Lucrarea de slujire a lui Petru

Petru şi-a continuat lucrarea vizitându-i pe sfinţii din Lida. Aco­lo, el l-a vindecat pe Enea, care fusese ţintuit la pat timp de opt ani din cauza paraliziei. „’Enea’, i-a zis Petru, ’Isus Hristos te vindecă; scoală-te şi fă-ţi patul.’ Şi Enea s-a sculat îndată. Toţi locuitorii din Lida şi din Sarona l-au văzut şi s-au întors la Domnul.”

Cetatea Iope se găsea în apropiere de Lida şi, în timpul acela, Tabita – numită Dorca – a murit. Ea fusese o urmaşă credincioasă a lui Isus Hristos, iar viaţa ei fusese caracterizată de fapte pline de bunătate şi milă faţă de cei săraci şi necăjiţi şi pline de zel pentru lucrarea de predicare a adevărului. Moartea ei era o mare pierdere, pentru că tânăra biserică nu se putea lipsi de eforturile ei nobile. Când au auzit de vindecările uimitoare pe care le făcuse Petru în Lidia, credincioşii au dorit mult ca el să vină la Iope. Ca urmare, au trimis soli să-l cheme să vină acolo.

„Petru s-a sculat şi a plecat împreună cu ei. Când a sosit, l-au dus în odaia de sus. Toate văduvele l-au înconjurat plângând şi i-au arătat hainele şi cămăşile pe care le făcea Dorca, pe când era cu ele.” Petru a scos din cameră prietenii ei care plângeau şi jeleau. Apoi, a îngenuncheat şi s-a rugat fierbinte lui Dumnezeu ca să redea viaţă şi [281, 282] sănătate trupului inert al Dorcăi, „apoi, s-a întors spre trup şi a zis: ’Tabita, scoală-te!’ Ea a deschis ochii şi, când a văzut pe Petru, a stat în capul oaselor. El i-a dat mâna şi a ridicat-o în sus. A chemat îndată pe sfinţi şi pe văduve şi le-a pus-o înainte vie.” Această mare minune a învierii Dorcăi a fost un mijloc prin care mulţi oameni din Iope au fost convertiţi.

Sutaşul

„În Cezareea era un om cu numele Corneliu, sutaş din ceata de ostaşi numită ’Italiana’. Omul acesta era cucernic şi temător de Dumnezeu, împreună cu toată casa lui. El făcea multe milostenii norodului şi se ruga totdeauna lui Dumnezeu.” Deşi era roman, Corneliu ajunsese să-L cunoască pe Dumnezeul cel adevărat şi renunţase la idolatrie. El împlinea voia lui Dumnezeu şi I se închina cu o inimă sinceră. Corneliu nu fusese circumcis şi nici nu aducea jertfe şi, ca urmare, iudeii îl considerau necurat. Cu toate acestea, el susţinea religia iudaică prin donaţii generoase şi era cunoscut pretutindeni pentru faptele lui de bunătate şi milă. Viaţa lui neprihănită l-a făcut să aibă o reputaţie bună printre iudei şi neamuri.

Corneliu nu ajunsese să înţeleagă credinţa în Domnul Hristos, deşi credea în profeţii şi aştepta venirea lui Mesia. Prin dragostea şi ascultarea de Dumnezeu, Corneliu s-a apropiat mult de El şi era pregătit să-L primească pe Mântuitorul, atunci când avea să i Se descopere. Condamnarea este adusă numai de respingerea luminii oferite. Sutaşul era dintr-o familie nobilă şi, deşi avea o poziţie de mare cinste şi responsabilitate, totuşi situaţia aceasta nu încli­nase să submineze [282, 283] trăsăturile nobile ale caracterului său. Bună­tatea adevărată şi măreţia s-au unit pentru a-l face să fie un om de valoare din punct de vedere moral. Influenţa lui era benefică pentru toţi aceia care ajungeau în legătură cu el.

El credea în singurul Dumnezeu, Creatorul cerului şi al pămân­tului. Îl respecta pe Dumnezeu, recunoştea autoritatea Sa şi căuta sfatul Său în toate aspectele vieţii. El era credincios atât în îndeplinirea îndatoririlor din cămin, cât şi a responsabilităţilor lui oficiale şi ridicase un altar pentru Dumnezeu în familia lui. Corneliu nu îndrăznea să îşi aducă planurile la îndeplinire şi să poarte povara răspunderilor lui fără ajutorul lui Dumnezeu, ca urmare se ruga mult şi stăruitor pentru a primi ajutor. Credinţa caracteriza toate faptele lui, iar Dumnezeu l-a preţuit pentru curăţia faptelor sale şi pentru generozitatea lui şi S-a apropiat de el prin Cuvântul Său şi prin Duhul Său.

