„Dumnezeul păcii să vă sfinţească El însuşi pe deplin; şi duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru, să fie păzite întregi, fără prihană la venirea Domnului nostru Isus Hristos” (1 Tesaloniceni 5,23).
Sfinţirea este obţinută numai prin împlinirea voinţei lui Dumnezeu. Mulţi oameni care calcă intenţionat Legea lui Iehova pretind că au o inimă curată şi o viaţă sfântă. Dar ei nu au o cunoaştere mântuitoare a lui Dumnezeu şi a Legii Sale. Ei se află de partea marelui răzvrătit. Ei luptă împotriva Legii lui Dumnezeu, care este temelia guvernării divine în ceruri şi pe pământ. Aceşti oameni fac aceeaşi lucrare pe care a făcut-o stăpânul lor, prin faptul că încearcă să anuleze Legea sfântă a lui Dumnezeu. Nici unui călcător al Legii nu i se poate îngădui să intre în cer, pentru că acela care a fost cândva un heruvim acoperitor, înalt şi curat, a fost alungat de acolo, pentru că s-a încumetat să se răzvrătească împotriva guvernării lui Dumnezeu.
Pentru mulţi, sfinţirea este doar o neprihănire proprie. Şi totuşi aceste persoane pretind cu îndrăzneală că Domnul Isus este Mântuitorul şi Sfinţitorul lor. Ce amăgire! Oare îl va sfinţi Fiul lui Dumnezeu pe cel ce calcă Legea Tatălui – acea Lege pe care Domnul Hristos a venit să o înalţe şi să o aşeze la loc de cinste? El mărturiseşte: „Am păzit poruncile Tatălui Meu”. Dumnezeu nu va coborî Legea Sa pentru a se potrivi cu standardul nedesăvârşit al omului, iar omul nu poate să corespundă cerinţelor Legii sfinte fără a se pocăi înaintea lui Dumnezeu şi fără a-şi exercita credinţa în Domnul Isus Hristos. [30]
„Dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos Cel neprihănit” (1 Ioan 2,1). Dar Dumnezeu nu L-a dat pe Fiul Lui să trăiască o viaţă de suferinţă şi de dispreţ şi să îndure o moarte ruşinoasă pentru a-l scuti pe om de respectarea Legii divine. Atât de mare este puterea amăgitoare a lui Satana, încât mulţi au fost determinaţi să privească ispăşirea Domnului Hristos ca şi cum nu ar avea nici o valoare reală. Domnul Hristos a murit pentru că nu a existat nici o altă speranţă pentru cel nelegiuit. Păcătosul ar fi putut să încerce să respecte Legea lui Dumnezeu în viitor, dar vina păcatului săvârşit rămânea, iar Legea trebuia să-l condamne la moarte. Domnul Hristos a venit să plătească acea datorie pe care păcătosul nu putea să o plătească singur cu nici un chip. Astfel, prin jertfa ispăşitoare a Domnului Hristos, omului păcătos i s-a acordat încă o posibilitate de încercare.
Teoria înşelătoare a lui Satana
Teoria înşelătoare a lui Satana este că moartea lui Hristos a adus harul pentru a înlocui Legea. Moartea Domnului Hristos nu a schimbat, nu a anulat şi nu a micşorat nici în cea mai mică măsură Legea Celor Zece Porunci. Harul preţios oferit oamenilor prin sângele Mântuitorului întăreşte Legea lui Dumnezeu. Încă de la căderea omului, guvernarea morală a lui Dumnezeu şi harul Său sunt inseparabile. Ele merg mână în mână de-a lungul tuturor veacurilor. „Bunătatea şi credincioşia se întâlnesc, dreptatea şi pacea se sărută” (Psalmii 85,10).
