De-a lungul veacurilor care s-au scurs din vremea lui Ilie, raportul vieții și lucrării lui le-a adus inspirație și curaj acelora care au fost chemați să stea de partea dreptății în mijlocul apostaziei. Și pentru noi, cei peste care a venit sfârșitul veacurilor (1 Corinteni 10:11), el are o însemnătate deosebită. Istoria se repetă. Lumea de astăzi își are ahabii și izabelele ei. Vremea de azi este o vreme de idolatrie, tot așa cum a fost aceea în care a trăit Ilie. Desigur, nu se mai văd altare, nu mai sunt chipuri asupra cărora să se oprească ochiul; cu toate acestea, mii de oameni slujesc zeilor acestei lumi – bogății, renume, plăceri și povești închipuite, care îi îngăduie omului să urmeze înclinațiile unei inimi nerenăscute. Mulți oameni au o concepție greșită despre Dumnezeu și despre atributele Sale și slujesc unui zeu fals, tot așa cum făceau închinătorii lui Baal. Mulți, chiar dintre aceia care pretind a fi creștini, s-au unit cu influențele care se împotrivesc în mod continuu lui Dumnezeu și adevărului Său. În felul acesta sunt determinați să se îndepărteze de cele dumnezeiești și să înalțe ce este omenesc.
Spiritul predominant al vremii noastre este de necredincioșie și apostazie – un spirit de pretinsă iluminare din cauza cunoașterii adevărului –, dar, în realitate, este cea mai oarbă încumetare. Teoriile omenești sunt înălțate și așezate acolo unde ar trebui să fie Dumnezeu și Legea Sa. Satana îi ispitește pe oameni, bărbați și femei, la neascultare, cu promisiunea că astfel vor găsi libertatea și independența care îi vor face zei. Se vede un spirit de împotrivire față de Cuvântul lămurit al lui Dumnezeu, de înălțare idolatră a înțelepciunii omenești mai presus de revelația divină. Oamenii îngăduie ca mintea lor să fie întunecată și încurcată prin conformarea cu obiceiurile și influențele lumești, încât pare că au pierdut toată puterea de a deosebi lumina de întuneric, adevărul de rătăcire. Atât de mult s-au îndepărtat de calea cea dreaptă, încât susțin că părerile câtorva așa-numiți filosofi sunt mai demne de încredere decât adevărurile Bibliei. Mustrările și făgăduințele Cuvântului lui Dumnezeu, amenințările împotriva neascultării și idolatriei – toate acestea par că nu au putere să le înmoaie inimile. O credință ca aceea pe care au dovedit-o Pavel, Petru și Ioan este privită de ei ca demodată, mistică și nedemnă de inteligența gânditorilor moderni.
La început, Dumnezeu a dat Legea Sa omenirii, ca mijloc de a obține fericirea și viața veșnică. Singura nădejde a lui Satana de a zădărnici planul lui Dumnezeu este să-i ducă pe bărbați și pe femei la neascultarea de Lege și el face continuu eforturi pentru a prezenta în mod denaturat învățămintele ei și a-i micșora importanța. Lovitura lui principală a fost și continuă să fie încercarea de a schimba Legea, astfel ca oamenii să calce preceptele ei, pretinzând că ascultă de ea. Un scriitor a asemănat încercarea de a schimba Legea lui Dumnezeu cu un obicei vechi, rău intenționat, de a îndrepta într-o direcție greșită un indicator așezat la o răscruce importantă de drumuri. Încurcătura și necazurile provocate astfel au fost mari.
Un indicator a fost înălțat de Dumnezeu pentru cei care călătoresc prin această lume. Un braț al acestui indicator arată către ascultarea de bunăvoie de Creator, ca o cale către binecuvântare și viață, în timp ce brațul celălalt îndrumă către neascultare, ca fiind calea către mizerie și moarte. Calea către fericire a fost la fel de clar definită ca drumurile către cetatea de scăpare din dispensațiunea iudaică. Dar, într-un moment nefericit pentru neamul omenesc, marele vrăjmaș al oricărui lucru bun a schimbat indicatorul și mulți au greșit drumul.