Vizita îngerului la Corneliu

În timp ce Corneliu se ruga, Dumnezeu a trimis la el un sol ce­resc, care i s-a adresat pe nume. Sutaşul s-a înspăimântat, deşi ştia că îngerul era trimis de Dumnezeu pentru a-l îndruma, şi a zis: „Ce este, Doamne?” „Şi îngerul i-a zis: ’Rugăciunile şi milosteniile tale s-au suit înaintea lui Dumnezeu, şi El Şi-a adus aminte de ele. Trimite acum nişte oameni la Iope şi cheamă pe Simon, zis şi Petru. El găzduieşte la un om, numit Simon tăbăcarul, a cărui casă este lângă mare: acela îţi va spune ce trebuie să faci.”

Aici, Dumnezeu Şi-a arătat din nou preocuparea pentru lucra­rea de slujire pastorală şi pentru biserica Sa. Nu îngerul a fost acela care trebuia să-i vorbească lui Corneliu despre istoria crucii. Un om, supus el însuşi slăbiciunilor şi ispitelor omeneşti, urma să-l înveţe cu privire la Mântuitorul cel răstignit, înviat şi înălţat la cer. Solul ceresc a fost trimis cu scopul precis de a-l pune pe [284] Corneliu în legătură cu slujitorul lui Dumnezeu, care îl va învăţa cum poate fi mântuit, el şi casa lui.

Corneliu a ascultat cu bucurie mesajul şi a trimis îndată soli ca să-l caute pe Petru, în conformitate cu îndrumările îngerului. Ca­racterul precis al acestor îndrumări, în care i s-a spus chiar şi ce meserie avea omul în casa căruia găzduia Petru, dovedeşte faptul că Dumnezeu este familiarizat cu istoria şi problemele oamenilor în fiecare aspect al vieţii. Dumnezeu cunoaşte activitatea zilnică atât a omului de rând, cât şi a împăratului. El cunoaşte avariţia, cruzi­mea, fărădelegile ascunse şi egoismul oamenilor, precum şi faptele lor bune – generozitatea, milostenia şi bunătatea lor. Nimic nu este ascuns de Dumnezeu.

Viziunea lui Petru

Imediat după întrevederea aceasta cu sutaşul Corneliu, îngerul a plecat la Petru care, fiind foarte obosit şi flămând după călătorie, se ruga pe acoperiş. În timp ce se ruga, a avut o viziune şi „a văzut cerul deschis şi un vas ca o faţă de masă mare, legată cu cele patru colţuri, coborându-se şi slobozindu-se în jos pe pământ. În ea se aflau tot felul de dobitoace cu patru picioare şi târâtoare de pe pământ şi păsările cerului.

Şi un glas i-a zis: ’Petre, scoală-te, taie şi mănâncă.’ ’Nicidecum, Doamne’, a răspuns Petru. ’Căci niciodată n-am mâncat ceva spurcat sau necurat.’ Şi glasul i-a zis iarăşi a doua oară: ’Ce a curăţit Dumnezeu să nu numeşti spurcat.’ Lucrul acesta s-a făcut de trei ori şi, îndată după aceea, vasul a fost ridicat iarăşi la cer.”

Aici putem să observăm planul lui Dumnezeu de a pune în mişcare un mecanism prin care voia Lui să [285] poată fi împlinită pe pământ aşa cum este împlinită în cer. Petru încă nu le predicase neamurilor Evanghelia. Mulţi dintre ei fuseseră nişte ascultători interesaţi de adevărurile pe care le prezentase el, dar zidul de despărţire, pe care de fapt moartea lui Hristos îl dărâmase, încă mai exista în mintea apostolilor şi excludea neamurile de la posibilitatea de a beneficia de privilegiile Evangheliei. Iudeii vorbitori de limbă greacă beneficiaseră de lucrarea apostolilor şi mulţi dintre ei răspunseseră la eforturile lor, primind credinţa în Domnul Isus, dar convertirea lui Corneliu urma să fie prima experienţă importantă printre neamuri.

