Ştefan era foarte activ în lucrarea lui Dumnezeu şi îşi declara cu îndrăzneală credinţa. „Unii din sinagoga numită a Izbăviţilor, a Cirinenilor şi a Alexandrinilor, împreună cu nişte iudei din Cilicia şi din Asia, au început o ceartă de vorbe cu Ştefan; dar nu puteau să stea împotriva înţelepciunii şi Duhului cu care vorbea el.” Aceşti elevi ai marilor rabini fuseseră încrezători că, într-o dezbatere publică, puteau să câştige o biruinţă deplină împotriva lui Ştefan, din cauza presupusei lui lipse de educaţie şcolară. Totuşi el nu numai că a vorbit cu puterea Duhului Sfânt, dar a fost clar pentru toţi cei prezenţi în acea adunare numeroasă că el era un cercetător al profeţiilor şi un cunoscător al tuturor detaliilor Legii. El a apărat cu pricepere adevărurile pe care le susţinea şi i-a înfrânt întru totul pe împotrivitorii lui.
Preoţii şi conducătorii care au fost martori la manifestarea minunată a puterii ce însoţea lucrarea de slujire a lui Ştefan s-au umplut de o ură înverşunată. În loc să cedeze în faţa dovezilor convingătoare pe care le prezenta el, s-au hotărât să-l aducă la tăcere omorându-l. Ca urmare, l-au prins pe Ştefan şi l-au adus înaintea Sinedriului pentru a fi judecat.
Iudeii cei învăţaţi din regiunile apropiate au fost convocaţi cu scopul de a combate argumentele [262, 263] celui acuzat. Saul, care se evidenţiase ca fiind un împotrivitor zelos al învăţăturii lui Hristos şi un persecutor al tuturor celor ce credeau în El, a fost de asemenea prezent acolo. Acest om învăţat a avut o parte importantă în combaterea lui Ştefan. El a folosit elocvenţa şi logica rabinilor pentru a câştiga în această controversă şi pentru a-i convinge pe oameni că Ştefan predica învăţături amăgitoare şi periculoase.
Totuşi Ştefan s-a dovedit a avea o educaţie la fel de înaltă ca Saul şi o înţelegere deplină a planului lui Dumnezeu de a răspândi Evanghelia la toate popoarele. El credea în Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov şi era pe deplin lămurit cu privire la privilegiile iudeilor, totuşi credinţa lui era vastă, iar el ştia că sosise timpul când credincioşii adevăraţi nu se vor închina doar în temple făcute de mâini omeneşti, pentru că oamenii se pot închina lui Dumnezeu în duh şi în adevăr pretutindeni în lume. Vălul fusese dat la o parte de pe ochii lui Ştefan, iar el a văzut sfârşitul ritualurilor care fuseseră desfiinţate prin moartea lui Hristos.
Preoţii şi conducătorii nu au reuşit să câştige în faţa înţelepciunii lui clare şi liniştite, în ciuda faptului că se împotriveau cu vehemenţă. Ei s-au hotărât să facă din Ştefan un exemplu şi, satisfăcându-şi ura răzbunătoare, urmau să-i împiedice şi pe alţii să adopte credinţa lui prin intermediul fricii. Acuzaţiile pronunţate împotriva lui au fost rostite în modalitatea cea mai impunătoare. Au fost angajaţi nişte martori mincinoşi, care să spună că îl auziseră rostind blasfemii împotriva templului şi împotriva Legii. Ei au spus: „În adevăr, l-am auzit zicând că acest Isus din Nazaret va dărâma locaşul acesta şi va schimba obiceiurile pe care ni le-a dat Moise.”
În timp ce stătea faţă în faţă cu judecătorii lui pentru a răspunde la acuzaţia de blasfemie, chipul lui Ştefan radia o lumină sfântă. „Toţi cei ce şedeau [264] în sobor s-au uitat ţintă la Ştefan, şi faţa lui li s-a arătat ca o faţă de înger.” Mulţi dintre cei care vedeau chipul luminat al lui Ştefan tremurau şi îşi acopereau faţa, dar necredinţa şi prejudecata încăpăţânată nu au şovăit niciodată.
