„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (Ioan 3,16). Această solie îi este adresată lumii, deoarece „oricine” înseamnă că toţi cei care îndeplinesc condiţia pot primi binecuvântarea. Toţi cei care privesc la Isus, crezând în El ca Mântuitor personal, nu vor pieri, ci vor avea viaţa veşnică. Toate mijloacele necesare pentru ca noi să putem avea răsplata veşnică au fost pregătite.
Domnul Hristos este Jertfa noastră, Înlocuitorul nostru, Garantul nostru, mijlocitorul nostru divin. El a fost făcut pentru noi neprihănire, sfinţire şi răscumpărare. „Căci Hristos n-a intrat într-un locaş de închinare făcut de mână omenească, după chipul adevăratului locaş de închinare, ci a intrat chiar în cer, ca să Se înfăţişeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu” (Evrei 9,24). Lucrarea de mijlocire a Domnului Hristos pentru noi constă în faptul că El prezintă meritele Sale divine, oferindu-Se înaintea Tatălui să fie înlocuitorul şi garantul nostru, deoarece Domnul Hristos S-a înălţat la cer spre a face ispăşire pentru nelegiuirile noastre. „Dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel neprihănit. El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre, şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi” (1 Ioan 2,1.2). „Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi, şi a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre” (1 Ioan 4,10). „De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei” (Evrei 7,25).
Din aceste pasaje ale Scripturii este evident faptul că Dumnezeu nu vrea [106] să fii neîncrezător şi să îţi torturezi sufletul cu teama că El nu te va accepta, din cauză că eşti păcătos şi nevrednic. „Apropiaţi-vă de Dumnezeu şi El Se va apropia de voi” (Iacov 4,8). Prezintă-ţi cazul înaintea Sa, apelând la meritele sângelui care a fost vărsat pentru tine pe crucea Golgotei. Satana te va acuza că eşti un mare păcătos, iar tu trebuie să recunoşti acest fapt, dar poţi să spui: „Ştiu că sunt un păcătos, şi tocmai acesta este motivul pentru care am nevoie de un Mântuitor. Domnul Isus a venit în lume ca să-i mântuiască pe cei păcătoşi. Sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţă de orice păcat (1 Ioan 1,7). Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire’ (1 Ioan 1,9). Eu nu am nici un merit şi nici o bunătate prin care să pot pretinde mântuirea, dar prezint înaintea lui Dumnezeu sângele atotispăşitor al Mielului neprihănit al lui Dumnezeu, care a ridicat păcatul lumii. Aceasta este apărarea mea. Numele lui Isus îmi acordă intrare la Tatăl. Urechile Sale, inima Sa sunt deschise pentru cererea mea cea mai neputincioasă, iar El îmi împlineşte nevoile cele mai adânci.”
Aceasta este îndreptăţirea
Neprihănirea lui Hristos îl face pe păcătosul pocăit să fie primit de Dumnezeu şi realizează îndreptăţirea lui. Oricât de păcătoasă a fost viaţa lui, dacă el crede în Domnul Isus ca Mântuitor personal, atunci stă înaintea lui Dumnezeu îmbrăcat în hainele nepătate ale neprihănirii lui Hristos, care îi este atribuită.
Cel păcătos, care până atunci a fost mort în nelegiuirile şi păcatele lui, este înviat prin credinţa în Hristos. El înţelege prin credinţă că Domnul Isus este Mântuitorul lui, care trăieşte veşnic şi este în stare să-i mântuiască „în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El”. În ispăşirea care a fost făcută pentru el, cel credincios înţelege lărgimea, lungimea, înălţimea şi adâncimea eficienţei ei – înţelege deplinătatea mântuirii care a fost cumpărată cu un preţ infinit –, iar sufletul lui se umple de laudă şi de recunoştinţă. El vede ca într-o oglindă slava lui Dumnezeu şi este schimbat după acelaşi chip, prin Duhul Domnului. El vede haina neprihănirii lui Hristos, ţesută în războiul de ţesut al cerului, realizată prin ascultarea Sa şi atribuită [107] sufletului care se pocăieşte, prin credinţa în Numele lui Isus.
Când cel păcătos vede un crâmpei din frumuseţea inegalabilă a Domnului Isus, păcatul nu i se mai pare atrăgător, pentru că el Îl contemplă pe Cel Dintâi dintre zecile de mii, pe Acela care este întru totul vrednic de iubit. Din experienţa personală, el înţelege puterea Evangheliei, al cărei plan vast este egalat doar de valoarea scopului ei.
