Omul poate fi tot așa de curat în sfera lui cum este Dumnezeu in sfera Sa
„Prea iubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi, nu s-a arătat încă. Dar ştim că atunci când Se va arăta El, vom fi ca El, pentru că Îl vom vedea aşa cum este” (1 Ioan 3,2). Moştenirea poporului lui Dumnezeu este înţeleasă prin credinţa în Cuvântul lui Dumnezeu. „Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu” (Ioan 17,3).
Prin credinţă, copiii lui Dumnezeu dobândesc o cunoaştere a lui Hristos şi cultivă nădejdea venirii Sale pentru a judeca lumea cu dreptate, până când această nădejde ajunge să fie o aşteptare plină de slavă, deoarece atunci Îl vor vedea aşa cum este El, vor fi făcuţi asemenea Lui şi vor fi pentru totdeauna cu Domnul. Atunci, sfinţii care dorm în morminte vor fi chemaţi afară, la o nemurire plină de slavă. Când va veni ziua eliberării, veţi privi înapoi şi îi veţi deosebi pe aceia care I-au slujit lui Dumnezeu de cei care nu I-au slujit. Venirea Domnului Hristos va fi întâmpinată cu admiraţie de toţi cei ce cred, iar împărăţiile lumii acesteia vor fi ale Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos.
Aceia care aşteaptă arătarea lui Hristos pe norii cerului, cu putere şi mare slavă, ca Rege al regilor şi Domn al domnilor, se vor strădui să-L reprezinte înaintea lumii prin viaţa şi caracterul lor. „Oricine are nădejdea aceasta în El, se curăţeşte, după cum El este curat” (1 Ioan 3,3). Ei vor urî păcatul şi nelegiuirea, la fel cum a urât Domnul Hristos păcatul. Ei vor respecta poruncile lui Dumnezeu, aşa cum a respectat Domnul Hristos poruncile Tatălui Său. Ei îşi vor da seama că nu este suficient să fii de acord în mod tacit [116] cu învăţăturile adevărului, ci vor înţelege că adevărul trebuie să fie aplicat în inimă, să fie practicat în viaţă, pentru ca urmaşii lui Hristos să fie una cu El, iar oamenii să poată fi la fel de curaţi în sfera lor, cum este Dumnezeu în sfera Sa.
Nu doar ascultători, ci şi împlinitori
În fiecare generaţie, au existat oameni care au declarat că sunt fii ai lui Dumnezeu, au plătit zecime din mentă, mărar şi chimen, şi totuşi au trăit o viaţă neevlavioasă, deoarece au neglijat lucrurile mai importante ale legii – mila, dreptatea şi dragostea de Dumnezeu.
În zilele noastre, mulţi se află într-o amăgire asemănătoare, deoarece, în timp ce poartă aparenţa unei mari sfinţenii, nu sunt împlinitori ai Cuvântului lui Dumnezeu. Ce altceva se poate face pentru a deschide ochii acestor suflete care se amăgesc singure, decât să li se arate un exemplu de evlavie adevărată şi să fim noi înşine nu doar ascultători, ci şi împlinitori ai poruncilor Domnului, reflectând în felul acesta pe calea lor lumina curăţiei caracterului?
Să nu fim asemenea celor lumeşti
Fiii lui Dumnezeu nu vor fi asemenea celor lumeşti, deoarece adevărul primit în inimă va fi mijlocul de curăţare a sufletului, de transformare a caracterului şi de a-l face pe primitor să aibă gândul lui Dumnezeu. Cel ce nu a ajuns să aibă gândul lui Dumnezeu se află încă în starea sa de decădere firească.
Dacă Domnul Hristos Se află în inimă, lucrul acesta se va vedea în cămin, în atelierul de muncă, în piaţă, în biserică. Puterea adevărului va fi simţită prin înălţarea şi prin înnobilarea minţii, prin sensibilizarea şi supunerea inimii, prin aducerea întregii fiinţe în armonie cu Dumnezeu. Acela care este schimbat prin adevăr va răspândi lumină în lume. Acela care are nădejdea lui Hristos va fi curat, după cum El Însuşi este curat. Nădejdea arătării lui Hristos este o speranţă vastă şi cuprinzătoare. Este speranţa de a-L vedea pe Împărat în toată frumuseţea Sa şi de a fi făcut asemenea Lui.
Când va veni Domnul Hristos, pământul va tremura înaintea Lui, [117] iar cerurile vor fi înfăşurate ca un sul şi fiecare munte, şi fiecare insulă vor fi mutate din locul lor. „Dumnezeul nostru vine şi nu tace. Înaintea Lui merge un foc mistuitor, şi împrejurul Lui o furtună puternică. El strigă spre ceruri sus, şi spre pământ, ca să judece pe poporul Său: ’Strângeţi-Mi pe credincioşii Mei, care au făcut legământ cu Mine prin jertfă!’ Atunci cerurile vor vesti dreptatea Lui, căci Dumnezeu este cel ce judecă’” (Psalmii 50,3-6). În perspectiva marii zile a lui Dumnezeu, putem să înţelegem că unica noastră posibilitate de a fi în siguranţă va fi aceea de a ne îndepărta de orice păcat şi nelegiuire. Cei care vor continua să trăiască în păcat vor fi găsiţi printre cei condamnaţi, care pier.
