Întregul cer priveşte cu un interes stăruitor la cei ce se declară a fi poporul lui Dumnezeu, care păzeşte poruncile. Aceştia sunt oamenii care ar trebui să fie capabili de a-şi însuşi toate făgăduinţele bogate ale lui Dumnezeu, capabili să înainteze din slavă în slavă şi din putere în putere şi să reflecte slava lui Dumnezeu în toate lucrările lor. Domnul Isus a spus: „Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri” (Matei 5,16).
Noi am primit binecuvântarea bogată a lui Dumnezeu, dar nu trebuie să ne oprim aici, ci să captăm tot mai multe raze de lumină divină din ceruri. Să stăm în poziţia cea mai potrivită pentru a primi lumina şi pentru a o reflecta, în slava ei, pe calea altora. Nu a fost niciodată un timp ca acum, când să putem simţi mai mult curaj şi mai multă încredere în lucrarea pe care o îndeplinim. În lumea noastră, sunt mulţi care nu respectă poruncile lui Dumnezeu şi nici nu declară că fac lucrul acesta, şi totuşi cer toate binecuvântările Sale. Ei doresc să primească şi să-şi însuşească făgăduinţele Sale, fără a respecta condiţiile pe care se întemeiază acestea. Ei nu au dreptul la binecuvântările pe care le pretind.
Oare de ce aceia care respectă poruncile lui Dumnezeu nu se bazează pe făgăduinţele care le-au fost făcute copiilor Săi? În Lege putem să vedem neprihănirea lui Hristos. La crucea de pe Golgota, „bunătatea şi credincioşia se întâlnesc, dreptatea şi pacea se sărută” (Psalmii 85,10). [60] Aceasta este o asociere care ar trebui să se afle în lucrarea noastră.
Dreptatea şi neprihănirea trebuie să fie prezentate împreună cu iubirea lui Dumnezeu, aşa cum a fost ea manifestată în Isus. Dacă ar fi aşa, ce neprihănire s-ar vedea! Cât de bine s-ar vedea nevoia de curăţare a oricărei întinări morale! Iar după ce lucrarea aceasta va fi îndeplinită, când vor privi la scumpul nostru Mântuitor, la mila şi la harul Său, încăpăţânarea care i-a ţinut pe atât de mulţi departe de lumină va fi îndepărtată pe deplin din sufletul lor.
Toţi trebuie să cădem pe Stâncă şi să fim zdrobiţi. Oare va mai fi cineva care să-şi păstreze încăpăţânarea? Va mai fi cineva care să se bizuiască pe propria neprihănire? Va mai fi cineva care să nu înţeleagă cât de preţios este Hristos? Va mai exista vreo inimă care să nu fie supusă de iubirea lui Isus? Îşi va mai păstra cineva vreo părticică de iubire de sine?
Trebuie să ne apropiem tot mai mult de Dumnezeu… De ce inima noastră a fost atât de insensibilă faţă de iubirea lui Dumnezeu? De ce L-am înţeles atât de greu pe Tatăl nostru ceresc? Din lumina pe care mi-a dat-o Dumnezeu, ştiu că Satana L-a reprezentat în mod greşit pe Dumnezeu, prin orice mijloace posibile. El a întunecat calea noastră cu umbrele lui satanice, ca să nu-L putem vedea pe Dumnezeul nostru ca pe un Dumnezeu al milei şi al adevărului. Acesta este motivul pentru care sufletele noastre s-au împietrit.
Ca urmare, am vorbit despre întunericul pe care cel rău l-a aşternut peste noi şi ne-am plâns de starea noastră, dar procedând astfel, nu am făcut decât să răspândim umbrele asupra altor suflete, iar lucrul care ne-a păgubit pe noi, a fost o pagubă şi pentru ele. În timp ce ne exprimam propria necredinţă, ceilalţi au fost învăluiţi de întuneric şi de îndoială.
Nu ne putem permite să facem aşa. Prin această lucrare, Îl punem pe bunul nostru Tată ceresc într-o lumină greşită. Această situaţie trebuie să se schimbe. Trebuie să adunăm razele adevărului divin şi să facem ca lumina noastră să strălucească pe calea întunecată a altora. Lumina cerului străluceşte pentru cei care Îl vor urma pe Domnul Hristos, Lumina lumii. El spune: „Cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii” (Ioan 8,12). [61]
Cum recomandaţi voi lumii religia lui Hristos, dacă sunteţi nemulţumiţi, vă plângeţi şi sunteţi plini de amărăciune? Cei care respectă poruncile lui Dumnezeu ar trebui să arate că adevărul sfinţeşte sufletul, înnobilează şi curăţă gândurile şi înalţă caracterul şi viaţa. Domnul Hristos a murit pentru a reface chipul moral al lui Dumnezeu în sufletul nostru, aşa încât acest chip să poată fi reflectat spre toţi cei din jur.
Trebuie să bem tot mai mult şi mai mult din izvorul vieţii. Sper că nici un suflet nu va fi mulţumit, dacă nu îndeplineşte o lucrare deplină pentru veşnicie, iar de acum încolo să se poată vedea că sunteţi nişte reprezentanţi ai lui Hristos, atât prin învăţătură, cât şi prin exemplu. Puteţi să fiţi o mărturie vie, care spune: „Iată ce a făcut Domnul pentru sufletul meu”. Domnul este gata să ofere binecuvântări din ce în ce mai mari.
El a îngăduit ca toată bunătatea Lui să treacă pe dinaintea lui Moise şi a declarat despre caracterul Său, că este un Dumnezeu plin de milă, îndelung răbdător, care iartă cu bunăvoinţă nelegiuirea şi păcatul. Moise a trebuit să reprezinte acest caracter înaintea poporului Israel, iar noi trebuie să facem la fel.
Să proclamăm bunătatea lui Dumnezeu şi să le arătăm oameni-lor cu claritate adevăratul Său caracter. Să reflectăm slava Sa. Am făcut noi această lucrare în trecut? Le-am descoperit noi altora caracterul Domnului prin învăţătura şi prin exemplul nostru? Oare nu ne-am alăturat în lucrarea vrăjmaşului sufletelor, reprezentându-L în mod greşit pe Tatăl nostru ceresc? Nu i-am judecat noi pe fraţii noştri, criticându-le cuvintele şi faptele? Dacă am făcut aşa, iubirea lui Dumnezeu nu a fost aşezată pe tronul inimii noastre. Să facem o schimbare categorică.