Cele şapte plăgi finale şi cei păcătoşi - Timpul marii strâmtorări – partea I
Potirele mâniei lui Dumnezeu vor fi vărsate
Evenimente solemne urmează încă să se întâmple. Trâmbiţă după trâmbiţă urmează să sune. Potir după potir se va vărsa, unul după altul, asupra locuitorilor pământului. – Selected Messages, book 3, 1890, p. 426.
În curând, pământul va fi părăsit de îngerul îndurării şi ultimele şapte plăgi urmează să fie revărsate. [...] Fulgerele mâniei lui Dumnezeu vor cădea curând şi, când Dumnezeu va începe să-i pedepsească pe călcătorii de Lege, nu va mai fi nicio clipă de răgaz până la sfârşit. – Testimonies to Ministers and Gospel Workers, 1894, p. 182.
Naţiunile în conflict
Patru îngeri puternici reţin cele patru vânturi ale pământului, până când servii lui Dumnezeu vor primi sigiliul pe frunte. Naţiunile lumii sunt dornice de luptă, dar sunt ţinute pe loc de îngeri. Când această forţă restrictivă va fi îndepărtată, va veni o vreme de necaz şi groază, vor fi inventate arme aducătoare de moarte. Vase de război vor fi scufundate în marele adânc, împreună cu încărcătura lor vie. Toţi cei care nu vor avea Duhul Adevărului se vor uni sub conducerea uneltelor satanice, dar vor fi ţinuţi sub control până când va veni timpul pentru marea bătălie a Armaghedonului. – SDA Bible Commentary, vol. 7, 1900, p. 967.
Lumea întreagă va fi condusă la ruină
Acum, îngerii reţin vânturile războaielor, astfel încât să nu poată sufla până când lumea nu va fi avertizată cu privire la soarta ce o aşteaptă, dar o furtună se pregăteşte, gata să izbucnească asupra pământului, iar, când Dumnezeu le va porunci îngerilor Săi să elibereze vânturile, atunci va fi o asemenea scenă de luptă, încât nicio pană nu o va putea descrie. – Education, 1903, p. 179, 180.
Profeţia Mântuitorului cu privire la judecata ce avea să vină asupra Ierusalimului urmează să aibă încă o împlinire, faţă de care teribila pustiire nu a fost decât o palidă umbră. În soarta cetăţii alese, putem vedea soarta unei lumi care a respins harul lui Dumnezeu şi a călcat în picioare Legea Sa. – The Great Controversy, 1911, p. 36.
Satana îi va arunca atunci pe locuitorii pământului într-un ultim mare necaz. Când îngerii lui Dumnezeu vor înceta să ţină în frâu vânturile fierbinţi ale patimii omeneşti, toate elementele conflictului vor fi lăsate libere. Întreaga lume va fi condusă spre o ruină şi mai teribilă decât cea care a venit asupra Ierusalimului de odinioară. – Idem, p. 614.
Dumnezeu este tot atât de drept, pe cât este de îndurător
Gloria lui Dumnezeu este relevată prin faptul că El este îndurător, plin de îndelungă răbdare, bunăvoinţă, bunătate şi adevăr. Dreptatea, arătată prin pedepsirea celui păcătos, face parte din slava Sa, tot atât de mult ca şi manifestarea îndurării Sale. – Review and Herald, 10 martie 1904.
Domnul Dumnezeul lui Israel Îşi va aduce la îndeplinire judecata asupra idolilor acestei lumi, aşa cum a făcut şi cu zeii Egiptului. Prin foc şi inundaţii, boli şi cutremure, El va distruge întregul pământ. Atunci, poporul Său răscumpărat va înălţa Numele Său şi-I va aduce slavă pe pământ. Oare aceia care trăiesc în ultimele zile ale istoriei acestui pământ nu ar trebui să devină mai înţelepţi cu privire la învăţăturile Domnului? – Manuscript Releases, vol. 10, 1899, p. 240, 241.
În curând, Acela care a stat ca Mijlocitor pentru noi, care ascultă toate rugăciunile de pocăinţă şi de mărturisire, care este înfăţişat având un curcubeu în jurul capului Său, ca simbol al iertării şi al iubirii, Îşi va înceta lucrarea în Sanctuarul ceresc. Iertarea şi mila vor coborî atunci de pe tron şi dreptatea le va lua locul. Cel spre care a fost aţintită privirea poporului Său Îşi va afirma dreptul, funcţia de Judecător Suprem. – Review and Herald, 1 ianuarie 1889.
