Raportul lui Ellen White despre răspunsul la predica din Ottawa
La adunarea din Kansas, m-am rugat lui Dumnezeu ca puterea vrăjmaşului să poată fi zdrobită şi cei care fuseseră în întuneric să-şi poată deschide inima şi mintea faţă de solia pe care Dumnezeu trebuia să le-o trimită şi să înţeleagă atât adevărul care era nou pentru ei, cât şi adevărul cel vechi, prezentat într-un context nou. Înţelegerea poporului lui Dumnezeu fusese orbită, deoarece Satana reprezentase în mod greşit caracterul lui Dumnezeu. Bunul şi milostivul nostru Domn le-a fost prezentat oamenilor îmbrăcat în atributele lui Satana, iar cei care căutau adevărul L-au privit atât de multă vreme pe Dumnezeu într-o lumină falsă, încât norul ce întuneca slava Sa înaintea ochilor lor era greu de risipit.
În Sabat [11 mai], au fost prezentate adevăruri care erau noi pentru majoritatea celor din adunare. Lucrurile noi şi vechi au fost scoase din vistieria Cuvântului lui Dumnezeu. Oamenilor le-a fost destul de dificil să înţeleagă şi să-şi însuşească adevărurile descoperite. Lumina care strălucea din scrierile lui Dumnezeu cu privire la Lege şi la Evanghelie, precum şi legătura cu faptul că Domnul Hristos este Neprihănirea noastră, li s-a părut sufletelor flămânde după adevăr ca fiind prea preţioasă pentru a fi primită.
Dar lucrările din Sabat nu au fost în zadar. Duminică dimineaţă s-au văzut dovezi hotărâte că Duhul lui Dumnezeu realiza mari schimbări în starea morală şi spirituală a [82] celor adunaţi. Oamenii şi-au consacrat mintea şi inima lui Dumnezeu, iar cei care fuseseră multă vreme în întuneric au prezentat mărturii preţioase. Un frate a vorbit despre frământarea sufletească prin care trecuse înainte de a putea primi vestea bună că Hristos este Neprihănirea noastră. Lupta a fost aspră, dar Domnul a lucrat pentru el, gândirea lui a fost schimbată şi puterea lui a fost înnoită. Domnul i-a prezentat adevărul în propoziţii clare, descoperindu-i faptul că numai Hristos este Izvorul întregii speranţe şi mântuiri. „În El era viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor.” „Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl” (Ioan 1,4.14).
Un tânăr frate pastor a spus că în timpul acestei adunări se bucurase de binecuvântarea şi de iubirea lui Dumnezeu mai mult decât în întreaga lui viaţă de până atunci. Un altul a declarat că încercările, dificultăţile şi luptele pe care le îndurase în mintea lui fuseseră atât de puternice, încât a fost ispitit să renunţe la tot. Simţise că, dacă nu putea să primească mai mult har de la Domnul Hristos, pentru el nu mai era nici o speranţă, dar prin influenţa acestor adunări a experimentat o schimbare a inimii şi a cunoscut mai bine mântuirea prin credinţa în Hristos. El a înţeles că era privilegiul lui să fie îndreptăţit prin credinţă, era împăcat cu Dumnezeu şi mărturisea cu lacrimi ce eliberare şi ce binecuvântare venise în sufletul lui. Cu ocazia fiecărei adunări de părtăşie, au fost prezentate multe mărturii cu privire la pacea, mângâierea şi bucuria pe care oamenii le găsiseră prin primirea luminii.
Îi mulţumim Domnului cu toată inima că avem o lumină preţioasă, pe care să le-o prezentăm oamenilor şi ne bucurăm că avem o solie pentru acest timp, care este adevărul prezent. Vestea că Hristos este Neprihănirea noastră le-a adus eliberare multor, multor suflete, iar Dumnezeu le spune copiilor Săi: „Mergeţi înainte”. Solia către biserica Laodiceea se aplică la starea noastră. Cât de clar este descrisă poziţia celor ce cred că au tot adevărul, care se mândresc considerând că ei cunosc [83] Cuvântul lui Dumnezeu, dar puterea lui sfinţitoare nu a fost simţită în viaţa lor! Ardoarea iubirii lui Dumnezeu lipseşte în inima lor, dar tocmai această iubire arzătoare face ca poporul lui Dumnezeu să fie lumina lumii.
