vreme, antihristul va apărea ca fiind adevăratul Hristos şi, ca urmare, Legea lui Dumnezeu va fi pe deplin îndepărtată din naţiunile lumii. Răzvrătirea împotriva sfintei Legi a lui Dumnezeu va fi pe deplin pregătită. Dar adevăratul conducător al acestei revolte este Satana, îmbrăcat ca un înger de lumină. Oamenii vor fi amăgiţi, îl vor preamări în locul lui Dumnezeu şi-l vor zeifica. Dar Cel Atotputernic va interveni şi va pronunţa sentinţa împotriva bisericilor apostaziate, care se vor uni întru preamărirea lui Satana. „Tocmai pentru aceea, într-o singură zi, vor veni urgiile ei: moartea, tânguirea şi foametea. Şi va fi arsă de tot în foc, pentru că Domnul Dumnezeu, care a judecat-o, este tare” (Apocalipsa 18,8). – Testimonies to Ministers and Gospel Workers, 1893, p. 62.

Deoarece a doua venire a Domnului nostru Isus Hristos se apropie, agenţii satanici sunt puşi în mişcare. Satana va apărea nu numai ca fiinţă omenească, ci Îl va imita şi pe Isus Hristos, iar lumea care a respins adevărul îl va primi ca pe Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor. – SDA Bible Commentary, vol.5, 1900, p. 1105, 1106.

Minunile nu dovedesc nimic

Predaţi-vă lui Dumnezeu, rugaţi-vă pentru iluminare divină, ca să puteţi discerne ceea ce este adevărat, pentru ca, atunci când se va arăta puterea uimitoare, făcătoare de minuni, şi când vrăjmaşul va veni ca un înger de lumină, să puteţi face deosebirea între lucrarea adevărată a lui Dumnezeu şi lucrarea de imitaţie a puterilor întunericului. – Selected Messages, book 3, 1888, p. 389.

Modul în care a lucrat Domnul Hristos a fost acela de a propovădui Cuvântul şi de a alina suferinţa prin minuni de vindecare. Am fost instruită că, în prezent, noi nu mai putem lucra în felul acesta, pentru că Satana îşi va exercita puterea prin săvârşirea de minuni. Servii lui Dumnezeu nu mai pot lucra azi prin mijloace supranaturale, din cauză că vor fi săvârşite fapte de vindecare neadevărate, cu pretenţia că ar fi înfăptuite prin putere divină. – Selected Messages, book 2, 1904, p. 54.

Poporul lui Dumnezeu nu va fi în siguranţă în ceea ce priveşte înfăptuirea de minuni, pentru că Satana va imita minunile săvârşite. – Testimonies for the Church, vol. 9, 1909, p. 16.

Minunile nu pot înlocui Biblia

Dacă cei prin care se fac vindecări au tendinţa de a-şi scuza, pe temeiul acestor manifestări supranaturale, neglijarea Legii lui Dumnezeu şi persistă în neascultare, înseamnă că nu au puterea cea mare a lui Dumnezeu. Dimpotrivă, aceasta este puterea făcătoare de minuni a marelui amăgitor. – Selected Messages, book 2, 1885, p. 50, 51.

Biblia nu va fi niciodată înlocuită de manifestări supranaturale. Adevărul trebuie studiat şi căutat ca o comoară ascunsă. Nu vor fi acordate iluminări extraordinare, în mod izolat de Cuvântul lui Dumnezeu şi nici în locul acestuia. Rămâneţi lângă Cuvânt, primiţi în minte Cuvântul dăinuitor, care-l face pe om înţelept în ceea ce priveşte mântuirea. – Selected Messages, book 2, 1894, p. 48.

În curând, vom vedea în mod clar ultima mare amăgire. Antihristul îşi va îndeplini lucrările sale uimitoare sub privirile noastre. Contrafacerea va semăna atât de mult cu ceea ce este adevărat, încât, fără ajutorul Sfintelor Scripturi, va fi imposibil să se facă deosebirea. Fiecare declaraţie şi fiecare miracol trebuie să fie verificate prin mărturia lor. – The Great Controversy, 1911, p. 593.

Amăgirea va fi universală

Acum este nevoie de bărbaţi şi de femei care să lucreze cu zel pentru salvarea de suflete, deoarece Satana a început bătălia asemenea unui general puternic şi, în timpul care a mai rămas, lucrează prin cele mai de neconceput metode ca să închidă uşa în faţa luminii pe care Dumnezeu doreşte să o trimită poporului Său. El atrage întreaga lume în rândurile sale, iar cei puţini, care sunt credincioşi poruncilor lui Dumnezeu, sunt singurii care pot să-i reziste, dar Satana va încerca să-i înfrângă şi pe aceştia. – Selected Messages, book 3, 1889, p. 389.

Prin metodele iscusite ale lui Satana, vor apărea chipurile celor morţi şi mulţi i se vor alătura aceluia care iubeşte minciuna. Avertizez poporul nostru că până şi printre noi vor fi unii care se vor îndepărta de credinţă şi vor asculta de duhurile înşelătoare şi de învăţăturile demonilor. Prin aceştia adevărul va fi vorbit de rău.

O lucrare de necrezut va avea loc. Chiar şi pastori, jurişti şi medici, care au îngăduit ca aceste minciuni să pună stăpânire pe spiritul lor de discernământ, vor deveni ei înşişi nişte amăgitori asociaţi cu marele înşelător. Ei vor fi cuprinşi de o stare de confuzie spirituală. – The Upward Look, 1903, p. 317.

Muzică de relaxare Selectează o piesă
0:00
✝️
Logos asistentul Biserica Online
✝️

Bine ai venit! 👋

Sunt Logos, prietenul tău spiritual. Începe conversația — te ascult cu drag! ✨

💬 Scrie un mesaj mai jos