În toată Biblia, Dumnezeu este prezentat nu numai ca fiind îndurător şi binevoitor, ci şi ca un Dumnezeu al unei dreptăţi stricte şi imparţiale. – The Signs of the Times, 24 martie 1881.
Certitudinea judecăţilor lui Dumnezeu
Iubirea lui Dumnezeu este descrisă în zilele noastre ca fiind de o asemenea natură, încât nu I-ar îngădui să-l pedepsească pe păcătos. Oamenii judecă după standardul lor scăzut cu privire la drept şi dreptate. „Ţi-ai închipuit că eu sunt ca tine” (Psalmul 50,21). Ei Îl măsoară pe Dumnezeu cu măsura lor. Oamenii îşi imaginează ce ar face ei în anumite împrejurări şi hotărăsc că Dumnezeu va face tot aşa cum îşi închipuie ei că El ar face. [...] În nicio domnie sau guvernare nu li se acordă infractorilor dreptul de a spune ce pedeapsă trebuie să li se aplice acelora care au călcat legea. Tot ce avem, toate darurile harului Său pe care le stăpânim, I le datorăm lui Dumnezeu. Caracterul agravant al păcatului împotriva unui asemenea Dumnezeu nu poate fi apreciat, după cum nu poate fi măsurat cerul cu palma. Dumnezeu este în aceeaşi măsură atât un conducător drept, cât şi un Tată. El este Dătătorul Legii. El pronunţă şi tot El aplică propriile legi. O lege care nu pedepseşte nu are nicio putere.
S-ar putea obiecta că un Tată iubitor nu ar putea să-Şi vadă copiii suferind pedeapsa divină prin foc, deşi are puterea de a le uşura durerea. Dar, pentru binele supuşilor Săi şi pentru siguranţa lor, Dumnezeu îi va pedepsi pe cei ce calcă Legea. Dumnezeu nu lucrează după planurile oamenilor. El poate să aplice dreptatea infinită într-un fel pe care omul nu are dreptul să-l urmeze faţă de semenul său. Noe L-ar fi indignat pe Dumnezeu, dacă l-ar fi înecat pe vreunul dintre batjocoritorii şi sfidătorii care îl hărţuiau, dar Dumnezeu a înecat o mulţime imensă. Lot nu ar fi avut dreptul să-i pedepsească pe ginerii săi, dar Dumnezeu a putut s-o facă cu desăvârşită îndreptăţire.
Cine va putea spune că Dumnezeu nu va face ceea ce El spune că va face? – Manuscript Releases, vol. 1, p. 207-209; Manuscript Releases, vol. 10, 1876, p. 265.
Judecăţile vin când Dumnezeu îşi retrage ocrotirea
Mi s-a arătat că judecăţile divine nu vor veni asupra lor direct de la Dumnezeu, ci ei se situează în afara ocrotirii Sale. Dumnezeu îi avertizează, îi pedepseşte, îi mustră şi le arată singura cale pe care pot merge în siguranţă, apoi, dacă aceia care au fost obiectul grijii Sale deosebite vor urma cursul vieţii lor, independenţi de Duhul lui Dumnezeu, după repetate avertismente, dacă ei îşi aleg singuri calea, El nu-i mai împuterniceşte pe îngerii Săi să împiedice atacurile hotărâte de Satana asupra lor. Puterea lui Satana este cea care acţionează pe mare şi pe uscat, care aduce nenorocire şi suferinţă şi care atrage mulţimile, pentru a fi sigur de prada sa. – Manuscript Releases, vol. 14, 1883, p. 3.
Dumnezeu îi va folosi pe vrăjmaşii Săi ca instrumente pentru pedepsirea acelora care şi-au urmat propriile căi primejdioase, prin care adevărul Său a fost denaturat, judecat greşit şi dezonorat. – The Paulson Collection, 1894, p. 136.
Duhul lui Dumnezeu, deja insultat, respins, ponegrit, a fost retras de pe pământ. Lucrarea nemiloasă a lui Satana va fi îndeplinită pe mare şi pe uscat, cu aceeaşi rapiditate cu care este retras Duhul lui Dumnezeu. – Manuscript 134, 1898.
