Capitolul 3

„Când se vor întâmpla aceste lucruri?”

Ucenicii Îl întreabă pe Domnul Hristos despre Revenirea Sa

Cuvintele Domnului Hristos (Matei 24,2) fuseseră rostite în auzul unui mare număr de oameni, dar, când a rămas singur, Petru, Ioan, Iacov şi Andrei au venit la El, pe când stătea pe Muntele Măslinilor. „Spune-ne”, au zis ei, „când se vor întâmpla acestea lucruri? Şi care va fi semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului acestuia?”

În răspunsul Său, adresat ucenicilor, Domnul Isus nu S-a referit în mod separat la distrugerea Ierusalimului şi la marea zi a Revenirii Sale. El a descris cele două evenimente împreună. Dacă le-ar fi descoperit ucenicilor Săi evenimentele viitoare, aşa cum le vedea El, ei nu ar fi fost în stare să îndure priveliştea. Din milă pentru ei, Domnul a combinat descrierea celor două mari crize, lăsându-i pe ucenici să studieze mai departe înţelesul în mod personal. – The Desire of Ages, 1898, p. 628.

Vremea revenirii lui Hristos nu este cunoscută

Mulţi care s-au declarat a fi adventişti au stabilit date ale revenirii lui Hristos, dar toate au avut ca rezultat doar nişte eşecuri repetate. Despre timpul precis al revenirii Domnului este declarat că se află dincolo de puterea de pricepere a muritorilor. Nici chiar îngerii, care slujesc pentru cei ce vor fi moştenitori ai mântuirii, nu ştiu nici ziua, nici ceasul. „Dar despre ziua aceea şi despre ceasul acela, nu ştie nimeni; nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl”. – Testimonies for the Church, vol. 4, 1879, p. 307.

Noi nu trebuie să ştim timpul precis, nici pentru revărsarea Duhului Sfânt, nici pentru venirea lui Hristos. De ce nu ne-a dat Dumnezeu această informaţie? Pentru că, dacă ar fi făcut-o, nu am fi folosit-o în mod corespunzător şi acest fapt ar conduce la o stare de lucruri în poporul nostru, care ar întârzia foarte mult lucrarea lui Dumnezeu, de pregătire a oamenilor pentru ziua cea mare, care trebuie să vină. Noi nu trebuie să trăim într-o stare de tensiune cu privire la timp. [...]

Tu nu vei fi în stare să spui că El va veni peste un an, doi sau cinci, nici să amâni venirea Sa, declarând că nu va veni în următorii zece sau douăzeci de ani. – Review and Herald, 22 martie 1892.

Ne apropiem de ziua cea mare a lui Dumnezeu. Semnele se împlinesc. Totuşi, nu avem o solie care să ne spună ziua şi ora apariţiei lui Hristos. Cu înţelepciune, Domnul ne-a ascuns aceste date ca să putem fi tot timpul într-o stare de aşteptare şi de pregătire pentru cea de-a Doua Venire a Sa pe norii cerului. – Letter 28, 1897.

Timpul exact al celei de-a Doua Veniri a Fiului omului este taina lui Dumnezeu. – The Desire of Ages, 1898, p. 633.

Solia noastră nu este aceea de a stabili un timp

Noi nu facem parte din acea categorie de oameni care precizează perioada exactă de timp, care ne desparte de cea de-a Doua Venire a lui Isus, cu putere şi cu mare slavă. Unii au stabilit o dată, iar, când aceasta a trecut, mintea lor înfumurată nu a acceptat mustrarea, ci au stabilit un alt timp şi apoi altul. Numeroasele eşecuri succesive le-au pus eticheta de falşi profeţi. – Fundamentals of Christian Education, 1895, p. 335.

Dumnezeu nu dă nimănui o solie în care să spună că vor mai fi cinci, zece sau douăzeci de ani până la încheierea istoriei acestui pământ. El nu va da niciunei fiinţe vii pretextul de a amâna pregătirea pentru venirea Sa. El nu vrea ca cineva să zică, aşa cum a zis servul necredincios: „Domnul meu întârzie să vină”, pentru că aceasta duce la indiferenţă faţă de ocaziile şi privilegiile avute în vederea pregătirii pentru ziua cea mare. – Review and Herald, 27 noiembrie 1900.

