Am fost purtată în timp până în vremea când Domnul Isus urma să ia asupra Sa natura omului, să Se umilească şi să îndure ispitele lui Satana.
Naşterea Sa a fost lipsită de grandoare lumească. El S-a născut într-un staul, iar leagănul Lui a fost o iesle, totuşi naşterea Sa a fost onorată mai presus de naşterea oricăruia dintre fiii oamenilor. Îngerii i-au înştiinţat pe păstori cu privire la venirea lui Isus, iar slava şi lumina lui Dumnezeu au însoţit mărturia lor. Oştirile cereşti au cântat cu harpele şi L-au slăvit pe Dumnezeu. Îngerii au vestit triumfători venirea Fiului lui Dumnezeu într-o lume căzută pentru a îndeplini lucrarea de răscumpărare şi pentru a-i aduce omului, prin moartea Sa, pacea, fericirea şi viaţa veşnică. Dumnezeu a onorat venirea Fiului Său, iar îngerii I S-au închinat.
Botezul lui Ioan
Îngerii lui Dumnezeu au fost prezenţi la evenimentul botezului Domnului Isus, iar Duhul Sfânt a coborât sub forma unui porumbel şi a făcut să strălucească lumina peste El, iar în timp ce oamenii priveau cu ochii aţintiţi asupra Lui, cuprinşi de uimire, vocea Tatălui s-a auzit din cer spunând: „Tu eşti Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea.”
Ioan nu a fost sigur că Cel care venise la Iordan ca să fie botezat de el era Mântuitorul. Totuşi Dumnezeu îi făgăduise că îi va da un semn prin care Îl va recunoaşte [196, 197] pe Mielul lui Dumnezeu. Semnul i-a fost dat când porumbelul ceresc a venit asupra lui Isus şi slava lui Dumnezeu a strălucit de jur împrejurul Său. Ioan şi-a întins mâna, arătând spre Domnul Isus, şi a strigat cu voce tare: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!” (Ioan 1,29).
Lucrarea de slujire a lui Ioan
Ioan i-a înştiinţat pe ucenicii lui că Domnul Isus era Mesia cel făgăduit, Mântuitorul lumii. Pentru că lucrarea lui se încheia, el i-a învăţat pe ucenicii lui să-L urmeze pe Domnul Isus ca pe un mare învăţător. Viaţa lui Ioan a fost plină de tristeţe şi renunţare la sine. El a vestit prima venire a lui Hristos, dar nu i s-a îngăduit să fie martor la minunile Sale şi să se bucure de puterea manifestată de El. Când Domnul Isus Şi-a început lucrarea de învăţător, Ioan a ştiut că el trebuie să moară. Vocea lui s-a auzit rareori, cu excepţia timpului când vorbea în pustie. Viaţa lui a fost singuratică. El nu a rămas în familia tatălui său pentru a se bucura de societatea ei, ci a părăsit-o pentru a-şi împlini misiunea. Mulţimile ieşeau din oraşele şi satele aglomerate şi se adunau în pustie pentru a auzi cuvintele acestui profet minunat. Ioan a înfipt securea la rădăcina pomului. El a mustrat păcatul fără să se teamă de consecinţe şi a pregătit calea Mielului lui Dumnezeu.
Irod a fost impresionat când a auzit mărturiile puternice şi directe ale lui Ioan şi, cu un interes adânc, a întrebat ce trebuie să facă pentru a ajunge să fie ucenicul lui. Ioan cunoştea bine faptul că Irod era pe punctul de a se căsători cu soţia fratelui său în timp ce soţul ei era încă în viaţă şi i-a spus cu credincioşie că faptul acesta nu era permis de lege. Irod nu era dispus să facă niciun sacrificiu. El s-a căsătorit cu soţia fratelui său şi, din cauza influenţei ei, l-a prins pe Ioan şi l-a trimis în închisoare, intenţionând totuşi să-l elibereze. Pe când era în închisoare, Ioan [198] a auzit de la ucenicii lui despre lucrările minunate ale Domnului Isus. El nu a putut să asculte personal cuvintele Sale pline de har, dar ucenicii lui l-au înştiinţat cu privire la ele şi l-au mângâiat vorbindu-i despre lucrurile pe care le auziseră. După puţin timp, Ioan a fost decapitat din cauza influenţei soţiei lui Irod. Am văzut că ucenicii cei mai umili, care L-au urmat pe Domnul Isus, au fost martori ai minunilor Sale şi au auzit cuvintele mângâietoare rostite de El, au fost mai mari ca Ioan Botezătorul, adică au fost mai onoraţi şi au avut o viaţă mai binecuvântată.