Nelegiuiţii au depăşit graniţele încercării lor. Duhul lui Dumnezeu, refuzat continuu, a fost în cele din urmă retras. Nemaifiind la adăpostul harului divin, ei nu mai au nicio ocrotire împotriva celui rău. – The Great Controversy, 1911, p. 614.
Din când în când, îngerii sfinţi exercită o putere distrugătoare[1]
Judecăţile lui Dumnezeu urmau să vină asupra Ierihonului. Ea era o cetate întărită. Dar Însuşi Comandantul oştirii Domnului venise din cer, să conducă armatele cerului la atac împotriva cetăţii. Îngerii lui Dumnezeu s-au prins de zidurile masive şi le-au dărâmat. – Testimonies for the Church, vol. 3, 1873, p. 264.
Sub comanda lui Dumnezeu, îngerii sunt atotputernici. Cu un prilej, ascultând de porunca lui Hristos, ei au ucis într-o singură noapte o sută optzeci şi cinci de mii de bărbaţi din armata asiriană. – The Desire of Ages, 1898, p. 700.
Acelaşi înger, care a venit din curţile cereşti să-l salveze pe Petru a fost solul mâniei şi al pedepsirii lui Irod. Îngerul l-a lovit pe Petru ca să-l trezească din somn, dar lovitura dată regelui nelegiuit a fost cu totul diferită, căci i-a înfrânt mândria şi a adus asupra lui pedeapsa Celui Atotputernic. Supus judecăţii lui Dumnezeu, Irod a murit în chinuri groaznice, atât trupeşti, cât şi sufleteşti. – The Acts of the Apostles, 1911, p. 152.
Un singur înger i-a nimicit pe toţi întâii născuţi ai egiptenilor şi a umplut ţara de jale. Când David L-a mâniat pe Dumnezeu prin numărătoarea poporului, un înger a pricinuit acea teribilă nimicire, prin care a fost pedepsit păcatul său. Aceeaşi putere nimicitoare, exercitată de îngerii sfinţi atunci când le porunceşte Dumnezeu, va fi exercitată de către îngerii răi atunci când le va îngădui El. Acum există puteri pregătite, care aşteaptă doar permisiunea divină pentru a răspândi pustiirea pretutindeni. – The Great Controversy, 1911, p. 614.
Primele două plăgi
Când Domnul Hristos Îşi încetează lucrarea de mijlocire în Sanctuar, prezisa mânie, neamestecată cu milă, va fi revărsată asupra acelora care se închină fiarei şi chipului ei şi primesc semnul ei (Apocalipsa 14,9-10). Plăgile aduse asupra Egiptului, atunci când Dumnezeu era pe punctul de a elibera poporul Israel, au avut un caracter asemănător judecăţilor mai teribile şi mai extinse, care urmează să cadă peste lume, exact înainte de eliberarea finală a poporului lui Dumnezeu. Profetul descrie aceste nenorociri îngrozitoare, spunând: „Şi o rană rea şi dureroasă a lovit pe oamenii care aveau semnul fiarei şi care se închinau icoanei ei”. „Şi marea s-a făcut sânge, ca sângele unui om mort. Şi a murit orice făptură vie, chiar şi tot ce era în mare” (Apocalipsa 16,2.3). – Idem, p. 627, 628.
Plăgile cădeau asupra locuitorilor pământului. Unii Îl acuzau pe Dumnezeu şi Îl blestemau. Alţii alergau la poporul lui Dumnezeu şi-i rugau să-i înveţe cum să scape de judecăţile Lui, dar sfinţii nu mai aveau nimic pentru ei. Ultima lacrimă pentru păcătoşi fusese vărsată, ultima rugăciune îndurerată fusese înălţată, ultima povară fusese purtată, ultima avertizare fusese dată. – Early Writings, 1858, p. 281.
Plaga a treia
Am văzut că cei patru îngeri aveau să ţină cele patru vânturi până când Domnul Isus urma să-Şi încheie lucrarea din Sanctuar, apoi vor veni cele şapte plăgi din urmă. Aceste plăgi îi înfuriau pe cei nelegiuiţi împotriva celor drepţi. Ei credeau că noi am adus judecăţile lui Dumnezeu asupra lor şi că, dacă ar putea să ne şteargă de pe faţa pământului, plăgile ar înceta. S-a emis un decret de ucidere a sfinţilor, care-i făcea să strige zi şi noapte la Domnul pentru eliberare. – Early Writings, 1851, p. 36, 37.