Prin viziunea cu faţa de masă şi conţinutul ei, care au coborât din cer, Petru urma să fie eliberat de prejudecăţile lui împotriva neamurilor, pentru a înţelege că, prin Hristos, popoarele păgâne urmau să fie părtaşe la binecuvântările şi privilegiile iudeilor şi, astfel, să beneficieze la fel ca ei. Unii au insistat, spunând că viziunea aceasta a avut scopul de a arăta că Dumnezeu înlăturase interdicţia cu privire la folosirea cărnii animalelor pe care le declarase, în trecut, ca fiind necurate şi că, prin urmare, carnea de porc era potrivită ca aliment. Aceasta este o interpretare foarte îngustă şi întru totul greşită şi se află într-o contradicţie clară cu raportul biblic al viziunii şi consecinţelor ei.

Viziunea cu tot felul de animale vii care se aflau pe faţa de masă şi pe care Petru a primit porunca să le taie şi să le mănânce, fiind atenţionat că nu trebuie să declare ca necurate lucrurile pe care le curăţise Dumnezeu, a fost pur şi simplu o ilustraţie care l-a făcut să înţeleagă adevărata poziţie a neamurilor şi faptul că, prin moartea Domnului Hristos, ei au fost făcuţi împreună-moştenitori cu Israelul lui Dumnezeu. Viziunea aceasta i-a transmis lui Petru atât o mustrare, cât şi o învăţătură. Până atunci, lucrarea lui fusese restrânsă numai la iudei şi îi privise pe cei dintre neamuri ca fiind necuraţi şi excluşi de la posibilitatea de a beneficia de făgăduinţele lui [286] Dumnezeu. Mintea lui era îndrumată acum pentru a înţelege extinderea mondială a planului lui Dumnezeu.

Chiar în timp ce se gândea la viziune, aceasta i-a fost explicată. „Când Petru nu ştia ce să creadă despre înţelesul vedeniei pe care o avusese, iată că oamenii trimişi de Corneliu, întrebând de casa lui Simon, au stat la poartă şi au întrebat cu glas tare dacă Simon, zis şi Petru, găzduieşte acolo. Şi pe când se gândea Petru la vedenia aceea, Duhul i-a zis: ’Iată că te caută trei oameni; scoală-te, pogoară-te şi du-te cu ei fără şovăire, căci Eu i-am trimis.’”

Aceasta a fost o poruncă dificilă pentru Petru, dar el nu a îndrăznit să acţioneze în conformitate cu propriile simţăminte şi, ca urmare, a coborât din camera lui şi i-a primit pe solii trimişi la el de Corneliu. Ei i-au spus apostolului care era misiunea unică a venirii lor şi, în conformitate cu porunca pe care tocmai o primise de la Dumnezeu, Petru a fost îndată de acord să-i însoţească a doua zi. El i-a găzduit cu amabilitate pe timpul nopţii, iar dimineaţa a pornit cu ei spre Cezareea, însoţit de şase fraţi de credinţă, care urmau să fie martori la tot ce va face şi va spune în timpul vizitei făcute celor dintre neamuri, deoarece ştia că va fi chemat să dea socoteală pentru o împotrivire atât de directă faţă de credinţa şi învăţăturile iudaice.

Călătoria a durat aproape două zile, iar Corneliu a avut privilegiul fericit de a deschide porţile pentru slujitorul Evangheliei, care, în conformitate cu asigurarea dată de Dumnezeu, urma să-i înveţe, atât pe el, cât şi pe cei din casa lui, cum vor putea să fie mântuiţi. În timp ce solii şi-au îndeplinit misiunea, sutaşul a adunat cât mai multe rude cu putinţă, pentru ca şi ele să poată învăţa adevărul. Când [287] a ajuns Petru, era adunată o mare grupă care aştepta nerăbdătoare să audă cuvintele lui.

Vizita la Corneliu

Când Petru a intrat în casa lui Corneliu, acesta nu l-a salutat ca pe un vizitator obişnuit, ci l-a salutat ca pe un om onorat de Cer şi trimis la el de Dumnezeu. În Orient, era obiceiul de a te închina înaintea unui prinţ sau altui demnitar înalt, iar copiii se închinau înaintea părinţilor lor în semn de cinste pentru poziţia lor de răspundere. Totuşi Corneliu, copleşit de respect faţă de apostolul care fusese delegat de Dumnezeu, s-a aplecat la picioarele lui şi i s-a închinat.