Prin Moise, Domnul îi îndrumase pe israeliți: „Vorbește copiilor lui Israel și spune-le: «Să nu care cumva să nu țineți Sabatele Mele, căci acesta va fi între Mine și voi, și urmașii voștri, un semn după care se va cunoaște că Eu sunt Domnul care vă sfințesc. Să țineți Sabatul, căci el va fi pentru voi ceva sfânt. Cine îl va călca va fi pedepsit cu moartea... Cine va face vreo lucrare în ziua Sabatului va fi pedepsit cu moartea. Copiii lui Israel să păzească Sabatul prăznuindu-l, ei și urmașii lor, ca un legământ necurmat. Aceasta va fi între Mine și copiii lui Israel un semn veșnic; căci în șase zile a făcut Domnul cerurile și pământul, iar în ziua a șaptea S-a odihnit și a răsuflat»” (Exodul 31:13-17).
În aceste cuvinte, Domnul a definit în mod lămurit ascultarea ca fiind calea către cetatea lui Dumnezeu, dar omul păcatului a schimbat indicatorul, făcându-l să arate o direcție greșită. El a întemeiat un sabat fals și i-a determinat pe oameni, bărbați și femei, să creadă că, odihnindu-se în el, ascultau porunca Creatorului. Dumnezeu a declarat că ziua a șaptea este Sabatul Domnului. Când „au fost sfârșite cerurile și pământul”, El a înălțat această zi ca o amintire a lucrării Sale de creare a pământului. Odihnindu-Se în ziua a șaptea „de toată lucrarea Lui pe care o făcuse, Dumnezeu a binecuvântat ziua a șaptea și a sfințit-o” (Geneza 2:1-3).
La vremea ieșirii din Egipt, instituția Sabatului a fost adusă în mod deosebit în fața poporului lui Dumnezeu. În timp ce erau încă în robie, supraveghetorii au încercat să-i oblige să lucreze în Sabat, mărindu-le cantitatea de muncă ce se cerea săptămânal. Condițiile de muncă li se făcuseră din ce în ce mai grele și cerințele erau mai mari. Dar israeliții au fost eliberați din robie și aduși într-un loc unde puteau păzi netulburați toate preceptele lui Iehova. La Sinai, Legea a fost rostită și textul ei, „scris cu degetul lui Dumnezeu” (Exodul 31:18) pe două table de piatră, a fost dat lui Moise. În timpul celor aproape patruzeci de ani de peregrinare, israeliților le-a fost continuu amintit despre ziua de odihnă rânduită de Dumnezeu, prin faptul că nu a căzut mană în ziua a șaptea și prin păstrarea minunată a părții duble, ce cădea în ziua de pregătire.
Înainte de intrarea în ţara făgăduită, israeliții au fost îndrumați de Moise să păzească ziua de Sabat și să o sfințească (Deuteronomul 5:12). Domnul a rânduit ca printr-o păzire credincioasă a poruncii Sabatului, copiilor lui Israel să le fie amintite continuu răspunderile lor față de El, Acela care era Creatorul și Răscumpărătorul lor. Dacă ar fi păzit Sabatul în adevăratul spirit, idolatria nu ar fi putut exista; dar, dacă cerințele acestei porunci din Decalog aveau să fie date la o parte ca nefiind necesare, Creatorul avea să fie uitat, iar oamenii aveau să se închine idolilor. „Le-am dat și Sabatele Mele să fie ca un semn între Mine și ei, pentru ca să știe că eu sunt Domnul, care-i sfințesc.” Totuși ei „au lepădat poruncile Mele și n-au urmat legile Mele și… au pângărit Sabatele Mele, căci inima nu li s-a depărtat de la idolii lor.” Și în chemarea de a se întoarce la El, le-a atras iarăși atenția la importanța păzirii cu sfințenie a Sabatului. „Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru”, zicea El; „umblați întocmai după rânduielile Mele, păziți poruncile Mele și împliniți-le! Sfințiți Sabatele Mele, căci Ele sunt un semn între Mine și voi, ca să știți că Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru!” (Ezechiel 20:12,16,19,20)
Atrăgându-i atenția lui Iuda la păcatele care, în cele din urmă, au adus asupra poporului robia babiloniană, Domnul spunea: „Tu Îmi nesocotești locașurile Mele cele sfinte, Îmi spurci Sabatele.” „Îmi voi vărsa urgia peste ei, îi voi nimici cu focul mâniei Mele și le voi întoarce faptele asupra capului lor” (Ezechiel 22:8,31).
