Anii întunecați ai distrugerii și morții, care marcau sfârșitul Regatului lui Iuda, ar fi adus la disperare inima cea mai tare dacă nu ar fi fost încurajările din declarațiile profetice ale solilor lui Dumnezeu. Prin Ieremia la Ierusalim, prin Daniel la curtea Babilonului, prin Ezechiel pe malurile Chebarului, Domnul, în mila Sa, a prezentat în mod clar scopul Său veșnic și a dat asigurări cu privire la făgăduințele raportate în scrierile lui Moise. El avea să aducă la îndeplinire cu siguranță ce spusese că va face pentru aceia care aveau să se dovedească credincioși Lui. „Cuvântul lui Dumnezeu este viu și … rămâne în veac” (1 Petru 1:23).
În zilele peregrinării prin pustie, Domnul luase măsuri suficiente pentru ca aleșii Săi să păstreze în minte cuvintele Legii Sale. După așezarea în Canaan, preceptele divine trebuiau să fie repetate zilnic în fiecare cămin, să fie scrise clar pe ușorii ușii, pe porți și desfășurate pe tăblițe de amintire. Urmau să fie puse pe muzică și cântate de tineri și de vârstnici. Preoții trebuiau să îi învețe pe oameni aceste precepte sfinte în adunări publice, iar conducătorii țării trebuiau să facă din ele studiul lor zilnic: „Cugetă asupra ei zi și noapte”, îi poruncise Domnul lui Iosua cu privire la Cartea Legii, „căutând să faci tot ce este scris în ea, căci atunci vei izbândi în toate lucrările tale și atunci vei lucra cu înțelepciune” (Iosua 1:8).
Scrierile lui Moise erau explicate de Iosua întregului Israel. „N-a rămas nimic din tot ce poruncise Moise pe care să nu-l fi citit Iosua în fața întregii adunări a lui Israel, în fața femeilor, copiilor și străinilor care mergeau în mijlocul lor” (Iosua 8:35). Aceasta era în armonie cu porunca expresă a lui Iehova, care luase măsuri pentru repetarea publică a cuvintelor Cărții Legii la fiecare șapte ani, în timpul Sărbătorii Corturilor. „Să strângi poporul, bărbații, femeile, copiii și străinul care va fi în cetățile tale”, au fost instruiți conducătorii spirituali ai lui Israel, „ca să audă și să învețe să se teamă de Domnul, Dumnezeul vostru, să păzească și să împlinească toate cuvintele legii acesteia. Pentru ca și copiii lor, care n-o vor cunoaște, s-o audă și să învețe să se teamă de Domnul, Dumnezeul vostru, în tot timpul cât veți trăi în țara pe care o veți lua în stăpânire, după ce veți trece Iordanul” (Deuteronomul 31:12,13).
Dacă sfatul acesta ar fi fost luat în seamă de-a lungul veacurilor care au urmat, cât de diferită ar fi fost istoria lui Israel! Numai dacă respectarea Cuvântului sfânt al lui Dumnezeu era cultivată în inimile poporului, puteau să spere în împlinirea planului divin. Tocmai respectul față de Legea lui Dumnezeu i-a dat lui Israel putere în timpul domniei lui David și în anii de început ai conducerii lui Solomon; prin credința în Cuvântul cel viu a fost făcută reforma în zilele lui Ilie și ale lui Iosia. Și la aceleași Scripturi ale adevărului, cea mai bogată moștenire a lui Israel, s-a îndreptat Ieremia în străduințele lui pentru reformă. Oriunde lucra, îi întâmpina pe oameni cu chemarea: „Ascultați cuvintele acestui legământ”, cuvinte care aveau să le aducă tuturor popoarelor cunoașterea adevărului mântuitor (Ieremia 11:2).