Stabilirea de date duce la necredinţă

Pentru că datele stabilite în mod repetat au trecut, lumea se află într-o stare de necredinţă şi mai înverşunată ca înainte cu privire la apropiata Revenire a lui Hristos. Ei privesc cu dispreţ eşecurile celor ce au stabilit date şi, pentru că oamenii au fost amăgiţi în felul acesta, îşi întorc faţa de la adevărul exprimat în Cuvântul lui Dumnezeu, care spune că sfârşitul tuturor lucrurilor este aproape. – Testimonies for the Church, vol. 4, 1879, p. 307.

Am înţeles că fratele (E.P.) Daniels a stabilit – ca să zicem aşa – un timp, afirmând că Domnul va veni în circa cinci ani. Acum, sper că nu se va răspândi vestea că suntem dintre aceia care fixează date. Asemenea remarci nu trebuie făcute. Ele nu aduc nimic bun. Nu căutaţi să obţineţi o redeşteptare prin intermediul unor asemenea afirmaţii, ci fiţi foarte atenţi asupra fiecărui cuvânt pe care îl rostiţi, pentru ca cei fanatici să nu găsească ceva ce ar putea crea o stare de agitaţie, şi Duhul lui Dumnezeu să fie întristat.

Noi nu dorim să stârnim pasiunile oamenilor şi să provocăm o agitaţie în care să fie stârnite sentimente care scapă de sub controlul raţiunii. Eu cred că trebuie să fim deosebit de atenţi, pentru că Satana este la lucru şi încearcă să facă tot ce-i stă în putinţă pentru a-şi strecura vicleşugurile şi născocirile care vor fi o forţă aducătoare de mult rău. Trebuie să ne ferim de orice ar putea stârni agitaţie şi ar crea o tulburare pe temeiuri greşite, pentru că în mod sigur va veni şi reacţia. – Letter 34, 1887.

Întotdeauna vor exista în biserică mişcări false şi fanatice, declanşate de persoane care pretind că sunt îndemnate de Dumnezeu – oameni care aleargă unde nu sunt trimişi şi care vor fixa zile şi vremi pentru o profeţie neîmplinită. Vrăjmaşul este bucuros să-i vadă făcând astfel, pentru că eşecurile lor repetate şi îndrumarea pe o cale greşită produc confuzie şi necredinţă. – Selected Messages, book 2, 1897, p. 84.

Niciun timp profetic după 1844

La întrunirea din Jackson, eu le-am declarat limpede acelor grupuri de persoane fanatice că ei fac lucrarea vrăjmaşului sufletelor şi că sunt în întuneric. Ei pretindeau că au marea lumină că timpul de probă se va încheia în octombrie 1884. Acolo, am afirmat în mod public că Domnul a considerat potrivit să-mi arate că, după anul 1844, soliile date de Dumnezeu nu vor mai preciza nicio dată calendaristică. – Selected Messages, book 2, 1885, p. 73.

Poziţia noastră a fost una de aşteptare şi veghere, fără nicio precizare a unei date care să intervină între 1844, când s-au încheiat perioadele profetice, şi timpul revenirii Domnului nostru. – Manuscript Releases, vol. 10, 1888, p. 270.

Poporul nu va mai avea nicio altă solie cu privire la o dată precisă. După perioada de timp cuprinsă între 1842 şi 1844 (Apocalipsa 10,4-6), nu mai poate fi nicio altă indicaţie precisă, referitoare la timpul profetic. Cea mai lungă perioadă de calcul s-a încheiat în toamna anului 1844. – SDA Bible Commentary, vol. 7, 1900, p. 971.