Petru s-a dat înapoi cu groază din faţa acestui gest al sutaşului şi l-a ridicat în picioare, spunând: „Scoală-te, şi eu sunt om!” Apoi, a început să converseze cu el într-un mod familiar, cu scopul de a îndepărta orice tendinţă de veneraţie şi respect exagerat din partea sutaşului.

Dacă ar fi fost învestit cu autoritatea şi poziţia care i-au fost acordate de Biserica Romano-Catolică, în loc de a opri, Petru mai degrabă ar fi încurajat veneraţia lui Corneliu. Aşa-zişii succesori ai lui Petru le cer regilor şi împăraţilor să se închine la picioarele lor, dar Petru însuşi a declarat că este doar un simplu om supus greşelii.

Petru a vorbit cu Corneliu şi cu cei adunaţi în casa lui despre obiceiul iudeilor, spunându-le că le era interzis să aibă legături sociale cu cei dintre neamuri şi să fie întinaţi din punct de vedere ceremonial. Lucrul acesta nu era interzis de Legea lui Dumnezeu, dar tradiţia oamenilor îl făcuse să fie un obicei obligatoriu. El a spus: „Ştiţi că nu este îngăduit de Lege unui iudeu să se însoţească împreună cu unul de alt neam sau să vină la el; dar Dumnezeu mi-a arătat [288] să nu numesc pe niciun om spurcat sau necurat. De aceea am venit fără cârtire când m-aţi chemat. Vă întreb dar, cu ce gând aţi trimis după mine?”

Atunci, Corneliu şi-a relatat experienţa şi cuvintele îngerului care i se arătase în viziune. În concluzie, el a spus: „’Am trimis îndată la tine, şi bine ai făcut că ai venit. Acum dar, toţi suntem aici înaintea lui Dumnezeu ca să ascultăm tot ce ţi-a poruncit Domnul să ne spui.’ Atunci, Petru a început să vorbească şi a zis: ’În adevăr, văd că Dumnezeu nu este părtinitor, ci că în orice neam, cine se teme de El şi lucrează neprihănire este primit de El.’”

Deşi Dumnezeu îi favorizase pe iudei mai mult decât pe alte popoare, totuşi, dacă respingeau lumina şi nu trăiau în conformitate cu mărturisirea lor, ei nu erau mai presus de alte popoare în ochii Săi. Cei dintre neamuri, care, asemenea lui Corneliu, se temeau de Dumnezeu şi aveau o viaţă neprihănită, trăind la nivelul luminii pe care o aveau, erau priviţi cu bunăvoinţă de Dumnezeu şi slujirea lor sinceră era primită.

Totuşi credinţa şi neprihănirea lui Corneliu nu puteau să fie desăvârşite fără o cunoaştere a Domnului Hristos. Ca urmare, Dumnezeu i-a trimis lumina şi cunoaşterea aceasta pentru a dezvolta în continuare caracterul lui neprihănit. Mulţi refuză să primească lumina pe care le-o trimite providenţa lui Dumnezeu şi, ca o scuză pentru că procedează aşa, citează cuvintele adresate de Petru lui Corneliu şi prietenilor lui: „Ci în orice neam, cine se teme de El şi lucrează neprihănire este primit de El.” Ei susţin că nu este important ce cred oamenii, atâta vreme cât faptele lor sunt bune. Asemenea persoane greşesc. Credinţa trebuie să fie unită cu faptele lor. Ei trebuie să înainteze odată cu lumina care le este dată. Dacă Dumnezeu îi aduce în legătură cu slujitorii Săi care au primit un [289] adevăr nou, susţinut de Cuvântul lui Dumnezeu, ei trebuie să-l primească bucuroşi. Adevărul este progresiv. Pe de altă parte, aceia care pretind că vor fi mântuiţi numai prin credinţa lor se prind de o funie de nisip, deoarece credinţa este întărită şi făcută să fie desăvârşită numai prin fapte.