În anii de sfârșit ai apostaziei lui Iuda, îndemnurile prorocilor păreau a fi puțin luate în seamă și, când armatele caldeenilor au venit pentru a treia și ultima oară, ca să asedieze Ierusalimul, nădejdea a pierit din toate inimile. Ieremia a prevestit o distrugere totală și, din cauza insistenței lui cu privire la supunere, în cele din urmă a fost aruncat în închisoare. Dar Dumnezeu n-a lăsat rămășița cea credincioasă care era încă în cetate, într-o disperare fără speranţă. Chiar dacă Ieremia era ținut sub supraveghere atentă de către aceia care-și băteau joc de soliile lui, i-au fost trimise noi descoperiri cu privire la bunăvoința Cerului de a-i ierta și a-i mântui, care au fost un izvor nesecat de mângâiere pentru biserica lui Dumnezeu de atunci și până astăzi.
Prinzându-se de făgăduințele lui Dumnezeu, Ieremia, cu ajutorul unei învățături practice, a ilustrat înaintea locuitorilor cetății sortite distrugerii credința lui puternică în împlinirea până la urmă a planului lui Dumnezeu pentru poporul Său. În prezența martorilor și cu o respectare strictă a tuturor formalităților legale necesare, a cumpărat, în schimbul a șaisprezece sicli de argint, un ogor strămoșesc situat în vecinătatea satului Anatot.
Din punct de vedere omenesc, cumpărarea acestui teren în zona care era deja sub stăpânirea babilonienilor părea un act de nebunie. Însuși prorocul prevestise distrugerea Ierusalimului, pustiirea Iudeei și nimicirea totală a regatului. El prorocise o perioadă lungă de robie în îndepărtatul Babilon. Fiind deja înaintat în vârstă, nu mai putea nădăjdui să aibă un avantaj personal din cumpărarea acelui teren. Totuși, din studiul prorociilor care erau raportate în Scripturi, în inima lui se născuse convingerea fermă că Domnul avea în plan să le redea copiilor robiei vechile lor proprietăți din Țara Făgăduinței. Cu ochiul credinței, Ieremia i-a văzut pe robi întorcându-se la sfârșitul anilor de durere și reocupând țara părinților lor. Prin cumpărarea proprietății din Anatot, el făcea tot ce putea ca să le insufle și altora nădejdea care a adus atâta mângâiere inimii lui.
După ce a semnat actele de cumpărare și a obținut contrasemnăturile martorilor, Ieremia i-a spus lui Baruc, secretarul lui: „Ia zapisele acestea de cumpărare, cel pecetluit și cel deschis, și pune-le într-un vas de pământ ca să se păstreze multă vreme! Căci așa vorbește Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: «Iarăși se vor cumpăra case, ogoare și vii în țara aceasta»” (Ieremia 32:14,15).
Atât de descurajatoare era perspectiva pentru cei din Iuda în timpul acestei tranzacții ieșite din comun, încât, îndată după perfectarea detaliilor cu privire la cumpărarea și păstrarea actelor, credința lui Ieremia deși fusese de neclintit, acum, urma să fie greu încercată. Nu cumva în străduința de a-i încuraja pe cei din Iuda lucrase cu încumetare? În dorința de a restabili încrederea în făgăduințele Cuvântului lui Dumnezeu, dăduse el oare temei pentru o speranţă falsă? Toți aceia care intraseră în legământ cu Dumnezeu își bătuseră joc multă vreme de măsurile luate în favoarea lor. Oare făgăduințele făcute poporului ales aveau să-și găsească o împlinire deplină vreodată?