Ellen White a aşteptat

Revenirea Domnului Hristos în vremea ei

Mi s-a arătat grupul de persoane prezente la Conferinţă. Îngerul a spus: „Unii vor fi hrană pentru viermi, dar câţiva vor trece prin perioada ultimelor şapte plăgi şi vor rămâne în viaţă pe pământ, pentru a fi transformaţi la Revenirea lui Isus”. – Testimonies for the Church, vol. 1, 1856, p. 131, 132.

Pentru că timpul este scurt, ar trebui să lucrăm cu sârguinţă şi energie îndoită. În privinţa copiilor noştri, este posibil să nu intre niciodată la colegiu. – Testimonies for the Church, vol. 3, 1872, p. 153.

Într-adevăr, nu este înţelept să ai copii acum. Timpul este scurt, pericolele zilelor din urmă sunt asupra noastră şi copiii mici vor fi afectaţi într-o măsură mai mare. – Letter 48, 1876.

În această generaţie, când scenele istoriei pământului urmează să se apropie treptat de încheiere şi suntem pe punctul de a intra într-un timp de strâmtorare cum n-a mai fost niciodată, cu cât vor fi mai puţine căsătorii, cu atât va fi mai bine pentru toţi, atât bărbaţi, cât şi femei. – Testimonies for the Church, vol. 5, 1885, p. 366.

Va veni clipa, şi nu este prea departe, când unii dintre noi, care cred că vor rămâne în viaţă pe pământ, vor vedea prezicerea confirmată şi vor auzi glasul arhanghelului şi trâmbiţa lui Dumnezeu răsunând din munţi, câmpii şi mare, spre cele mai îndepărtate colţuri ale pământului. – Review and Herald, 31 iulie 1888.

Timpul de încercare este foarte aproape de noi, pentru că marea strigare a îngerului al treilea a început deja, prin descoperirea neprihănirii lui Hristos, Răscumpărătorul care iartă păcatele. – Selected Messages, book 1, 1892, p. 363.

Explicarea întârzierii

Lunga noapte de întunecime este istovitoare, dar dimineaţa este amânată din milă, pentru că, dacă stăpânul ar veni, prea mulţi ar fi găsiţi nepregătiţi – Testimonies for the Church, vol. 2, 1868, p. 194.

Dacă, după marea dezamăgire din 1844, adventiştii şi-ar fi păstrat cu tărie credinţa şi ar fi mers mai departe uniţi pe drumul deschis de providenţa lui Dumnezeu, primind solia îngerului al treilea şi vestind-o lumii, în puterea Duhului Sfânt, ei ar fi văzut mântuirea lui Dumnezeu. Domnul ar fi lucrat cu putere prin eforturile lor, lucrarea ar fi fost dusă la bun sfârşit şi Domnul ar fi putut deja să vină, ca să-Şi primească poporul şi să-l răsplătească... Nu a fost voinţa lui Dumnezeu ca venirea lui Hristos să fie astfel amânată. Timp de patruzeci de ani, necredinţa, murmurarea şi răzvrătirea au împiedicat vechiul Israel să intre în ţara Canaanului. Aceleaşi păcate au amânat intrarea Israelului modern în Canaanul ceresc. În niciun caz, nu au fost de vină făgăduinţele lui Dumnezeu. Necredinţa, iubirea de lume, lipsa de consacrare şi certurile între cei ce pretind a fi poporul Domnului sunt cele care ne-au menţinut atât de mulţi ani în această lume de păcat şi suferinţă. – Evangelism, 1883, p. 695, 696.

Dacă biserica lui Hristos şi-ar fi îndeplinit lucrarea încredinţată, aşa cum a hotărât Domnul, întreaga lume ar fi fost avertizată şi Domnul Isus ar fi venit pe pământ cu putere şi cu mare slavă. – The Desire of Ages, 1898, p. 633, 634.

