„Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută” (Evrei 11,6). În lumea creştină, sunt mulţi care afirmă că tot ce trebuie pentru mântuire este să ai credinţă, faptele nu înseamnă nimic, credinţa este singura condiţie esenţială. Dar Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că o credinţă fără fapte este moartă. Mulţi refuză să respecte poruncile lui Dumnezeu, şi totuşi vorbesc mult despre credinţă. Dar credinţa trebuie să aibă o temelie.
Toate făgăduinţele lui Dumnezeu se întemeiază pe anumite condiţii. Dacă împlinim voia Sa, dacă trăim în adevăr, atunci putem să cerem tot ce dorim şi ne va fi dat. Dacă ne străduim cu seriozitate să fim ascultători, Dumnezeu va asculta cererile noastre, dar El nu ne binecuvântează în neascultare. Dacă alegem să nu respectăm poruncile Sale, putem să strigăm: „Credinţă, credinţă, doar să ai credinţă”, iar răspunsul care va veni din Cuvântul sigur al lui Dumnezeu este: „Vrei dar să înţelegi, om nesocotit, că credinţa fără fapte este zadarnică?” (Iacov 2,20). O asemenea credinţă va fi doar ca o aramă răsunătoare, un chimval zângănitor. Pentru a avea binecuvântările harului lui Dumnezeu, trebuie să ne facem partea, să lucrăm cu credincioşie şi să aducem roadele corespunzătoare pocăinţei.
Noi suntem împreună-lucrători cu Dumnezeu. Nu trebuie să staţi în nepăsare, aşteptând vreo ocazie deosebită, spre a face o mare lucrare pentru Domnul. Nu trebuie să neglijaţi datoria care se află chiar pe calea voastră, ci să folosiţi micile ocazii care vi se oferă… [48]
Luptă, efort, străduinţă
Noi trebuie să facem tot ce putem pentru a duce lupta cea bună a credinţei. Să luptăm, să trudim, să ne străduim din răsputeri pentru a intra pe poarta cea strâmtă. Trebuie să-L avem pe Domnul mereu în atenţia noastră. Să căutăm să-I aducem cinste lui Dumnezeu în tot ce facem, având mâini şi inimi curate. Ajutorul ne-a fost pus la dispoziţie prin Cel ce este puternic pentru a mântui. Spiritul adevărului şi al luminii ne va sensibiliza şi ne va înnoi prin lucrările lui tainice, deoarece toate progresele noastre spirituale nu vin de la noi înşine, ci de la Dumnezeu. Adevăratul lucrător va avea în ajutorul lui puterea divină, dar cel care nu face nimic nu va fi susţinut de Duhul lui Dumnezeu.
Într-un anumit sens, noi suntem lăsaţi să ne descurcăm cu propriile puteri şi trebuie să ne străduim cu seriozitate să fim zeloşi şi să ne pocăim, să ne curăţăm mâinile şi inima de orice întinare. Noi trebuie să atingem cel mai înalt standard, cu credinţa că Dumnezeu ne va ajuta în eforturile noastre. Dacă vrem să găsim, trebuie să căutăm, şi să căutăm cu credinţă. Pentru ca să ni se deschidă uşa, trebuie să batem. Biblia ne învaţă că tot ce este legat de mântuire depinde de felul nostru de purtare. Dacă vom pieri, responsabilitatea va fi în totalitate a noastră. Având în vedere că ajutorul ne-a fost pregătit, dacă acceptăm condiţiile lui Dumnezeu, putem să ne încredem că vom avea viaţa veşnică. Trebuie să venim la Hristos cu credinţă, să fim atenţi şi perseverenţi pentru a face sigure chemarea şi alegerea noastră.