Neamurile primesc Duhul Sfânt

Petru L-a predicat pe Domnul Isus acelui grup de ascultători atenţi, vorbindu-le despre viaţa Sa, despre lucrarea Sa de slujire, minunile, trădarea, răstignirea şi înălţarea Sa la cer, precum şi despre lucrarea Sa în cer, în calitate de Reprezentant şi Apărător care mijloceşte pentru cel păcătos. În timp ce vorbea, inima apostolului radia de Spiritul adevărului lui Dumnezeu pe care îl prezenta oamenilor. Ascultătorii lui erau fermecaţi de învăţătura pe care o auzeau, pentru că inima lor fusese pregătită să primească adevărul. Apostolul a fost întrerupt de coborârea Duhului Sfânt, aşa cum s-a manifestat în Ziua Cincizecimii. „Toţi credincioşii tăiaţi împrejur care veniseră cu Petru au rămas uimiţi când au văzut că darul Duhului Sfânt s-a vărsat şi peste neamuri. Căci îi auzeau vorbind în limbi şi mărind pe Dumnezeu. Atunci, Petru a zis: ’Se poate opri apa ca să nu fie botezaţi aceştia, care au primit Duhul Sfânt ca şi noi?’ Şi a poruncit să fie botezaţi în Numele Domnului Isus Hristos. Atunci, l-au rugat să mai rămână câteva zile la ei.”

Coborârea Duhului Sfânt asupra celor dintre neamuri nu a fost o alternativă a botezului. În toate situaţiile, paşii necesari în convertire sunt credinţa, pocăinţa şi botezul. Astfel, biserica creştină adevărată este unită printr-un singur Domn, o singură credinţă şi un singur botez. Harul sfinţitor modifică temperamentele diverse şi aceleaşi principii distinctive reglementează viaţa tuturor. Petru a cedat la insistenţele credincioşilor dintre neamuri [290] şi a rămas cu ei pentru un timp, predicându-L pe Domnul Isus tuturor celor dintre neamuri care se aflau în împrejurime.

Când au auzit că Petru le predicase celor dintre neamuri, că se întâlnise cu ei şi mâncase cu ei în casele lor, fraţii din Iudeea au fost surprinşi şi supăraţi de aceste acţiuni ciudate pe care le întreprinsese. Ei s-au temut că un asemenea comportament care li se părea abuziv va înclina să contrazică tocmai învăţăturile lui. Îndată ce Petru i-a vizitat, ei l-au întâmpinat cu o mustrare aspră, spunând: „Ai intrat în casă la nişte oameni netăiaţi împrejur şi ai mâncat cu ei.”

Viziunea bisericii este lărgită

Apoi, Petru le-a prezentat în mod sincer întreaga situaţie. El şi-a relatat experienţa cu privire la viziunea avută şi le-a spus că viziunea aceasta l-a făcut să nu mai respecte deosebirea ceremonială şi lipsa circumciziei, nici să nu-i mai considere pe cei dintre neamuri ca fiind necuraţi, pentru că Dumnezeu nu Se uită la faţa omului. El le-a spus despre porunca lui Dumnezeu de a merge la neevrei, despre venirea solilor, călătoria lui la Cezareea şi despre întâlnirea cu sutaşul Corneliu şi grupul adunat în casa lui. Precauţia lui a fost evidentă pentru fraţi datorită faptului că, deşi primise porunca de la Dumnezeu să meargă în casa celor dintre neamuri, luase împreună cu el şase dintre ucenicii prezenţi la data aceea pentru a fi martori la tot ce va spune sau va face acolo. El a redat conţinutul întrevederii cu sutaşul Corneliu, când acesta i-a vorbit despre viziunea în care fusese îndrumat să trimită soli la Iope pentru a-l aduce la el pe Petru care urma să-i spună ce trebuie să facă pentru a fi mântuiţi atât el, cât şi cei din casa lui.

Petru a redat evenimentele primei întâlniri cu cei dintre neevrei, spunând: „Şi, cum am început să vorbesc, Duhul Sfânt S-a pogorât peste ei ca şi peste noi la început. [291] Şi mi-am adus aminte de vorba Domnului, cum a zis: ’Ioan a botezat cu apă, dar voi veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt.’ Deci, dacă Dumnezeu le-a dat acelaşi dar ca şi nouă, care am crezut în Domnul Isus Hristos, cine eram eu să mă împotrivesc lui Dumnezeu?”

După ce au auzit raportul acesta, ucenicii au tăcut şi au fost convinşi că întregul comportament al lui Petru a fost o împlinire exactă a planului lui Dumnezeu şi că vechile lor prejudecăţi şi exclusivismul lor au fost nimicite pe deplin de Evanghelia lui Hristos. „După ce au auzit aceste lucruri, s-au potolit, au slăvit pe Dumnezeu şi au zis: ’Dumnezeu a dat deci şi neamurilor pocăinţă, ca să aibă viaţa.’”