Am văzut îngeri care alergau încoace şi încolo în cer, coborând pe pământ şi urcând din nou la cer pentru a pregăti împlinirea unui eveniment important. Apoi, am văzut un alt înger puternic a cărui misiune era să coboare pe pământ pentru a se alătura îngerului al treilea şi pentru a întări solia lui. Îngerului i-a fost dată o slavă şi o mare putere, iar când acesta a coborât, pământul a fost luminat de slava lui. Lumina care îl însoţea pe îngerul acesta a pătruns pretutindeni, în timp ce el striga cu o voce foarte puternică: „A căzut, a căzut Babilonul cel mare! A ajuns un locaş al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urâte” (Apocalipsa 18,2).
Solia căderii Babilonului, aşa cum a fost vestită de îngerul al doilea, este repetată cu o menţionare suplimentară a corupţiei care a intrat în biserici după 1844. Lucrarea acestui înger vine la timpul potrivit, pentru a se alătura în ultima mare lucrare a vestirii soliei îngerului al treilea, care ajunge să fie foarte puternică. În felul acesta, cei din poporul lui Dumnezeu sunt pregătiţi să reziste în ceasul ispitirii, cu care urmează să se confrunte curând. Am văzut că o lumină mare se afla peste ei, iar ei se uneau pentru a proclama fără teamă soliei îngerului al treilea.
Îngerii au fost trimişi să îl ajute pe îngerul cel puternic din cer şi am auzit voci care păreau să răsune pretutindeni: „Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei şi să nu fiţi loviţi [399, 400] cu urgiile ei! Pentru că păcatele ei s-au îngrămădit şi au ajuns până în cer; şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de nelegiuirile ei” (Apocalipsa 18,4.5). Solia aceasta părea să fie o adăugare la solia a treia, alăturându-i-se atunci când strigătul de la miezul nopţii s-a unit cu solia îngerului al doilea, în 1844. Slava lui Dumnezeu s-a aflat peste sfinţii care aşteptau cu răbdare, iar ei au vestit fără teamă ultima avertizare solemnă, proclamând căderea Babilonului şi chemându-i pe cei care alcătuiesc poporul lui Dumnezeu să iasă din Babilon, ca să scape de soarta lui îngrozitoare.
Lumina care a fost răspândită peste cei care aşteptau venirea lui Hristos a pătruns pretutindeni, iar aceia care se aflau în biserici şi aveau o oarecare lumină, care nu auziseră şi nu respinseseră cele trei solii, au ascultat chemarea şi au părăsit bisericile căzute. De când soliile acestea fuseseră vestite, unii copii crescuseră, ajungând la vârsta responsabilităţii, iar lumina a strălucit asupra lor şi ei au avut privilegiul de a alege viaţa sau moartea. Unii au ales viaţa şi au trecut de partea acelora care Îl aşteptau pe Domnul lor şi respectau toate poruncile Sale. Solia a treia trebuia să îşi îndeplinească lucrarea, pentru că toţi oamenii urmau să fie puşi la încercare cu privire la ea, iar cei preţioşi au fost chemaţi să iasă din organizaţiile lor religioase.
O putere convingătoare i-a impresionat pe cei sinceri, în timp ce manifestarea puterii lui Dumnezeu i-a făcut pe prietenii şi rudele lor necredincioase să se teamă şi să fie reţinuţi, aşa încât aceştia nici nu au îndrăznit, nici nu au avut puterea de a-i împiedica pe aceia care simţeau lucrarea Duhului lui Dumnezeu asupra lor. Ultima chemare le-a fost vestită până şi sclavilor sărmani, iar cei evlavioşi dintre ei şi-au înălţat cântecele de bucurie nespusă în aşteptarea eliberării lor fericite. Stăpânii lor nu au putut [401] să-i oprească, deoarece teama şi uluirea i-au făcut să păstreze tăcerea. Au fost săvârşite minuni uimitoare, bolnavii au fost vindecaţi, iar semnele şi minunile i-au însoţit pe cei credincioşi. Dumnezeu a fost prezent în lucrare şi fiecare sfânt şi-a urmat propria conştiinţă fără să se teamă de consecinţe şi s-a alăturat acelora care păzeau toate poruncile lui Dumnezeu. Ei au vestit cu putere solia a treia până la mari depărtări. Am văzut că vestirea soliei acesteia se va încheia cu o putere nespus mai mare decât solia strigătului de la miezul nopţii.
Slujitorii lui Dumnezeu, înzestraţi cu putere de sus, cu feţele luminate, strălucind de o consacrare sfântă, au înaintat pentru a proclama solia din cer. Sufletele care erau răspândite în toate organizaţiile religioase au răspuns la chemare, iar cei preţioşi au fost grăbiţi să iasă din bisericile blestemate, aşa cum Lot a fost grăbit să iasă din Sodoma înainte de nimicirea ei. Cei din poporul lui Dumnezeu au fost întăriţi de slava nespusă care se afla asupra lor din abundenţă şi îi pregătea să suporte ceasul ispitirii. Am auzit pretutindeni o mulţime de voci spunând: „Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus” (Apocalipsa 14,12).