Nedumerit în sufletul său, copleșit de durere pentru suferințele celor care refuzaseră să se pocăiască de păcatele lor, prorocul a strigat la Dumnezeu pentru o mai mare iluminare cu privire la planul divin față de omenire. „Ah, Doamne Dumnezeule, iată, Tu ai făcut cerurile și pământul cu puterea Ta cea mare și cu brațul Tău întins: nimic nu este de mirare din partea Ta! Tu dai îndurare până la al miilea neam de oameni și pedepsești nelegiuirea părinților în sânul copiilor lor după ei. Tu ești Dumnezeul cel mare, cel puternic, al cărui Nume este Domnul oștirilor! Tu ești mare la sfat și puternic la faptă, Tu ai ochii deschiși asupra tuturor căilor copiilor oamenilor, ca să dai fiecăruia după căile lui, după rodul faptelor lui. Tu ai făcut minuni și semne mari în țara Egiptului și până în ziua de astăzi și în Israel și printre oameni și Ți-ai făcut un Nume așa cum este astăzi. Ai scos din țara Egiptului pe poporul tău Israel, cu minuni și semne mari, cu mână tare și cu braț întins și cu o mare groază. Tu le-ai dat țara aceasta, pe care juraseși părinților lor că le-o vei da, țară în care curge lapte și miere. Ei au venit și au luat-o în stăpânire. Dar n-au ascultat de glasul Tău, n-au păzit Legea Ta și n-au făcut tot ce le porunciseși să facă. Și atunci ai trimis peste ei toate aceste nenorociri!” (vers. 17-23)
Oștile lui Nebucadneţar erau gata să ia cu asalt zidurile Sionului. Mii de oameni piereau într-o ultimă apărare disperată a cetății. Alte mii mureau de foame și de boală. Soarta Ierusalimului era deja pecetluită. Turnurile de asediu ale forțelor vrăjmașului se ridicau deja peste ziduri. „Iată șanțurile de apărare”, și-a continuat prorocul rugăciunea, „se înalță împotriva cetății și o amenință, cetatea va fi dată în mâinile caldeenilor care luptă împotriva ei, biruită de sabie, de foamete și de ciumă. Ce ai spus Tu s-a întâmplat: Tu însuți vezi! Și totuși, Doamne, Dumnezeule, Tu mi-ai zis: «Cumpără-ți un ogor cu argint și pune martori!», când totuși cetatea este dată în mâinile caldeenilor” (vers. 24,25).
Rugăciunea prorocului a fost ascultată cu îndurare. „Cuvântul Domnului a vorbit atunci lui Ieremia”, în ceasul acela de mare mâhnire, când credința solului adevărului era încercată ca prin foc, astfel: „Iată, Eu sunt Domnul, Dumnezeul oricărei făpturi. Este ceva de mirat din partea Mea?” (vers. 26,27). Cetatea avea să cadă în curând în mâinile caldeenilor; porților și palatelor ei avea să li se dea foc și aveau să fie arse, dar, în ciuda faptului că distrugerea era iminentă, iar locuitorii Ierusalimului aveau să fie duși robi, planul veșnic al lui Iehova pentru poporul Israel avea totuși să se împlinească. Ca răspuns la rugăciunea slujitorului Său, Domnul a declarat cu privire la aceia asupra cărora cădeau pedepsele Sale:
„Iată, îi voi strânge din toate țările unde i-am izgonit în mânia Mea, în urgia Mea și în marea Mea supărare; îi voi aduce înapoi în locul acesta și-i voi face să locuiască în liniște acolo. Ei vor fi poporul Meu, și Eu voi fi Dumnezeul lor. Le voi da o inimă și o cale ca să se teamă de Mine totdeauna, spre fericirea lor și a copiilor lor după ei. Voi încheia cu ei un legământ veșnic, că nu Mă voi mai întoarce de la ei, ci le voi face bine și le voi pune în inimă frica de Mine, ca să nu se depărteze de Mine. Mă voi bucura să le fac bine, îi voi sădi cu adevărat în țara aceasta, din toată inima și din tot sufletul Meu.”