Domnul Isus, Înlocuitorul nostru, a fost de acord să poarte pentru om pedeapsa Legii călcate. El Şi-a îmbrăcat divinitatea în natură omenească şi astfel a devenit Fiul omului, Mântuitorul şi Răscumpărătorul nostru. Însăşi moartea Fiului iubit al lui Dumnezeu pentru răscumpărarea omului arată că Legea divină este neschimbătoare. Cât de uşor, din punctul de vedere al celui nelegiuit, ar fi putut Dumnezeu să anuleze Legea, asigurând astfel o cale prin care oamenii să poată fi mântuiţi, iar Domnul Hristos să rămână în ceruri! Doctrina care învaţă că prin har avem libertatea de a călca Legea este o amăgire fatală. Orice călcător al Legii lui Dumnezeu este un păcătos, şi nimeni nu poate fi sfinţit în timp ce trăieşte într-un păcat cunoscut. [31]
Umilirea şi agonia Fiului iubit al lui Dumnezeu nu au fost îndurate pentru a-i cumpăra omului libertatea de a călca Legea Tatălui, şi totuşi de a sta, în acelaşi timp, cu Hristos pe scaunul Său de domnie. Chiar şi cel mai vinovat păcătos poate să primească iertarea şi să obţină puterea de a trăi o viaţă de ascultare prin meritele Domnului Hristos, prin pocăinţă şi prin credinţă. Păcătosul nu este mântuit în păcatele lui, ci din păcatele lui.
Ce este păcatul
Înainte ca păcătosul să simtă dorinţa de a veni la Domnul Hristos, sufletul lui trebuie să fie convins de păcat. „Oricine face păcat, face şi fărădelege, şi păcatul este fărădelege” (1 Ioan 3,4). „Păcatul nu l-am cunoscut decât prin Lege” (Romani 7,7). Când porunca a pătruns în conştiinţa lui Saul, păcatul a reînviat, iar el a murit. El s-a văzut condamnat de Legea lui Dumnezeu. Cel păcătos nu poate fi convins de vinovăţia lui, dacă nu înţelege ce anume este păcat să facă. Este imposibil ca o persoană să experimenteze sfinţirea biblică, în timp ce susţine că, dacă ea crede în Hristos, nu contează dacă respectă sau nu Legea lui Dumnezeu.
Cei care pretind că respectă Legea lui Dumnezeu, şi totuşi îngăduie păcatul în inima lor, sunt condamnaţi de Martorul Credincios. Ei se declară a fi bogaţi în ce priveşte cunoaşterea adevărului, dar nu se află în armonie cu principiile lui sfinte. Adevărul nu sfinţeşte viaţa lor. Cuvântul lui Dumnezeu spune că aceia care pretind că sunt păzitori ai poruncilor, dar a căror viaţă contrazice credinţa lor, sunt orbi, săraci, nenorociţi şi goi.
Legea lui Dumnezeu este oglinda care arată o reflectare deplină a omului, aşa cum este el, şi îi prezintă corect propriul chip. Unii vor întoarce spatele şi vor uita această imagine, alţii vor folosi epitete jignitoare împotriva Legii, ca şi când acest fapt ar vindeca defectele lor de caracter. Totuşi alţii, care sunt condamnaţi de Lege, se vor pocăi de nelegiuirile lor şi, prin credinţa în meritele lui Hristos, îşi vor desăvârşi un caracter creştin. [32]
Condamnaţi de lumina pe care o resping
În ochii lui Dumnezeu, întreaga lume este vinovată de călcarea Legii Sale. Faptul că majoritatea oamenilor vor continua să păcătuiască şi, în felul acesta, să rămână în vrăjmăşie cu Dumnezeu, nu este un motiv pentru nimeni ca să nu-şi mărturisească vinovăţia, ajungând să fie ascultător. Pentru un observator superficial, persoanele care sunt prietenoase din fire, educate şi nobile, pot să pară a avea o viaţă desăvârşită. „Omul se uită la ceea ce izbeşte ochii, dar Domnul se uită la inimă” (1 Samuel 16,7). Dacă adevărurile dătătoare de viaţă ale Cuvântul lui Dumnezeu, prezentate înaintea conştiinţei, nu sunt primite în mod inteligent şi nu sunt aplicate cu credincioşie în viaţă, nimeni nu poate vedea Împărăţia cerurilor. Pentru unii, aceste adevăruri sunt atrăgătoare din cauză că sunt noi, dar nu sunt acceptate ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu. Cei care nu primesc lumina, atunci când le este prezentată, vor fi condamnaţi de ea.
