Cei care se încred întru totul în neprihănirea Domnului Hristos, privind la El cu o credinţă vie, cunosc Duhul lui Hristos şi sunt cunoscuţi de Hristos. Credinţa simplă îl face în stare pe cel credincios să se recunoască pe sine ca fiind mort cu adevărat faţă de păcat şi viu pentru Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru. Noi suntem mântuiţi prin har, prin credinţa noastră, şi mântuirea nu vine de la noi înşine, ci este darul lui Dumnezeu. Dacă am încerca să le descoperim înţelepţilor lumii aceste făgăduinţe preţioase, ei nu ar face altceva decât să ne ridiculizeze, pentru că „omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuie judecate duhovniceşte” (1 Corinteni 2,14).
Când era pe punctul de a se înălţa la cer, Domnul Isus le-a spus ucenicilor: „Şi Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac, şi anume, Duhul adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede şi nu-L cunoaşte, dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămâne cu voi şi va fi în voi” (Ioan 14,16.17). De asemenea, El a spus: „Cine are poruncile Mele şi le păzeşte, acela Mă iubeşte, şi cine Mă iubeşte, va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi şi Mă voi arăta lui” (versetul 21).
Mulţi găsesc o satisfacţie în identificarea cu învăţăturile false, ca să nu existe nici o tulburare sau deosebire între ei şi lume, dar copiii lui Dumnezeu trebuie să mărturisească pentru adevăr, nu numai prin scrieri şi prin [92] vorbire, ci şi prin spiritul şi prin caracterul lor. Mântuitorul nostru declară că lumea nu poate să primească Duhul adevărului. Cei din lume nu pot să înţeleagă adevărul, deoarece nu-L înţeleg pe Hristos, Autorul adevărului. Ucenicii căldicei, credincioşii reci, care nu sunt plini de Duhul lui Hristos, nu sunt în stare să înţeleagă valoarea neprihănirii Sale. Ei se străduiesc să realizeze o neprihănire proprie.
Lumea caută lucrurile lumii – afacerile, onoarea lumească, parada, mulţumirea egoistă. Domnul Hristos caută să rupă această vrajă care îi ţine pe oameni departe de El. Domnul caută să le atragă oamenilor atenţia la lumea viitoare, pe care Satana s-a străduit să o ascundă cu umbrele lui. Hristos aduce lumea cea veşnică înaintea ochilor oamenilor. El le înfăţişează atracţiile ei, le spune că va pregăti un loc pentru ei, că va veni iarăşi şi îi va lua la Sine. Planul lui Satana este acela de a umple mintea cu o iubire nechibzuită faţă de lucrurile senzuale, pentru ca dragostea de Dumnezeu şi dorinţa după cer să fie alungate din inimă.
Chemaţi să fim ispravnici credincioşi
Dumnezeu îi cheamă pe aceia cărora le-a încredinţat bunurile Sale să-şi îndeplinească datoria de ispravnici credincioşi. Domnul ar dori ca lucrurile de interes trecător să ocupe un loc secundar în inimă şi în minte, dar Satana ar vrea ca lucrurile pământeşti să preia primul loc în viaţa noastră. Domnul doreşte să aprobăm lucrurile excelente. El ne arată care este lupta pe care trebuie să o ducem, ne descoperă caracterul mântuirii şi planul ei. Isus ne arată cu claritate pericolele pe care le vom întâmpina, renunţarea la sine care va fi necesară şi ne îndeamnă să luăm în considerare preţul biruinţei, asigurându-ne că, dacă ne angajăm cu zel în luptă, puterea divină se va uni cu efortul omenesc.
Lupta creştină nu este împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti. Creştinul trebuie să lupte cu puteri supranaturale, dar nu este lăsat [93] să se angajeze singur în acest conflict. Mântuitorul este Căpetenia mântuirii, iar alături de El omul poate fi mai mult decât biruitor.
Răscumpărătorul lumii nu doreşte ca omul să fie în necunoştinţă cu privire la strategiile lui Satana. Vasta confederaţie a răului este aliniată împotriva celor care vor să biruie, dar Domnul Hristos doreşte să privim la lucrurile care nu se văd, la oştirile cerului care tabără în jurul celor ce Îl iubesc pe Dumnezeu, pentru a-i elibera. Îngerii cerului sunt preocupaţi de oameni. Puterea Celui Atotputernic se află în slujba celor care se încred în Dumnezeu. Tatăl acceptă neprihănirea lui Hristos în dreptul urmaşilor Săi, iar ei sunt înconjuraţi de o lumină şi de o sfinţenie pe care Satana nu le poate străpunge. Căpetenia mântuirii noastre li Se adresează urmaşilor Săi, spunându-le: „’Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea’. Eu sunt apărătorul vostru, înaintaţi spre biruinţă.”
Crucea de pe Golgota
Prin Domnul Hristos, omului îi sunt oferite atât împăcarea, cât şi înnoirea. Prăpastia făcută de păcat a fost acoperită de crucea de pe Golgota. Domnul Isus a plătit o răscumpărare deplină, în virtutea căreia cel păcătos este iertat, iar dreptatea Legii este păstrată. Toţi cei care cred că Domnul Hristos este jertfa ispăşitoare pot să vină şi să primească iertarea păcatelor lor, deoarece prin meritele lui Hristos a fost deschisă o cale de comunicare între Dumnezeu şi om. Dumnezeu mă poate primi în calitate de copil al Său, iar eu pot să mă adresez Lui ca unui Părinte iubitor şi să mă bucur în El.
Speranţele noastre cu privire la cer trebuie să se întemeieze doar pe Domnul Hristos, pentru că El este Înlocuitorul şi Garantul nostru. Noi am călcat Legea lui Dumnezeu şi nici un om nu poate fi îndreptăţit prin faptele Legii. Cele mai bune eforturi pe care le poate face un om prin propria putere sunt fără valoare în ce priveşte îndeplinirea cerinţelor Legii drepte şi sfinte pe care a călcat-o, dar, prin credinţa în Hristos, el poate cere neprihănirea Fiului lui Dumnezeu ca fiind întru totul suficientă. Domnul Hristos a împlinit cerinţele Legii în natura Sa omenească. El a purtat [94] blestemul Legii în locul celui păcătos, a făcut ispăşire pentru el, „pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică”. Adevărata credinţă îşi însuşeşte neprihănirea lui Hristos, cel păcătos este făcut biruitor împreună cu Domnul Hristos şi, astfel, divinul şi omenescul se unesc.
Acela care se străduieşte să ajungă la cer prin propriile fapte de respectare a Legii încearcă o imposibilitate. Omul nu poate fi mântuit fără ascultare, dar faptele lui nu vin de la el, ci Domnul Hristos este Cel care trebuie să îndeplinească în El şi voinţa, şi înfăptuirea, după buna Sa plăcere. Dacă un om ar putea să se mântuiască singur, prin propriile fapte, probabil că ar avea ceva în el însuşi de care să se bucure. Efortul pe care îl face omul prin propria putere pentru a obţine mântuirea este reprezentat de jertfa lui Cain. Tot ce poate face omul fără Domnul Hristos este întinat de egoism şi de păcat, dar faptele îndeplinite prin credinţă sunt bine primite de Dumnezeu. Când ne străduim să obţinem cerul prin meritele Domnului Hristos, sufletul nostru progresează. Dacă privim la Isus, „Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre”, putem înainta din putere în putere, din biruinţă în biruinţă, deoarece harul lui Dumnezeu a realizat prin Hristos mântuirea noastră deplină.