Avem un Mântuitor viu. El nu se află în mormântul cel nou al lui Iosif. El a înviat şi S-a înălţat la cer pentru a fi Înlocuitorul şi Garantul fiecărui suflet care crede. „Deci, fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos” (Romani 5,1). Cel păcătos este îndreptăţit prin meritele Domnului Isus, iar acest lucru înseamnă că Dumnezeu recunoaşte desăvârşirea răscumpărării plătite pentru om. Faptul că Domnul Hristos a fost ascultător chiar până la moarte de cruce este o garanţie că Tatăl îl acceptă pe păcătosul care se pocăieşte. Prin urmare, să ne permitem noi să avem o experienţă care oscilează între îndoială şi credinţă, între credinţă şi îndoială? Domnul Isus este garanţia că Tatăl ne acceptă. Noi beneficiem de favoarea lui Dumnezeu nu datorită vreunui merit al nostru, ci datorită credinţei noastre în „Domnul, Neprihănirea noastră”.
Acum, Domnul Isus Se află în Sfânta Sfintelor, intrând în prezenţa lui Dumnezeu pentru noi. Acolo, Hristos nu încetează să-Şi prezinte poporul, clipă de clipă, ca fiind desăvârşit în El. Totuşi faptul că suntem reprezentaţi în acest fel înaintea Tatălui nu trebuie să ne facă să ne imaginăm că putem să abuzăm de mila Sa şi să ajungem neglijenţi, indiferenţi şi plini de îngăduinţă de sine. Domnul Hristos nu este un slujitor al păcatului. Noi suntem desăvârşiţi în El, acceptaţi în Cel Preaiubit, numai dacă rămânem în El prin credinţă.
Prin propriile fapte bune nu vom putea să atingem niciodată desăvârşirea. Cel care Îl priveşte pe Isus prin credinţă îşi respinge propria neprihănire. El se vede pe sine ca fiind nedesăvârşit, îşi vede pocăinţa ca fiind insuficientă, îşi consideră cea mai puternică credinţă ca fiind doar o slăbiciune, sacrificiul lui cel mai costisitor ca fiind sărăcăcios, şi se apleacă în umilinţă la piciorul crucii. Totuşi o voce îi vorbeşte din scrierile Cuvântului lui [108] Dumnezeu. Cu uimire, el aude solia: „Voi aveţi totul pe deplin în El”. Ca urmare, în sufletul lui este o pace deplină. El nu mai trebuie să lupte pentru a găsi vreo vrednicie în sine, vreo faptă meritorie prin care să obţină favoarea lui Dumnezeu.
Un adevăr greu de înţeles
Când priveşte la Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii, el găseşte pacea lui Hristos, deoarece în dreptul numelui său este scrisă iertarea, iar el primeşte Cuvântul lui Dumnezeu, care spune: „Voi aveţi totul pe deplin în El” (Coloseni 2,10). Cât de greu este ca omul, care s-a obişnuit multă vreme să cultive îndoiala, să înţeleagă acest mare adevăr! Dar ce pace aduce sufletului, ce viaţă plină de putere! Dacă privim la noi înşine pentru a găsi neprihănirea prin care să putem fi acceptaţi de Dumnezeu, privim unde nu trebuie, „căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu” (Romani 3,23). Trebuie să privim la Domnul Isus, pentru că „Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă” (2 Corinteni 3,18). Trebuie să vă găsiţi desăvârşirea privind la Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii.
Când stă înaintea Legii călcate a lui Dumnezeu, cel păcătos nu se poate curăţa singur, dar, dacă el crede în Hristos, atunci este obiectul iubirii Sale infinite şi este îmbrăcat în neprihănirea Sa nepătată. Domnul Isus s-a rugat pentru toţi cei care cred în El, astfel: „Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul. … ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine, şi Eu în Tine, ca şi ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Eu le-am dat slava, pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum şi noi suntem una” (Ioan 17,17-22). „Neprihănitule Tată, lumea nu Te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut, şi aceştia au cunoscut că Tu M-ai trimis. Eu le-am făcut cunoscut Numele Tău, şi li-L voi mai face cunoscut, pentru ca dragostea cu care M-ai iubit Tu, să fie în ei, şi Eu să fiu în ei” (Ioan 17,25.26).
Cine poate să înţeleagă natura acestei neprihăniri [109] care îl face pe păcătosul care crede să fie desăvârşit, prezentându-l înaintea lui Dumnezeu fără pată sau zbârcitură sau ceva de felul acesta? Noi am primit ca o garanţie Cuvântul lui Dumnezeu, care spune că Domnul Hristos a fost făcut pentru noi neprihănire, sfinţire şi răscumpărare. Dumnezeu ne asigură că putem să ne bazăm pe Cuvântul Său cu o încredere fermă şi să ne bucurăm de binecuvântările Sale bogate. „Căci Tatăl însuşi vă iubeşte, pentru că M-aţi iubit şi aţi crezut că am ieşit de la Dumnezeu” (Ioan 16,27).