La rezidirea Ierusalimului, în zilele lui Neemia, călcarea Sabatului a fost întâmpinată cu întrebarea cercetătoare: „Oare nu au lucrat așa părinții voștri și nu din pricina aceasta a trimis Dumnezeul nostru toate aceste nenorociri peste noi și peste cetatea aceasta? Și voi aduceți din nou mânia Lui împotriva lui Israel, pângărind Sabatul!” (Neemia 13:18)
În timpul lucrării Sale pământești, Hristos a subliniat cerințele obligatorii ale Sabatului și, în toată învățătura Sa, a arătat respect pentru instituția pe care El o întemeiase. În zilele Sale, Sabatul devenise atât de pervertit, încât păzirea lui reflecta caracterul egoist și arbitrar al oamenilor și nu caracterul lui Dumnezeu. Hristos a îndepărtat învățăturile rătăcite prin care aceia care pretindeau a-L cunoaște pe Dumnezeu Îl reprezentau în mod greșit. Cu toate că rabinii l-au urmărit cu o ostilitate nemiloasă, El nu S-a conformat cerințelor lor nici măcar în aparență, ci a mers drept înainte, păzind Sabatul conform Legii lui Dumnezeu.
Printr-o vorbire lămurită, a mărturisit cu privire la atitudinea Sa față de Legea lui Iehova: „Să nu credeți că am venit să stric Legea sau Prorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc. Căci adevărat vă spun, câtă vreme nu vor trece cerul și pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile. Așa că oricine va strica una dintre cele mai mici din aceste porunci și va învăța pe oameni așa va fi chemat cel mai mic în Împărăția cerurilor, dar oricine va păzi și va învăța pe alții să le păzească va fi chemat mare în Împărăția cerurilor” (Matei 5:17-19).
În dispensațiunea creștină, marele vrăjmaș al fericirii omului a făcut din Sabatul poruncii a patra o țintă deosebită a atacurilor sale. Satana spune: „Voi lucra împotriva planului lui Dumnezeu. Îi voi împuternici pe urmașii mei să dea la o parte memorialul lui Dumnezeu – Sabatul zilei a șaptea. În felul acesta, voi arăta lumii că ziua sfințită și binecuvântată de Dumnezeu a fost schimbată. Ziua aceea nu va trăi în mințile oamenilor. Voi șterge amintirea ei. Voi așeza în locul ei o zi care nu poartă pecetea lui Dumnezeu, o zi care nu poate fi un semn între Dumnezeu și poporul Său. Voi face ca aceia care acceptă ziua aceasta să pună asupra ei sfințenia pe care Dumnezeu a așezat-o asupra zilei a șaptea.
Prin locţiitorul meu, mă voi înălța pe mine. Ziua întâi va fi preamărită, iar lumea protestantă va primi acest sabat fals, ca fiind autentic. Prin nepăzirea Sabatului pe care Dumnezeu l-a instituit, voi arunca dispreț asupra Legii Sale. Cuvintele «un semn între Mine și voi și urmașii voștri» le voi face să fie folosite în favoarea sabatului meu.
În felul acesta, lumea va deveni a mea. Eu voi fi conducătorul pământului, prințul lumii. Voi stăpâni mințile ţinându-le sub puterea mea, în așa fel încât Sabatul lui Dumnezeu va fi o țintă specială de dispreț. Un semn?! Voi face din păzirea zilei a șaptea un semn al necredincioșiei față de autoritățile pământești. Legile omenești vor fi făcute atât de aspre, încât oamenii nu vor îndrăzni să păzească Sabatul zilei a șaptea. De frica lipsei de hrană și îmbrăcăminte se vor uni cu lumea în călcarea Legii lui Dumnezeu. Pământul va fi cu totul sub stăpânirea mea!”
Prin rânduirea unui sabat fals, vrăjmașul a căutat să schimbe vremurile și Legea. Dar oare a reușit el să schimbe Legea lui Dumnezeu? Cuvintele din Exodul, capitolul 31, constituie răspunsul. Cel care este același ieri, azi și în veci a spus despre Sabatul zilei a șaptea: „Să nu care cumva să nu țineți Sabatele Mele, căci acesta va fi între Mine și voi, și urmașii voștri un semn… Aceasta va fi ... un semn veșnic” (Exodul 31:13,17). Indicatorul schimbat arată către o direcție greșită, dar Dumnezeu nu S-a schimbat și nu Se schimbă. El este încă puternicul Dumnezeu al lui Israel. „Iată, neamurile sunt ca o picătură de apă din vadră, sunt ca praful pe o cumpănă; El ridică ostroavele ca pe un bob de nisip. Libanul nu ajunge pentru foc și dobitoacele lui nu ajung pentru arderea-de-tot. Toate neamurile sunt ca o nimica înaintea Lui, nu sunt decât nimicnicie și deșertăciune” (Isaia 40:15-17). El este şi acum tot atât de drept și de gelos pentru Legea Sa cum a fost în zilele lui Ahab și Ilie.