Solia laodiceeană
Martorul credincios vorbeşte despre o biserică creştină rece şi fără viaţă: „Ştiu faptele tale: că nu eşti nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot! Dar, fiindcă eşti căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea” (Apocalipsa 3,15.16). Observaţi cuvintele următoare: „Pentru că zici: ’Sunt bogat, m-am îmbogăţit şi nu duc lipsă de nimic’, şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol”. Aici este prezentat un popor care se mândreşte cu faptul că deţine avantaje şi o cunoaştere spirituală, dar nu răspunde la binecuvântările nemeritate pe care Dumnezeu le-a revărsat asupra lui. El a fost răzvrătit, lipsit de recunoştinţă şi nepăsător faţă de Dumnezeu, totuşi Dumnezeu l-a tratat cu iubire, aşa cum îl tratează un părinte iubitor pe fiul său nerecunoscător şi îndărătnic. Acest popor s-a opus harului Său, a abuzat de privilegiile Sale, a trecut cu vederea ocaziile favorabile şi s-a mulţumit să se cufunde în mulţumire de sine, într-o nerecunoştinţă vrednică de plâns, într-un formalism aparent şi într-o nesinceritate ipocrită. El s-a lăudat cu o mândrie fariseică, ajungând să spună: „Sunt bogat, m-am îmbogăţit, şi nu duc lipsă de nimic” (versetul 17).
Oare nu le-a trimis Domnul Isus solie după solie pentru a-i mustra, a-i avertiza şi a-i implora pe aceşti oameni mulţumiţi de ei înşişi? Nu au fost sfaturile Sale dispreţuite şi respinse? Nu au fost solii trimişi de El trataţi cu dispreţ, şi cuvintele lor primite ca nişte poveşti fără sens? Domnul Hristos vede lucruri pe care omul nu le vede. El vede păcatele care, dacă nu vor fi îndepărtate prin pocăinţă, vor epuiza răbdarea unui Dumnezeu îndelung răbdător. Domnul Hristos nu Se poate asocia cu numele acelora care se complac în [84] mulţumire de sine. El nu poate mijloci pentru un popor care nu simte nevoia după ajutorul Său şi pretinde că ştie şi are totul.
Marele Răscumpărător Se reprezintă ca fiind un negustor ceresc, plin de bogăţii, care merge din casă în casă, Îşi prezintă bunurile preţioase şi spune: „Te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţit prin foc, ca să te îmbogăţeşti, şi haine albe, ca să te îmbraci cu ele şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale, şi doftorie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii şi să vezi. Eu mustru şi pedepsesc pe toţi aceia pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă, dar, şi pocăieşte-te! Iată Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine” (Apocalipsa 3,18-20).
Să cântărim starea noastră înaintea lui Dumnezeu, să ascultăm sfatul Martorului credincios. Nici unul dintre noi să nu fie plin de prejudecăţi, aşa cum erau iudeii, aşa încât lumina să nu poată ajunge în inima lui. Să nu fie necesar ca Domnul Hristos să spună despre noi aşa cum a spus despre ei: „Şi nu vreţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţa!” (Ioan 5,40)
Cu ocazia fiecărei adunări desfăşurate la Conferinţa Generală, sufletele au primit cu entuziasm solia preţioasă cu privire la neprihănirea lui Hristos. Îi mulţumim lui Dumnezeu că există suflete care îşi dau seama că au nevoie de ceva ce le lipseşte – aurul credinţei şi al iubirii, haina albă a neprihănirii lui Hristos, alifia discernământului spiritual. Dacă aveţi aceste daruri preţioase, templul sufletului vostru nu va fi asemenea unui sanctuar profanat. Fraţi şi surori, vă invit, în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, să lucraţi acolo unde lucrează şi Dumnezeu. Acum este ziua unei ocazii pline de har şi a unui privilegiu deosebit.