Ioan a venit în spiritul şi puterea lui Ilie pentru a vesti prima venire a lui Isus. Atenţia mi-a fost îndreptată spre zilele din urmă şi am văzut că Ioan îi reprezenta pe aceia care vor merge în spiritul şi puterea lui Ilie pentru a vesti ziua mâniei lui Dumnezeu şi a doua venire a lui Isus.
Ispitirea
După botezul Său în Iordan, Domnul Isus a fost dus de Duhul Sfânt în pustie pentru a fi ispitit de Diavolul. Duhul Sfânt Îl pregătise pentru acel eveniment deosebit al ispitelor nemiloase. El a fost ispitit de Satana timp de patruzeci de zile, iar în zilele acelea nu a mâncat nimic. În jurul Său erau numai privelişti neplăcute, în faţa cărora natura omenească era determinată să se retragă. El a stat într-un loc singuratic şi pustiu, înconjurat de animale sălbatice şi de Diavolul. Fiul lui Dumnezeu era palid şi slăbit din cauza postului şi a suferinţei. Totuşi, în timpul acela, i-a fost arătată calea pe care avea să o urmeze şi faptul că El trebuia să îndeplinească lucrarea pe care venise să o facă.
Satana a profitat de suferinţele Fiului lui Dumnezeu şi s-a pregătit să-L tulbure prin diferite ispite, sperând să câştige biruinţa asupra Lui, pentru că Se umilise, făcându-Se asemenea unui om. Satana a venit cu ispita aceasta: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, porunceşte pietrei acesteia să se facă pâine.” El [199] L-a ispitit pe Domnul Isus să binevoiască să-i arate o dovadă că El este Mesia, exercitându-Şi puterea divină. Domnul Isus i-a răspuns cu blândeţe: „Este scris: ’Omul nu va trăi numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu’” (Luca 4,4).
Satana căuta să intre într-o controversă cu Domnul Isus cu privire la faptul că El era Fiul lui Dumnezeu. El a făcut referire la starea Lui slabă şi suferindă şi a afirmat cu îngâmfare că el era mai puternic decât Isus. Totuşi cuvântul rostit din cer: „Tu eşti Fiul Meu preaiubit: în Tine Îmi găsesc toată plăcerea Mea!” (Luca 3,22) a fost suficient pentru a-L susţine pe Domnul Isus în toate suferinţele Sale. Am văzut că Domnul Hristos nu trebuia să facă nimic pentru a-l convinge pe Satana cu privire la puterea Sa şi cu privire la faptul că El era Mântuitorul lumii. Satana avea dovezi suficiente în legătură cu poziţia înaltă şi autoritatea Fiului lui Dumnezeu. Tocmai faptul că nu voise să se supună autorităţii Domnului Hristos făcuse să fie alungat din cer.
Pentru a-şi manifesta puterea, Satana L-a dus pe Domnul Isus în Ierusalim şi l-a aşezat pe o streaşină a templului. Acolo, L-a ispitit să dovedească faptul că era Fiul lui Dumnezeu aruncându-Se de la înălţimea aceea ameţitoare. Satana I s-a adresat prin cuvintele Scripturii inspirate: „Căci este scris: ’El va porunci îngerilor Lui să Te păzească, ei Te vor lua pe mâni, ca nu cumva să Te loveşti cu piciorul de vreo piatră.’ Isus i-a răspuns: ’S-a spus: «Să nu ispiteşti pe Domnul, Dumnezeul tău»’” (Luca 4,10-12). Satana a dorit să-L facă pe Domnul Isus să Se bazeze pe mila Tatălui Său şi să-Şi rişte viaţa înainte de împlinirea misiunii Sale. El sperase că Planul de Mântuire va da greş, dar planul era alcătuit într-o modalitate mult prea serioasă pentru a fi răsturnat sau prejudiciat de Satana.