Dar cum este disprețuită această Lege! Iată că lumea de azi se găsește într-o răzvrătire fățișă împotriva lui Dumnezeu. Aceasta este cu adevărat o generație neascultătoare și plină de nerecunoștință, nesinceritate, formalism, mândrie și apostazie. Oamenii neglijează Biblia și urăsc adevărul. Isus vede Legea Sa respinsă, iubirea Sa disprețuită, iar pe trimișii Săi tratați cu nepăsare. El vorbește prin bunătățile Sale, dar ele nu sunt luate în seamă. Curțile templului sufletului omenesc au fost transformate în locuri de negustorie nesfântă. Sunt îngăduite acolo egoismul și mândria, invidia și răutatea.
Mulți nu se dau înapoi să batjocorească Cuvântul lui Dumnezeu. Aceia care cred acest Cuvânt așa cum este scris sunt luați în râs. Se vede un dispreț crescând față de lege și ordine, care, indiscutabil, își are izvorul în călcarea poruncilor clare ale lui Iehova. Violența și crima sunt urmarea îndepărtării de calea ascultării. Priviți nefericirea și suferința mulțimilor care se închină la altarele idolilor și care caută în zadar fericirea și pacea!
Priviți disprețuirea aproape universală a poruncii Sabatului! Priviți și nelegiuirea îndrăzneață a acelora care, în timp ce emit legi care să apere presupusa sfințenie a primei zile a săptămânii, fac legi prin care legalizează comerțul cu băuturi alcoolice. Mai înțelepți decât este scris, ei încearcă să forțeze conștiința oamenilor în timp ce aprobă un rău care distruge și abrutizează ființele create după chipul lui Dumnezeu. Însuși Satana este acela care inspiră o astfel de legislație. El știe bine că blestemul lui Dumnezeu va cădea asupra acelora care înalță întocmirile omenești mai presus de cele dumnezeiești și face tot ce-i stă în putință să-i determine pe oameni să meargă pe calea cea largă, ce sfârșește în distrugere.
Atât de mult s-au închinat oamenii părerilor și instituțiilor omenești, încât aproape întreaga lume merge după idoli. Și acela care s-a străduit să schimbe Legea lui Dumnezeu folosește orice artificiu amăgitor pentru a-i face pe oameni să se unească împotriva lui Dumnezeu și împotriva semnului prin care se recunosc cei neprihăniți. Dar Domnul nu va îngădui la infinit ca Legea Sa să fie călcată și disprețuită, fără să aducă pedeapsa. Vine un timp când „omul va trebui să-și plece în jos privirea semeață și îngâmfarea lui va fi smerită: numai Domnul va fi înălțat în ziua aceea” (Isaia 2:11). Scepticismul poate lua în bătaie de joc cererile Legii lui Dumnezeu. Spiritul lumesc poate să-i contamineze pe mulți și să pună stăpânire pe cei care sunt puțini, iar cauza lui Dumnezeu își poate menține terenul numai printr-un efort mare și printr-o jertfă continuă; cu toate acestea, până la urmă adevărul va triumfa glorios.
La încheierea lucrării lui Dumnezeu pe pământ, etalonul Legii va fi din nou înălțat. Religia falsă poate predomina, nelegiuirea poate abunda, dragostea multora se poate răci, crucea Calvarului poate fi pierdută din vedere, întunericul, asemenea unui văl de moarte, se poate întinde peste lumea întreagă, toată puterea curentului zilei se poate forma pentru a-l distruge pe poporul lui Dumnezeu, dar în ceasul celei mai mari primejdii, Dumnezeul lui Ilie va ridica unelte omenești ca să vestească o solie care nu poate fi adusă la tăcere. În orașele populate de pe pământ și în locurile unde oamenii au mers prea departe vorbind împotriva Celui Preaînalt se va auzi glasul unei aspre mustrări. Oamenii îndrumați de Dumnezeu vor denunța în mod curajos unirea bisericii cu lumea. Cu stăruință ei îi vor chema pe oameni să se întoarcă de la păzirea unei sărbători întocmite de om la păzirea adevăratului Sabat. „Temeți-vă de Dumnezeu și dați-I slavă”, vor vesti ei fiecărui popor, „căci a venit ceasul judecății Lui, și închinați-vă Celui ce a făcut cerul și pământul, marea și izvoarele apelor!” „Dacă se închină cineva fiarei și icoanei ei și primește semnul ei pe frunte sau pe mână, va bea și el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui” (Apocalipsa 14:7-10).