Apărarea lui Ştefan
Ştefan a fost întrebat dacă acuzaţiile aduse împotriva lui sunt adevărate, iar el şi-a început apărarea cu o voce clară şi impresionantă, care răsuna pretutindeni în sala consiliului. El a început să repete istoria poporului ales al lui Dumnezeu în cuvinte care au fermecat audienţa. El a făcut o prezentare cuprinzătoare a sistemului religios iudaic şi a arătat faptul că interpretarea lui spirituală era evidentă acum prin Hristos. A început cu Avraam şi a continuat de la o generaţie la alta a istoriei, parcurgând toate rapoartele cu privire la poporul Israel până la Solomon şi menţionând aspectele cele mai impresionante care justificau poziţia lui.
Ştefan şi-a exprimat cu claritate credincioşia faţă de Dumnezeu şi faţă de credinţa iudaică, deşi a arătat că Legea în care se încredeau ei pentru mântuire nu fusese în stare să ferească poporul Israel de idolatrie. El a făcut legătura dintre Isus Hristos şi întreaga istorie iudaică. A menţionat construirea templului de către Solomon, precum şi cuvintele lui Solomon şi ale lui Isaia: „Dar Cel Preaînalt nu locuieşte în lăcaşuri făcute de mâini omeneşti.” „Cerul este scaunul Meu de domnie, şi pământul este aşternutul picioarelor Mele. Ce fel de casă Îmi veţi zidi voi Mie, zice Domnul, sau care va fi locul Meu de odihnă? N-a făcut mâna Mea toate aceste lucruri?” Locul celei mai înalte închinări aduse lui Dumnezeu se afla în cer.
Când Ştefan a ajuns la punctul acesta, printre oameni s-a produs agitaţie. Întemniţatul şi-a văzut soarta pe chipurile celor din faţa lui. El a înţeles împotrivirea faţă de cuvintele lui, pe care le rostise la [265] îndemnul Duhului Sfânt. El a ştiut că îşi prezenta ultima mărturie. Puţini dintre aceia care citesc cuvântarea aceasta a lui Ştefan o preţuiesc aşa cum se cuvine. Pentru a înţelege semnificaţia deplină a cuvintelor sale, trebuie să avem în atenţie ocazia, timpul şi locul în care au fost rostite.
Când Ştefan a făcut legătura între Isus Hristos şi profeţii şi când a vorbit despre templu, preotul, pretinzând că este cuprins de oroare, şi-a sfâşiat haina. Gestul acesta a fost pentru Ştefan un semn care îi arăta că în curând vocea îi va fi adusă la tăcere pentru totdeauna. Deşi se afla doar la mijlocul predicii, el a concluzionat brusc, printr-o întrerupere neaşteptată a şirului istoriei, şi, întorcându-se către judecătorii lui înfuriaţi, a spus: „Oameni tari la cerbice, netăiaţi împrejur cu inima şi cu urechile! Voi totdeauna vă împotriviţi Duhului Sfânt. Cum au făcut părinţii voştri, aşa faceţi şi voi. Pe care din proroci nu i-au prigonit părinţii voştri? Au omorât pe cei ce vesteau mai dinainte venirea Celui Neprihănit, pe care L-aţi vândut acum şi L-aţi omorât, voi, care aţi primit Legea dată prin îngeri, şi n-aţi păzit-o!”
Moarte de martir
La auzul acestor cuvinte, preoţii şi conducătorii au fost cuprinşi de furie peste măsură. Ei erau mai degrabă asemenea unor animale de pradă, decât asemenea unor făpturi omeneşti. Ei au sărit asupra lui Ştefan scrâşnind din dinţi. Totuşi el nu a fost intimidat, pentru că se aştepta la faptul acesta. Faţa lui era liniştită şi strălucea de o lumină îngerească. Preoţii înfuriaţi şi gloata agitată nu-i stârneau groaza. „Dar Ştefan, plin de Duhul Sfânt, şi-a pironit ochii spre cer, a văzut slava lui Dumnezeu şi pe Isus stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu şi a zis: ’Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu.’”