„Râurile şi izvoarele apelor... s-au făcut sânge” (Apocalipsa 16,4). Cât de teribile sunt aceste suferinţe, dar sunt pe deplin îndreptăţite de dreptatea lui Dumnezeu. Îngerii lui Dumnezeu declară: „Drept eşti Tu, Doamne, care eşti şi care erai! Tu eşti sfânt, pentru că ai jude-cat în felul acesta. Fiindcă aceştia au vărsat sângele sfinţilor şi al proorocilor, le-ai dat şi Tu să bea sânge. Şi sunt vrednici” (Apocalipsa 16,5.6). Prin condamnarea la moarte a poporului lui Dumnezeu, ei s-au făcut tot atât de vinovaţi de sângele lor, ca şi cum l-ar fi vărsat cu propriile mâini. – The Great Controversy, 1911, p. 628.
Plaga a patra
În plaga care urmează, soarelui îi este dată puterea să „dogorească pe oameni cu focul lui” (Apocalipsa 16,8). Profeţii descriu situaţia pământului, în acest timp înspăimântător, astfel: „Pământul este întristat... căci bucatele de pe câmp sunt pierdute... Toţi pomii de pe câmp s-au uscat... Şi s-a dus bucuria de la copiii oamenilor! S-au uscat seminţele sub bulgări, grânarele stau goale... Cum gem vitele! Cirezile de boi umblă buimace, căci nu mai au păşune... Căci a secat pâraiele şi a mâncat focul izvoarele pustiei. În ziua aceea, cântecele Templului se vor preface în gemete, zice Domnul Dumnezeu, pretutindeni vor arunca în tăcere o mulţime de trupuri moarte” (Ioel 1,10.12.17.18.20; Amos 8,3).
Acest plăgi nu vor fi generale, căci locuitorii pământului ar pieri toţi odată. Totuşi, ele vor fi cele mai îngrozitoare nenorociri pe care le-au cunoscut vreodată muritorii. – Idem, p. 628, 629.
Plaga a cincea
Cu strigăte de triumf, batjocură şi blestem, mulţimile de oameni răi sunt gata să se repeadă asupra prăzii lor, când, iată, un întuneric dens, mai profund decât bezna nopţii, cade asupra pământului. Apoi, un curcubeu, strălucind de slava de la tronul lui Dumnezeu, acoperă cerurile şi pare să înconjoare fiecare grup care se roagă. Mulţimile înfuriate sunt orbite brusc. Strigătele lor batjocoritoare amuţesc. Motivele furiei lor ucigătoare sunt uitate. Cu presimţiri înspăimântătoare, ei privesc simbolul legământului lui Dumnezeu şi doresc să fie la adăpost de strălucirea lui copleşitoare. [...] Când Dumnezeu Îşi va arăta puterea pentru eliberarea poporului Său, va fi miezul nopţii. Soarele va apărea, strălucind cu toată puterea lui. Semne şi minuni vor urma într-o succesiune rapidă. Nelegiuiţii se vor uita îngroziţi şi uluiţi la scena din faţa lor, în timp ce drepţii vor privi cu bucurie solemnă semnele eliberării lor. – Idem, p. 635, 636.
Legea lui Dumnezeu apare pe cer
Atunci, pe cer apare o mână care ţine două table de piatră aşezate una peste alta. Profetul spune: „Atunci cerurile vor vesti dreptatea Lui, căci Dumnezeu este Cel ce judecă” (Psalmi 50,6). Acea Lege sfântă, dreptatea lui Dumnezeu, care a fost proclamată pe Sinai în mijlocul flăcărilor şi al tunetelor pentru a fi călăuză în viaţă, este acum descoperită oamenilor ca normă de judecată. Mâna deschide tablele şi pe ele sunt văzute poruncile Decalogului, scrise parcă de un condei de foc. Cuvintele sunt atât de clare, încât oricine poate să le citească. Amintirile se trezesc, întunericul superstiţiilor şi al ereziilor este alungat din fiecare cuget, şi Cele Zece Porunci ale lui Dumnezeu, scurte, cuprinzătoare şi autoritare, sunt prezen-tate în văzul tuturor locuitorilor pământului. – Idem, p. 639.