Făgăduinţele lui Dumnezeu sunt condiţionate

În soliile lor, îngerii lui Dumnezeu scot în evidenţă faptul că timpul este foarte scurt (vezi Romani 13,11-12; 1 Corinteni 7,29; 1 Tesaloniceni 4,15-17; Evrei 10,25; Iacov 5,8.9; 1 Petru 4,7; Apocalipsa 22,6.7). Acest fapt mi-a fost prezentat întotdeauna. Este adevărat că timpul a fost mai lung decât am crezut în primele zile de la vestirea acestei solii. Mântuitorul nostru nu a apărut aşa de curând cum am sperat. Dar a greşit oare Cuvântul Domnului? Niciodată! Ar trebui să ne reamintim că făgăduinţele, ca şi ameninţările lui Dumnezeu, sunt la fel de condiţionate (vezi Ieremia 18,7-10; Iona 3,4-10).

Poate că din cauza nesupunerii noastre, mai avem de stat în această lume încă mulţi ani, aşa cum au făcut-o copiii lui Israel, dar, pentru Numele lui Hristos, poporul Lui nu trebuie să adauge păcat după păcat şi să dea vina pe Dumnezeu pentru urmările purtării lui greşite. – Evangelism, 1901, p. 695, 696.

Ce aşteaptă Domnul Hristos

Cu o dorinţă arzătoare, Domnul Hristos aşteaptă să Se manifeste în biserica Sa. Când caracterul lui Hristos va fi reprodus în poporul Său, în mod desăvârşit, atunci El va veni să-i ia cu Sine pe ai Săi.

Este privilegiul fiecărui creştin nu numai să aştepte, ci să şi grăbească venirea Domnului nostru Isus Hristos. Dacă toţi cei care mărturisesc Numele Lui ar aduce roade spre slava Sa, cât de repede ar fi răspândită sămânţa Evangheliei în întreaga lume! Ultima mare recoltă ar fi gata de cules şi Hristos ar veni să-Şi adune grâul preţios. – Christ’s Object Lessons, 1900, p. 69.

Stă în puterea noastră să grăbim Revenirea Domnului nostru, vestind lumii Evanghelia. Nu trebuie doar să aşteptăm, ci să şi grăbim venirea zilei lui Dumnezeu (2 Petru 3,12). – The Desire of Ages, 1898, p. 633.

Domnul ne-a dat putere ca, prin conlucrarea cu El, să grăbim sfârşitul acestei stări de suferinţă. – Education, 1903, p. 264.

Răbdarea lui Dumnezeu are o limită

Cu o precizie care nu admite nici cea mai mică greşeală, Cel Infinit ţine o socoteală pentru fiecare naţiune. Cât timp acest cont rămâne deschis, îndurarea Sa este oferită prin chemări la pocăinţă, dar, când limita fixată de El va fi depăşită, va începe revărsarea mâniei Sale. – Testimonies for the Church, vol. 5, 1882, p. 208.

Dumnezeu are însemnate în registrul Său toate naţiunile. Cifrele cresc în dreptul lor în cărţile din ceruri şi, când va fi pe punctul de a fi dată legea de pedepsire a celor ce calcă prima zi a săptămânii, paharul lor va fi plin. – SDA Bible Commentary, vol. 7, 1886, p. 910.

Dumnezeu ţine o socoteală pentru fiecare naţiune. [...] Când nelegiuirea va depăşi limitele îndurării lui Dumnezeu, va veni timpul ca îndelunga Sa răbdare să ia sfârşit. Când cifrele acumulate în cărţile de înregistrare ale cerului vor arăta că totalul nelegiuirilor a ajuns la limita stabilită, va veni mânia lui Dumnezeu. – Testimonies for the Church, vol. 5, 1889, p. 524.

Cu toate că, în mila Sa, Dumnezeu Se dovedeşte îndelung răbdător cu cel nelegiuit, există totuşi o limită dincolo de care omul nu mai poate continua să păcătuiască. Când această limită este depăşită, ofertele harului sunt retrase şi începe vremea judecăţii. – Patriarchs and Prophets, 1890, p. 162, 165.

Vine timpul când, prin necinste şi obrăznicie, oamenii vor ajunge la un punct, dincolo de care Domnul nu le va îngădui să treacă, şi vor afla că există o limită a îndelungii răbdări a lui Iehova. – Testimonies for the Church, vol. 9, 1909, p. 13.

