Când păcătosul care se pocăieşte este smerit înaintea lui Dumnezeu, când înţelege ispăşirea făcută de Domnul Hristos pentru el şi acceptă această ispăşire ca fiind singura lui speranţă pentru viaţa aceasta şi pentru cea veşnică, păcatele lui sunt iertate. Aceasta este îndreptăţirea prin credinţă. Fiecare credincios trebuie să-şi conformeze pe deplin voinţa proprie cu voinţa lui Dumnezeu şi să rămână într-o stare de pocăinţă şi părere de rău, exercitându-şi credinţa în meritele ispăşitoare ale Mântuitorului şi înaintând din putere în putere şi din slavă în slavă.
Iertarea şi îndreptăţirea sunt unul şi acelaşi lucru. Prin credinţă, cel credincios trece din starea de răzvrătit, de copil al păcatului şi al lui Satana, în starea de supus loial al lui Isus Hristos, nu datorită unei bunătăţi aflate în el însuşi, ci pentru că Domnul Hristos îl primeşte să fie copilul Său prin adopţie. Cel păcătos primeşte iertarea de păcate, pentru că aceste păcate sunt purtate de Înlocuitorul şi de Garantul lui. Domnul Îi vorbeşte Tatălui Său ceresc, spunându-I: „Acesta este copilul Meu. Îl scutesc de condamnarea la moarte şi îi dau viaţa Mea ca poliţă de asigurare – viaţa veşnică –, deoarece Eu am luat locul lui şi am suferit pentru păcatele lui. El este chiar fiul Meu preaiubit.” În felul acesta, omul, iertat şi îmbrăcat cu hainele frumoase ale neprihănirii lui Hristos, stă fără vină înaintea lui Dumnezeu.
Cel păcătos poate să greşească, dar nu este alungat fără milă. Cu toate acestea, unica lui speranţă este pocăinţa înaintea lui Dumnezeu şi credinţa în Domnul Isus Hristos. Tatăl are prerogativa de a ierta nelegiuirile noastre, pentru că Domnul Hristos a luat asupra Sa [104] vinovăţia noastră şi ne-a graţiat, atribuindu-ne neprihănirea Sa. Jertfa Sa împlineşte pe deplin cerinţele dreptăţii.
Îndreptăţirea este opusul condamnării. Mila nemărginită a lui Dumnezeu este exercitată faţă de cei care sunt întru totul nevrednici. Dumnezeu iartă păcatele datorită Domnului Isus, care a devenit jertfă de ispăşire pentru ele. Prin credinţa în Domnul Hristos, păcătosul vinovat primeşte favoarea lui Dumnezeu şi nădejdea temeinică a vieţii veşnice.