Cei pierduţi îi condamnă pe falşii lor păstori
Membrii care au văzut lumina şi au fost convinşi, dar au încredinţat mântuirea sufletului lor în mâinile pastorului, vor afla în ziua Domnului că niciun alt suflet nu poate plăti răscumpărarea pentru greşelile lor. Un strigăt teribil va fi auzit: „Sunt pierdut, pentru veşnicie pierdut”. Oamenii vor simţi că ar dori să-i rupă în bucăţi pe păstorii lor care le-au predicat minciuni şi care au condamnat adevărul. – SDA Bible Commentary, vol. 4, 1900, p. 1157.
Toţi se unesc să rostească cele mai înverşunate condamnări împotriva slujitorilor bisericii. Păstorii necredincioşi au profetizat lucruri liniştitoare. Ei i-au îndemnat pe ascultătorii lor să nesocotească Legea lui Dumnezeu şi să-i persecute pe aceia care voiau s-o respecte cu sfinţenie. Acum, în disperarea lor, aceşti învăţători mărturisesc înaintea lumii lucrarea lor de amăgire. Mulţimile sunt pline de furie. „Suntem pierduţi”, strigă ei „şi voi sunteţi pricina nimicirii noastre!” şi se întorc împotriva foştilor lor păstori. Cei care cândva i-au admirat cel mai mult vor pronunţa cele mai groaznice blesteme împotriva lor. Aceleaşi mâini care îi încununaseră cu lauri se vor ridica să-i nimicească. Săbiile pregătite să-i ucidă pe copiii lui Dumnezeu sunt folosite acum la nimicirea duşmanilor lor. – The Great Controversy, 1911, p. 655, 656.
Aici vedem că biserica, Templul Domnului, urma să fie cea dintâi care va simţi lovitura mâniei lui Dumnezeu. Bătrânii (Ezechiel 9,6), aceia cărora Dumnezeu le dăduse mare lumină şi care au stat ca păzitori ai intereselor spirituale ale poporului, le trădaseră încrederea. – Testimonies for the Church, vol. 5, 1882, p. 211.
Cuvântul Domnului este făcut fără efect de către păstorii falşi. [...] În curând, propria lucrare se va întoarce împotriva lor. Atunci, se vor vedea scenele descrise în Apocalipsa 18, când judecăţile lui Dumnezeu vor cădea asupra Babilonului mistic. – Manuscript 60, 1900.
Plaga a şasea
Duhurile demonilor vor merge la împăraţii pământului şi la întreaga lume, ca să-i întărească în amăgire şi să-i îndemne să i se alăture lui Satana în ultima sa bătălie împotriva guvernării cerului. – The Great Controversy, 1911, p. 624.
Duhul lui Dumnezeu este retras treptat de pe pământ. Satana îşi adună toate forţele răului pentru a le trimite „la împăraţii pământului întreg”, ca să-i strângă sub stindardul său şi să-i pregătească „pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului Celui Atotputernic” (Apocalipsa 16,14). – SDA Bible Commentary, vol. 7, 1890, p. 983.
După ce Ioan a descris în Apocalipsa 16 această putere făcătoare de minuni, care urma să adune lumea pentru ultimul mare conflict, simbolurile sunt îndepărtate şi glasul trâmbiţei vesteşte încă o dată un sunet clar: „Iată Eu vin ca un hoţ. Ferice de cel ce veghează şi îşi păzeşte hainele ca să nu umble gol şi să i se vadă ruşinea!” (Apocalipsa 16,15). După ce au păcătuit, Adam şi Eva au văzut că erau goi, pentru că veşmântul de lumină şi de siguranţă se îndepărtase de la ei.
Lumea a uitat avertismentele şi mustrările lui Dumnezeu, aşa cum au făcut şi locuitorii pământului de pe vremea lui Noe şi aşa cum au făcut locuitorii Sodomei. Ei s-au trezit la viaţă cu toate planurile şi invenţiile nelegiuirii lor, dar, deodată, o ploaie de foc a venit din cer şi i-a mistuit pe locuitorii nelegiuiţi. „Tot aşa va fi şi în ziua când se va arăta Fiul omului” (Luca 17,30). – Manuscript Releases, vol. 14, 1896, p. 96, 97.