Aceluia care se pocăieşte şi crede îi este făgăduită iertarea păcatelor. Coroana vieţii va fi răsplata celui care rămâne credincios până la sfârşit. Noi putem să creştem în har, folosind harul pe care îl avem deja. Dacă dorim să fim găsiţi fără vină în ziua Domnului, trebuie să ne păstrăm nepătaţi de cele lumeşti. Credinţa şi faptele merg mână în mână, ele acţionează în mod armonios în lucrarea biruinţei. Faptele fără credinţă sunt moarte, iar credinţa fără fapte este moartă. Faptele nu ne vor mântui niciodată, ci meritele lui Hristos care ne sunt atribuite au valoare. Prin credinţa în El, Domnul Hristos va face ca toate eforturile noastre nedesăvârşite să fie vrednice de primit înaintea lui Dumnezeu. Credinţa care ni se cere [49] nu este o credinţă ce nu face nimic. Credinţa mântuitoare este aceea care lucrează prin iubire şi curăţă sufletul. Cel care va înălţa spre Dumnezeu mâini sfinte, fără mânie şi îndoială, va merge în chip înţelept pe calea poruncilor lui Dumnezeu.
Dacă dorim să primim iertarea pentru păcatele noastre, mai întâi trebuie să înţelegem ce este păcatul, ca să ne putem pocăi şi să aducem roadele corespunzătoare pocăinţei. Credinţa noastră trebuie să aibă o temelie solidă, ea trebuie să fie întemeiată pe Cuvântul lui Dumnezeu, iar rezultatele ei se vor vedea în ascultarea de voinţa exprimată a lui Dumnezeu. Apostolul spune: „Urmăriţi… sfinţirea, fără care nimeni nu va vedea pe Domnul” (Evrei 12,14).
Credinţa şi faptele ne vor păstra într-o poziţie echilibrată şi ne vor face să avem succes în lucrarea de desăvârşire a caracterului creştin. Domnul Isus spune: „Nu oricine-Mi zice: ’Doamne, Doamne!’ va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri” (Matei 7,21). Vorbind despre hrana trecătoare, apostolul Pavel a spus: „Căci, când eram la voi, vă spuneam lămurit: ’Cine nu vrea să lucreze nici să nu mănânce’” (2 Tesaloniceni 3,10). Aceeaşi regulă se aplică şi la hrănirea noastră spirituală. Dacă vrea cineva să aibă pâinea vieţii veşnice, trebuie să depună eforturi pentru a o obţine.
Trăim într-o perioadă interesantă şi importantă a istoriei pământului. Avem nevoie de mai multă credinţă decât am avut până acum şi avem nevoie de o dependenţă mai mare de Dumnezeu. Satana lucrează cu toată puterea pentru a câştiga biruinţa asupra noastră, deoarece ştie că mai are doar puţină vreme. Pavel s-a temut şi a tremurat lucrând pentru propria mântuire. Oare nu ar trebui să ne temem ca nu cumva vreo făgăduinţă să nu se împlinească pentru noi şi ca nu cumva vreunul dintre noi să dea greş în atingerea ţintei şi să ne dovedim nevrednici de viaţa veşnică? Ar trebui să veghem în vederea rugăciunii, să luptăm din răsputeri să intrăm pe poarta cea strâmtă.
Isus completează lipsurile noastre
Nu există nici o scuză pentru păcat sau pentru nepăsare. Domnul Isus a deschis calea şi doreşte să mergem pe urmele Sale. El [50] a suferit, a sacrificat aşa cum nici unul dintre noi nu este în stare, ca să poată aduce mântuirea la îndemâna noastră. Nu trebuie să ne descurajăm. Domnul Isus a venit în lumea noastră pentru a-i aduce omului puterea divină, pentru ca prin harul Său să putem fi schimbaţi şi să ajungem asemenea Lui.
Când există în inimă dorinţa de a-L asculta pe Dumnezeu, când se depun eforturi în acest scop, Domnul Isus acceptă această dorinţă şi eforturile făcute ca fiind cea mai bună slujire a omului, iar El completează lipsurile cu meritele Sale divine. Dar Domnul nu îi va accepta pe cei care susţin a crede în El, şi totuşi sunt necredincioşi faţă de poruncile Tatălui Său. Auzim vorbindu-se mult despre credinţă, dar avem nevoie să auzim vorbindu-se mai mult despre fapte. Mulţi se înşală singuri, trăind o religie uşoară, confortabilă şi fără purtarea crucii.
Domnul Isus spune: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze” (Matei 16,24).