„Căci așa vorbește Domnul: «După cum am adus peste poporul acesta toate aceste mari nenorociri, tot așa voi aduce peste ei tot binele pe care li-l făgăduiesc. Se vor cumpăra iarăși ogoare în țara aceasta, despre care ziceți că este o pustie fără oameni și fără dobitoace și că este dată în mâinile caldeenilor. Se vor cumpăra iarăși ogoare pe argint, se vor scrie zapise, se vor pecetlui, se vor pune martori, în țara lui Beniamin și în împrejurimile Ierusalimului, în cetățile lui Iuda, în cetățile de la munte, în cetățile de la câmpie și în cetățile de la miazăzi, căci voi aduce înapoi pe prinșii lor de război», zice Domnul” (vers. 37-44).
Ca o confirmare a acestor asigurări de eliberare și de restatornicire, „Cuvântul Domnului a vorbit lui Ieremia a doua oară, pe când era încă închis în curtea temniței: «Așa vorbește Domnul, care face aceste lucruri, Domnul care le urzește și le înfăptuiește, El, al cărui Nume este Domnul: ’Cheamă-Mă, și-ți voi răspunde și îți voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse, pe care nu le cunoști.’ Căci așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel, despre casele cetății acesteia și despre casele împăraților lui Iuda, care vor fi surpate ca să facă loc pentru șanțurile de întărire și pentru săbii... ’Iată, îi voi da vindecare și sănătate, îi voi vindeca și le voi deschide un izvor bogat în pace și credincioșie. Voi aduce iarăși înapoi pe prinșii de război ai lui Israel și-i voi așeza iarăși ca odinioară. Îi voi curăți de toate nelegiuirile pe care le-au săvârșit împotriva Mea, le voi ierta toate nelegiuirile... Cetatea aceasta va fi pentru Mine o pricină de laudă și de slavă printre toate neamurile pământului. Ele vor afla tot binele pe care li-l voi face, vor rămâne mirate și uimite de toată fericirea și de toată propășirea pe care le-o voi da.’»
Așa vorbește Domnul: «Se vor mai auzi iarăși în locul acesta, despre care ziceți că este pustiu, că nu mai are oameni, nici dobitoace, se vor mai auzi iarăși în cetățile lui Iuda și pe ulițele Ierusalimului... strigătele de bucurie și strigătele de veselie, cântecele mirelui și cântecele miresei, glasul celor ce zic: ’Lăudați pe Domnul oștirilor, căci Domnul este bun, căci în veac ține îndurarea Lui’, glasul celor ce aduc jertfe de mulțumire în Casa Domnului. Căci voi aduce înapoi pe prinșii de război ai țării și îi voi așeza iarăși ca odinioară», zice Domnul.
Așa vorbește Domnul oștirilor: «În locul acesta pustiu, fără oameni și fără dobitoace, și în toate cetățile lui, vor mai fi iarăși locuințe de păstori, care-și vor odihni turmele. În cetățile de la munte, în cetățile din câmpie, în cetățile de la miazăzi, în țara lui Beniamin și în împrejurimile Ierusalimului, și în cetățile lui Iuda vor mai trece iarăși oile pe sub mâna celui ce le numără, zice Domnul. Iată, vin zile, zice Domnul, când voi împlini cuvântul cel bun pe care l-am spus despre casa lui Israel și despre casa lui Iuda»” (Ieremia 33:1-14).
În felul acesta, biserica lui Dumnezeu a fost mângâiată în una dintre cele mai întunecate ore ale luptei ei îndelungate cu puterile răului. Satana triumfase în aparență în eforturile lui de a-l distruge pe poporul Israel, dar Domnul conducea evenimentele atât ale prezentului, cât și pe cele din anii următori, iar poporul Său urma să aibă ocazia să răscumpere trecutul. Solia Lui către biserică era: „Nu te teme, robul Meu Iacov, zice Domnul, și nu te speria, Israele! Căci te voi izbăvi din țara cea depărtată și îți voi izbăvi sămânța din țara în care este roabă; Iacov se va întoarce iarăși, va avea odihnă și liniște și nu-l va mai tulbura nimeni. Căci Eu sunt cu tine, zice Domnul, ca să te izbăvesc. … Te voi vindeca și îți voi lega rănile, zice Domnul” (Ieremia 30:10,11,17).