Ultima mare luptă între bine şi rău
În ultima mare luptă, se vor evidenţia două mari puteri opuse. De o parte, se află Creatorul cerului şi al pământului, iar cei ce stau alături de El poartă sigiliul Său şi ascultă de poruncile Sale. De partea cealaltă, stă prinţul întunericului împreună cu aceia care au ales apostazia şi răzvrătirea. – SDA Bible Commentary, vol. 7, 1901, p. 982, 983.
Un conflict teribil se află în faţa noastră. Ne apropiem de bătălia zilei celei mari a Atotputernicului Dumnezeu. Tot ce a fost ţinut sub control va fi lăsat să se dezlănţuie. Îngerul îndurării îşi va strânge aripile, pregătindu-se să coboare de pe tron şi să lase lumea sub stăpânirea lui Satana. Cei mari şi puternici de pe pământ sunt cuprinşi de o puternică revoltă împotriva Dumnezeului cerului. Ei sunt plini de ură împotriva acelora care-I slujesc şi, curând, foarte curând, va avea loc ultima mare bătălie dintre bine şi rău. Pământul urmează să fie câmpul de bătălie, scena ultimului conflict şi al biruinţei finale. Aici, unde Satana i-a condus atât de mult timp pe oameni împotriva lui Dumnezeu, răzvrătirea va fi reprimată pentru totdeauna. – Review and Herald, 13 mai 1902.
Luptele dintre cele două armate sunt tot atât de adevărate ca şi cele purtate de armatele acestei lumi, iar de rezultatul conflictului spiritual depind destinele veşnice. – Prophets and Kings, p. 176 (c.1914).
Întreaga lume va fi adunată, fie de o parte, fie de alta
Întreaga lume se va afla fie de o parte, fie de cealaltă a conflictului. Războiul Armaghedonului va avea loc. Acea zi nu trebuie să ne găsească pe niciunul dintre noi dormind. Să fim prevăzători, asemenea fecioarelor înţelepte, având untdelemn în vasele de rezervă ale candelelor noastre. Puterea Duhului Sfânt trebuie să fie peste noi, iar Comandantul oştirii Domnului va sta în fruntea îngerilor din cer, ca să conducă lupta. – Selected Messages, book 3, 1890, p. 426.
Vrăjmăşia lui Satana împotriva binelui se va manifesta din ce în ce mai mult, pe măsură ce îşi va pune în mişcare puterile, în ultima lui lucrare de răzvrătire, iar fiecare suflet care nu este pe deplin predat lui Dumnezeu şi nu este menţinut prin putere divină se va alia cu Satana împotriva cerului şi i se va alătura în lupta împotriva Conducătorului universului. – Testimonies to Ministers and Gospel Workers, 1892, p. 465.
În curând, toţi locuitorii pământului vor lua atitudine fie pentru, fie împotriva guvernării cereşti. – Testimonies for the Church, vol. 7, 1902, p. 141.
Plaga a şaptea
Trebuie să studiem revărsarea celui de-al şaptelea potir (Apocalipsa 16,17-21). Puterile răului nu vor ceda fără luptă, dar Providenţa are o lucrare de făcut în bătălia Armaghedonului. Când pământul va fi luminat de slava îngerului din Apocalipsa 18, elementele religioase, bune şi rele, se vor trezi din somn, iar armatele viului Dumnezeu vor lua poziţie. – SDA Bible Commentary, vol. 7, 1899, p. 983.
În curând, se va da bătălia Armaghedonului. Acela pe al cărui veşmânt este scris numele „Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor” conduce oştirile cerului „pe cai albi, îmbrăcate în in subţire, alb şi curat” (Apocalipsa 19,11-16). – SDA Bible Commentary, vol. 7, 1899, p. 982.
Pământul întreg se ridică şi se umflă ca valurile mării. Scoarţa lui se rupe în bucăţi. Chiar şi temeliile lui par să cedeze. Lanţuri de munţi se scufundă. Insule locuite dispar. Porturile mărilor, care au devenit asemenea Sodomei prin nelegiuirea lor, sunt înghiţite de apele înfuriate... Cele mai mândre oraşe ale lumii sunt la pământ. Palatele trufaşe, pentru care oamenii mari ai pământului şi-au risipit averile, clădindu-le pentru propria slavă, se prăbuşesc la pământ în faţa ochilor lor. Zidurile închisorilor sunt dărâmate, iar copiii lui Dumnezeu, care au fost ţinuţi închişi pentru credinţa lor, sunt puşi în libertate. – The Great Controversy, 1911, p. 637.