Domnul Hristos este un exemplu pentru toţi creştinii. Când sunt ispitiţi sau când drepturile lor sunt contestate, ei trebuie [200] să suporte cu răbdare. Să nu creadă că au dreptul de a-I cere Domnului să-Şi manifeste puterea pentru a câştiga o biruinţă împotriva vrăjmaşilor lor, cu excepţia faptului că Dumnezeu poate fi onorat şi slăvit prin lucrul acesta. Dacă S-ar fi aruncat de pe streaşina templului, Domnul Isus nu L-ar fi slăvit pe Tatăl Său, pentru că nimeni nu ar fi fost martor, în afară de Satana şi îngerii lui Dumnezeu. Faptul acesta ar fi însemnat să-L ispitească pe Dumnezeu să-Şi arate puterea faţă de vrăjmaşul Său cel mai înverşunat, binevoind să împlinească întocmai voia aceluia pe care Isus venise să-l biruiască.
„Diavolul L-a suit pe un munte înalt, I-a arătat într-o clipă toate împărăţiile pământului şi I-a zis: ’Ţie Îţi voi da toată stăpânirea şi slava acestor împărăţii; căci mie îmi este dată, şi o dau oricui voiesc. Dacă dar Te vei închina înaintea mea, toată va fi a Ta.’ Drept răspuns, Isus i-a zis: ’Înapoia Mea, Satano! Este scris: «Să te închini Domnului, Dumnezeului tău, şi numai Lui să-I slujeşti»’” (Luca 4,5-8).
Satana I-a arătat lui Isus împărăţiile lumii în lumina cea mai atrăgătoare. Satana s-a oferit să renunţe la drepturile lui de a stăpâni pământul, dacă Domnul Isus i S-ar fi închinat. El ştia că, dacă Planul de Mântuire va fi adus la îndeplinire şi Domnul Isus va muri pentru a-l răscumpăra pe om, puterea lui va fi limitată şi, în cele din urmă, îi va fi luată, iar el va fi nimicit. Prin urmare, planul lui premeditat a fost acela de a împiedica, dacă era posibil, realizarea lucrării celei mari ce fusese începută de Fiul lui Dumnezeu. Dacă planul răscumpărării omului avea să dea greş, Satana urma să păstreze împărăţia pe care pretindea că o deţine. Iar dacă ar fi reuşit, el s-ar fi flatat cu gândul că va domni, stând împotriva Dumnezeului cerurilor. [201]
Mustrarea ispititorului
Satana a exaltat de bucurie când Domnul Isus Şi-a lăsat deoparte puterea şi slava şi a părăsit cerul. El a crezut că Fiul lui Dumnezeu urma să Se afle sub stăpânirea lui. Ispitirea perechii sfinte din Eden a mers atât de uşor încât el a sperat că, prin puterea şi viclenia lui satanică, Îl va birui chiar şi pe Fiul lui Dumnezeu, şi astfel îşi va salva viaţa şi împărăţia. Dacă ar fi putut să-L ispitească pe Isus să Se îndepărteze de voia Tatălui Său, scopul lui ar fi fost atins. Totuşi Domnul Isus l-a înfruntat pe ispititor prin mustrarea: „Înapoia Mea, Satano!” El Se închina numai înaintea Tatălui Său.
Satana a pretins că împărăţia pământului îi aparţine şi a insinuat gândul că Isus ar putea să fie scutit de toate suferinţele, că nu trebuia să moară pentru a obţine împărăţiile lumii acesteia, pentru că, dacă i s-ar fi închinat lui, ar fi putut să aibă toate bogăţiile pământului şi slava de a stăpâni asupra lor. Totuşi Domnul Isus a fost statornic şi neclintit. El ştia că urma să vină timpul când, prin jertfirea vieţii Sale, va răscumpăra împărăţia de la Satana şi că, după o vreme, cerul şi pământul I se vor supune. El a ales viaţa de suferinţă şi moartea îngrozitoare ca fiind modalitatea rânduită de Tatăl Său pentru a ajunge să fie moştenitorul de drept al împărăţiilor pământului, care urmau să fie date în mâinile Sale pentru a le stăpâni veşnic. Satana, de asemenea, va fi dat în mâinile Sale pentru a fi nimicit prin moarte, ca să nu-i mai tulbure niciodată nici pe Domnul Isus, nici pe sfinţii proslăviţi.