Ştefan a încetat să vadă priveliştea din jurul lui. [266] Porţile cerului erau întredeschise, iar el a văzut prin ele slava curţilor lui Dumnezeu şi pe Domnul Hristos, care părea că tocmai Se ridicase de pe scaunul Său de domnie şi stătea pregătit să-l susţină pe slujitorul Său, care era pe punctul de a suferi martirajul pentru Numele Lui. Oamenii şi-au astupat urechile, ca să nu audă cuvintele lui şi, strigând puternic, s-au năpustit toţi cu furie asupra lui. „Şi aruncau cu pietre în Ştefan, care se ruga şi zicea: ’Doamne Isuse, primeşte duhul meu!’ Apoi a îngenuncheat şi a strigat cu glas tare: ’Doamne, nu le ţine în seamă păcatul acesta!’ Şi, după aceste vorbe, a adormit.”
În mijlocul chinurilor morţii celei mai nemiloase, asemenea Domnului său divin, martirul credincios s-a rugat pentru ucigaşii lui. Martorilor care îl acuzaseră pe Ştefan li s-a cerut să arunce primele pietre. Persoanele acestea şi-au lăsat hainele la picioarele lui Saul, care avusese un rol activ în dezbatere şi fusese de acord cu moartea întemniţatului.
Martirajul lui Ştefan a lăsat o impresie adâncă în mintea tuturor celor care au asistat la el. Aceasta a fost o încercare dureroasă pentru biserică, dar a avut ca rezultat convertirea lui Saul. Credinţa, consecvenţa şi proslăvirea martirului nu au putut să fie şterse din memoria lui. Semnul aprobării lui Dumnezeu, care se afla pe chipul lui, cuvintele lui, care au ajuns până în adâncul sufletului tuturor celor ce le-au auzit, cu excepţia acelora care şi-au împietrit inima, împotrivindu-se luminii, au rămas în memoria privitorilor şi au mărturisit în favoarea adevărului pe care îl propovăduise Ştefan.
Deşi nu s-a pronunţat nicio sentinţă legală cu privire la Ştefan, autorităţile romane au fost mituite cu sume mari ca să nu facă nicio investigaţie asupra cazului. Cu ocazia judecării şi a morţii lui Ştefan, Saul a părut plin de un zel frenetic. El părea să fie [267] supărat din cauza propriei convingeri interioare care îi spunea că Ştefan a fost onorat de Dumnezeu chiar în timpul când era dezonorat de oameni.
fEl a continuat să persecute credincioşii bisericii lui Dumnezeu, urmărindu-i şi prinzându-i în casele lor, pentru ca apoi să-i dea pe mâna preoţilor şi conducătorilor pentru a fi închişi şi omorâţi. Zelul lui în continuarea persecuţiei era un motiv de groază pentru creştinii din Ierusalim. Autorităţile romane nu au făcut niciun efort deosebit pentru a opri lucrarea nemiloasă, ci îi ajutau în secret pe iudei cu scopul de a ajunge la o înţelegere cu ei şi de a obţine favoarea lor.
Saul, care era un om educat, a fost o unealtă puternică în mâinile lui Satana pentru a-şi aduce la îndeplinire răzvrătirea împotriva Fiului lui Dumnezeu, dar Cineva mai puternic decât Satana îl alesese pe Saul pentru a lua locul martirului Ştefan şi pentru a lucra şi a suferi pentru Numele Său. Saul era un bărbat foarte preţuit între iudei, atât datorită educaţiei lui şcolare, cât şi datorită zelului său în persecutarea credincioşilor. El nu fusese membru al Sinedriului, dar, după moartea lui Ştefan, a fost ales să facă parte din acel grup, ca o recunoaştere a rolului pe care l-a îndeplinit cu acea ocazie.