Există o limită dincolo de care judecăţile lui Iehova nu mai pot fi amânate. – Prophets and Kings, p. 417 (c. 1914).

Nelegiuirea a ajuns aproape de limita ei

Mai este puţin timp până când locuitorii pământului vor umple cupa nelegiuirilor şi atunci se va trezi mânia lui Dumnezeu, care întârzie de atâta timp, şi această ţară a luminii va bea cupa neamestecată a mâniei Sale. – Testimonies for the Church, vol. 1, 1863, p. 363.

Cupa nelegiuirii este aproape plină, iar dreptatea răzbunătoare a lui Dumnezeu este gata să coboare asupra celor vinovaţi. – Testimonies for the Church, vol. 4, 1880, p. 489.

Răutatea locuitorilor pământului aproape a umplut măsura nelegiuirilor lor. Acest pământ este pe punctul în care Dumnezeu îi va îngădui distrugătorului să-şi facă lucrarea. – Testimonies for the Church, vol. 7, 1902, p. 141.

Nelegiuirea a ajuns aproape la limita ei de sus. Lumea este plină de confuzie şi o mare groază va veni peste fiinţele omeneşti. Sfârşitul este foarte aproape. Noi, care cunoaştem adevărul, trebuie să fim pregătiţi pentru ceea ce va veni peste lume, ca o surpriză copleşitoare. – Testimonies for the Church, vol. 8, 1904, p. 302.

Trebuie să avem mereu în minte gândul că Ziua cea mare a lui Dumnezeu este aproape

Trebuie să ne obişnuim să avem mereu în minte marile scene ale judecăţii şi, atunci când acestea se vor desfăşura în faţa ochilor noştri, când toate se vor descoperi, vor avea efect asupra caracterului nostru. Un frate mi-a spus odată: „Sora White, crezi că Domnul va veni în decurs de zece ani?” „Ce importanţă are pentru tine dacă El vine peste doi, patru sau zece ani?” „Ei bine”, a spus el, „dacă aş şti că Domnul va veni peste zece ani, cred că, în anumite privinţe, aş acţiona diferit de cum acţionez acum”. 

„Ce-ai face?”

„Ei bine”, a spus el, „mi-aş vinde averea, aş începe să cercetez Cuvântul lui Dumnezeu, aş încerca să-i avertizez pe oameni şi să-i învăţ să se pregătească pentru venirea Lui şi aş stărui pe lângă Dumnezeu să mă ajute să fiu pregătit pentru a mă întâlni cu El”.

Atunci i-am spus: „Dacă ai şti că Domnul nu va veni încă timp de douăzeci de ani, ai trăi altfel?”

El a răspuns: „Cred că da”...

Cât de egoistă a fost exprimarea că ar trăi cu totul altfel, dacă ar şti că Domnul său va veni în decurs de zece ani! Enoh a umblat cu Dumnezeu timp de trei sute de ani. Aceasta este pentru noi o lecţie care ne învaţă că trebuie să umblăm cu Dumnezeu în fiecare zi şi că nu suntem în siguranţă dacă nu aşteptăm şi nu veghem. – Manuscript 10, 1886.

Timpul este scurt

Fie ca Domnul să nu le dea odihnă, nici ziua, nici noaptea, acelora care acum sunt fără grijă şi nepăsători pentru cauza şi lucrarea lui Dumnezeu. Sfârşitul este aproape. Domnul Isus ar vrea să avem întotdeauna în minte gândul că timpul este scurt. – Letter 97, 1886.

Când vom sta în veşnicii cu cei răscumpăraţi, cu harfele de aur şi coroanele de slavă, având veşnicia fără de sfârşit înaintea noastră, atunci vom vedea cât de scurt a fost timpul de probă. – Manuscript Releases, vol. 10, 1886, p. 266.

Muzică de relaxare Selectează o piesă
0:00
✝️
Logos asistentul Biserica Online
✝️

Bine ai venit! 👋

Sunt Logos, prietenul tău spiritual. Începe conversația — te ascult cu drag! ✨

💬 Scrie un mesaj mai jos