Soarta celor nelegiuiţi
Ioan a văzut soarta celor care aleg calea nelegiuirii: „Împăraţii pământului, domnitorii, căpitanii oştilor, cei bogaţi şi cei puternici, toţi robii şi toţi oamenii slobozi s-au ascuns în peşteri şi în stâncile munţilor. Şi ziceau munţilor şi stâncilor: ’Cădeţi peste noi şi ascundeţi-ne de Faţa Celui ce şade pe scaunul de domnie şi de mânia Mielului, căci a venit ziua cea mare a mâniei Lui, şi cine poate sta în picioare?’” (Apocalipsa 6,15-17)
Un blestem îngrozitor îl aşteaptă pe cel păcătos. Prin urmare, trebuie să ştim ce este păcatul, ca să putem scăpa de puterea lui. Ioan spune: „Oricine face păcat, face şi fărădelege, şi păcatul este fărădelege” (1 Ioan 3,4). Aici avem adevărata definiţie a păcatului. Păcatul este călcarea Legii. Cât de adesea este îndemnat cel păcătos să-şi părăsească păcatele şi să vină la Domnul Isus, dar oare solul care doreşte să-l conducă la Hristos i-a arătat cu claritate care este calea? I-a arătat el cu claritate faptul că „păcatul este fărădelege” şi că trebuie să se pocăiască şi să înceteze să calce poruncile lui Dumnezeu?...
Dumnezeu nu a putut să schimbe nici măcar o iotă sau o frântură din Legea Sa [118] sfântă pentru a o face să corespundă omului aflat în starea lui căzută, deoarece acest fapt ar fi însemnat o discreditare a înţelepciunii lui Dumnezeu în alcătuirea Legii de guvernare a pământului şi a cerului. Cu toate acestea, Dumnezeu a putut să-L dea pe unicul Său Fiu pentru a fi Înlocuitorul şi Garantul omului, ca să sufere pedeapsa meritată de cel nelegiuit şi să-i ofere sufletului pocăit neprihănirea Sa desăvârşită. Domnul Hristos a fost jertfa fără păcat pentru un neam vinovat, făcându-i pe oameni nişte robi ai nădejdii, aşa încât, pocăindu-se înaintea lui Dumnezeu pentru că au călcat Legea Sa sfântă şi crezând în Domnul Hristos ca Înlocuitor, Garant şi neprihănire a lor, să poată fi readuşi la loialitate faţă de Dumnezeu şi la ascultare de Legea Sa sfântă.
Neprihănirea lui Hristos face posibilă ascultarea
Celui păcătos îi era imposibil să respecte Legea lui Dumnezeu, care era sfântă, dreaptă şi bună. Dar această imposibilitate a fost înlăturată prin faptul că sufletului care se pocăieşte şi crede îi este împărtăşită neprihănirea lui Hristos. Viaţa şi moartea lui Hristos pentru omul păcătos au avut scopul de a-l face să beneficieze din nou de favoarea lui Dumnezeu, împărtăşindu-i neprihănirea, ca să poată împlini cerinţele Legii şi să fie primit de Tatăl.
Scopul lui Satana a fost întotdeauna acela de a anula Legea lui Dumnezeu şi de a perverti adevărata semnificaţie a Planului de Mântuire. Prin urmare, el a inventat concepţia falsă că jertfa lui Hristos pe crucea Golgotei a avut scopul de a-i elibera pe oameni de obligaţia de a respecta poruncile lui Dumnezeu. El a strecurat în lume amăgirea că Dumnezeu Şi-a abolit constituţia, Şi-a înlăturat standardul moral şi a anulat Legea Sa sfântă şi desăvârşită. Satana a reuşit să facă acest lucru şi cât de teribil trebuie să fi fost preţul pentru Cer! În loc de a proclama abolirea Legii, crucea de pe Golgota proclamă cu sunete de tunet caracterul ei neschimbător şi veşnic. Dacă Legea ar fi putut fi abolită, fără ca guvernarea cerului, a pământului şi a lumilor nenumărate să fie răsturnată, Domnul Hristos nu ar fi trebuit să moară. Moartea lui Hristos a [119] avut scopul de a întări pentru totdeauna validitatea Legii lui Iehova. Pentru că a suferit pedeapsa deplină a vinovăţiei lumii, Domnul Isus a ajuns Mijlocitor între Dumnezeu şi om, pentru a-l face pe om să poată fi din nou plăcut înaintea lui Dumnezeu oferindu-i harul de a respecta Legea Celui Preaînalt. Domnul Hristos nu a venit să nimicească Legea sau proorocii, ci pentru a le împlini până la ultima literă. Jertfa de ispăşire de pe Golgota a confirmat că Legea lui Dumnezeu este sfântă, dreaptă şi adevărată, nu numai înaintea lumii căzute, ci şi înaintea cerului şi a lumilor necăzute. Domnul Hristos a venit pentru a mări importanţa Legii şi pentru a o face vrednică de cinste.