În fiecare biserică din ţară există suflete nemulţumite, flămânde şi însetate după mântuire. Zi şi noapte, povara inimii lor este: „Ce să fac pentru a fi mântuit?” Ele ascultă dornice predicile populare, sperând să înveţe cum să fie îndreptăţite înaintea lui Dumnezeu. Dar prea adesea aud doar o vorbire plăcută, un discurs elocvent. Aceste inimi sunt triste şi dezamăgite de fiecare adunare religioasă. Pastorul le spune ascultătorilor săi că nu pot să respecte Legea lui Dumnezeu. „Ea nu este obligatorie pentru oamenii din zilele noastre”, spune el. „Trebuie să credeţi în Hristos. El vă va mântui. Doar să credeţi.” În felul acesta, pastorul îi învaţă pe ascultători să facă din sentimente criteriul lor şi nu le oferă o credinţă inteligentă. Acel pastor poate să pară a fi foarte sincer, dar el încearcă să aducă la tăcere conştiinţa tulburată, folosindu-se de o speranţă falsă.
Otrava spirituală în drajeuri dulci
Mulţi sunt făcuţi să creadă că se află pe drumul spre cer, doar pentru că mărturisesc a crede în Hristos, în timp ce resping Legea lui Dumnezeu. Cu toate acestea, în cele din urmă, vor constata că se află pe calea pierzării, în loc să fie pe drumul spre cer. Otrava spirituală este învelită în drajeul dulce [33] al doctrinei despre sfinţire şi le este administrată oamenilor. Mii de oameni sunt nerăbdători să o înghită, crezând că, dacă sunt sinceri în credinţa lor, vor fi în siguranţă. Totuşi sinceritatea nu va transforma falsitatea în adevăr. Un om poate să înghită otravă, gândind că este mâncare, dar sinceritatea nu îl va salva de efectele otrăvii.
Dumnezeu ne-a dat Cuvântul Său pentru a fi călăuza noastră. Domnul Hristos a spus: „Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine” (Ioan 5,39). El S-a rugat pentru ucenicii Săi astfel: „Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul” (Ioan 17,17). Apostolul Pavel spune: „Şi eu, ce-i drept, credeam că trebuie să fac multe lucruri împotriva Numelui lui Isus din Nazaret” (Fapte 26,9). Dar această credinţă nu a făcut ca faptele lui să fie corecte. Când a primit Evanghelia lui Isus Hristos, Pavel a devenit o făptură nouă. El a fost schimbat, adevărul semănat în sufletul lui i-a dat o asemenea credinţă şi un asemenea curaj, ca urmaş al lui Hristos, încât nici o împotrivire nu l-a putut clinti şi nici o suferinţă nu l-a putut descuraja.
Oamenii pot să aducă orice scuză doresc pentru faptul că resping Legea lui Dumnezeu, dar în ziua judecăţii nu va fi acceptată nici o scuză. Cei care luptă împotriva lui Dumnezeu şi îşi sporesc vinovăţia prin nelegiuire vor trebui să se confrunte foarte curând cu Marele Legiuitor şi să dea socoteală de călcarea Legii Sale.
Ziua răzbunării lui Dumnezeu – ziua mâniei Sale înverşunate – vine. Cine va putea sta în ziua venirii Sale? Oamenii şi-au împietrit inima împotriva Duhului lui Dumnezeu, dar săgeţile mâniei Sale vor străbate acolo unde săgeţile convingerii nu au reuşit. Nu peste multă vreme, Dumnezeu va veni să Se ocupe de cel păcătos. Îl va apăra păstorul fals pe omul nelegiuit în ziua aceea? Poate fi scuzat acela care a mers alături de mulţime pe calea neascultării? Popularitatea sau numărul vor face pe cineva să fie nevinovat? Toţi cei indiferenţi şi nepăsători ar trebui să se gândească la aceste întrebări şi să-şi dea răspunsul pentru ei înşişi.