În ziua fericită a restatornicirii, semințiile despărțite ale lui Israel aveau să fie reunite ca un singur popor. Domnul urma să fie recunoscut drept conducător al „tuturor semințiilor lui Israel, și ei vor fi poporul Meu”, a zis Domnul. „Strigați de bucurie asupra lui Iacov, chiuiți de veselie în fruntea neamurilor! Înălțați-vă glasurile, cântați laude și ziceți: «Doamne, izbăvește pe poporul Tău, pe rămășița lui Israel!» Iată, îi aduc înapoi în țara de la miazănoapte, îi aduc de la marginile pământului: între ei este și orbul și șchiopul... Plângând vin și îi duc în mijlocul rugăciunilor lor; îi duc la râuri de apă, pe un drum neted pe care nu se poticnesc. Căci Eu sunt Tatăl lui Israel, și Efraim este întâiul Meu născut” (Ieremia 31:1,7-9).
Umiliți înaintea popoarelor, aceia care odinioară fuseseră recunoscuți ca favorizați ai Cerului mai presus de alte popoare de pe pământ aveau să învețe în exil lecția ascultării, atât de necesară pentru fericirea lor viitoare. Atâta timp cât nu învățau această lecție, Dumnezeu nu putea face pentru ei tot ce dorea să facă. „Nu te voi nimici; te voi pedepsi cu dreptate, nu pot să te las nepedepsit”, spunea El atunci când a explicat planul Său de a pedepsi poporul pentru binele lui spiritual (Ieremia 30:11). Totuși aceia care fuseseră obiectul dragostei Lui duioase nu erau respinși pentru totdeauna; înaintea tuturor popoarelor pământului, El avea să descopere planul Său de a obține o biruință dintr-o înfrângere aparentă, de a salva în loc de a nimici. Prorocului i-a fost dată solia:
„Cel ce a risipit pe Israel îl va aduna și-l va păzi cum își păzește păstorul turma. Căci Domnul răscumpără pe Iacov și-l izbăvește din mâna unuia mai tare decât el. Ei vor veni și vor chiui de bucurie pe înălțimile Sionului; vor alerga la bunătățile Domnului, la grâu, la must, la untdelemn, la oi și boi; sufletul le va fi ca o grădină bine udată și nu vor mai tânji… le voi preface jalea în veselie și-i voi mângâia, le voi da bucurie după necazurile lor. Voi sătura de grăsime sufletul preoților și poporul Meu se va sătura de bunătățile Mele, zice Domnul.”
„Așa vorbește Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: «Iată ce se va zice iarăși în țara lui Iuda și în cetățile sale, când voi aduce înapoi pe prinșii lor de război: -‘Domnul să te binecuvânteze, locaș al neprihănirii, munte sfânt!’ Iuda va locui acolo fără teamă în toate cetățile lui, plugarii și cei ce umblă cu turmele la pășune. Căci voi răcori sufletul însetat și voi sătura orice suflet lihnit de foame.»
«Iată, vin zile, zice Domnul, când voi face cu casa lui Israel și cu casa lui Iuda un legământ nou. Nu ca legământul pe care l-am încheiat cu părinții lor în ziua când i-am apucat de mână să-i scot din țara Egiptului, legământ pe care l-au călcat, măcar că aveam drepturi de soț asupra lor, zice Domnul. Ci iată legământul pe care-l voi face cu casa lui Israel după zilele acelea, zice Domnul: Voi pune Legea Mea înăuntrul lor, o voi scrie în inima lor, și Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu. Niciunul nu va mai învăța pe aproapele sau pe fratele său, zicând: ’Cunoaște pe Domnul!’ Ci toți Mă vor cunoaște, de la cel mai mic până la cel mai mare, zice Domnul, căci le voi ierta nelegiuirea și nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatul lor»” (Ieremia 31:10-14,23-25, 31-34).