Dumnezeu nu-Și va călca legământul, nici nu va schimba ce a ieșit de pe buzele Sale. Cuvântul Său va rămâne tare pentru veșnicie, tot atât de neclintit ca și tronul Său. La judecată, acest legământ va fi proclamat, scris clar cu degetul lui Dumnezeu, iar lumea va fi adusă înaintea barei de judecată a dreptății infinite pentru a-și primi sentința.
Astăzi, ca și în zilele lui Ilie, linia de demarcaţie dintre poporul păzitor al poruncilor lui Dumnezeu și cei ce se închină unor dumnezei falși este trasă în mod clar. „Până când vreți să șchiopătați de amândouă picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu, mergeți după El, iar dacă este Baal, mergeți după Baal!” (1 Împărați 18:21). Și solia pentru astăzi este: „A căzut, a căzut Babilonul cel mare!... Ieșiți din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiți părtași la păcatele ei și să nu fiți loviți cu urgiile ei! Pentru că păcatele ei s-au îngrămădit și au ajuns până la cer şi Dumnezeu Și-a adus aminte de nelegiuirile ei” (Apocalipsa 18:2,4,5).
Nu este departe vremea când va veni încercarea pentru orice om. Păzirea sabatului fals ne va fi impusă. Lupta va fi între poruncile lui Dumnezeu și poruncile oamenilor. Aceia care s-au supus pas cu pas cerințelor lumii și s-au conformat obiceiurilor ei, atunci, mai degrabă, se vor supune puterii existente decât să se expună batjocurii, insultei şi amenințărilor cu închisoarea și moartea. În vremea aceea, aurul va fi despărțit de zgură. Adevărata evlavie va fi deosebită clar de cea aparentă și superficială. Multe stele pe care le-am admirat pentru strălucirea lor se vor prăbuși în întuneric. Aceia care și-au asumat podoabele sanctuarului, dar care nu sunt îmbrăcați cu neprihănirea Domnului Hristos, se vor arăta atunci în rușinea propriei goliciuni.
Printre locuitorii pământului, răspândiți pe tot cuprinsul lui, sunt unii care nu și-au plecat genunchiul în fața lui Baal. Asemenea stelelor cerului care se văd numai noaptea, acești credincioși vor străluci atunci când întunericul acoperă pământul și negură mare popoarele. În Africa păgână, în țările catolice ale Europei și Americii de Sud, în China, în India, în insulele mării, în cele mai întunecate colțuri ale pământului, Dumnezeu are în rezervă o constelație a celor aleși, care vor străluci în mijlocul întunericului, făcând cunoscută în mod lămurit unei lumi decăzute puterea transformatoare a ascultării de Legea Sa. Chiar și acum ei se arată în fiecare popor, în fiecare limbă și în fiecare națiune și, în ceasul celei mai cumplite apostazii, când Satana depune efortul suprem de a face ca „toți, mici și mari, bogați și săraci, slobozi și robi” (Apocalipsa 13:16), să primească, sub pedeapsa cu moartea, semnul de supunere pentru o zi falsă de odihnă, acești credincioși „fără prihană și curați, copii ai lui Dumnezeu fără vină”…vor „străluci ca niște lumini în lume” (Filipeni 2:15). Cu cât este noaptea mai neagră, cu atât mai mare va fi strălucirea lor.
Ce lucrare neînțeleaptă ar fi făcut Ilie dacă l-ar fi numărat pe Israel la vremea când judecățile lui Dumnezeu cădeau asupra poporului apostat! Ar fi numărat numai unul de partea Domnului. Dar atunci când a spus: „... am rămas numai eu singur și caută să-mi ia viața”, cuvântul Domnului l-a liniștit: „Dar voi lăsa în Israel șapte mii de bărbați, și anume pe toți cei ce nu și-au plecat genunchii înaintea lui Baal” (1 Împărați 19:14,18).
De aceea, nimeni să nu încerce să numere Israelul de astăzi, ci fiecare să aibă o inimă de carne, o inimă plină de simpatie duioasă, o inimă care, asemenea inimii lui Hristos, caută mântuirea unei lumi pierdute.