Rugăciunea și înviorarea spirituală

Înviorarea va veni numai ca răspuns la rugăciune. – Cea mai mare şi cea mai urgentă dintre toate nevoile noastre este o învio­rare a adevăratei evlavii în rândurile noastre. Trebuie să depunem un efort stăruitor pentru a obţine binecuvântarea Domnului, nu pentru că Dumnezeu nu este doritor să reverse binecuvântarea Sa asupra noastră, ci pentru că noi suntem nepregătiţi să o primim. Tatăl nostru ceresc este mai doritor să le dea Duhul Său cel Sfânt celor ce Îl cer, decât sunt părinţii pământeşti doritori să le dea daruri bune copiilor lor. Cu toate acestea, lucrarea noastră este aceea de a ne mărturisi păcatul, de a ne umili, de a ne pocăi şi de a ne ruga stăruitor, îndeplinind astfel condiţiile pe care le-a pus Dumnezeu când a făgăduit că ne va da binecuvântarea Sa. Înviorarea spirituală trebuie să fie aşteptată numai ca răspuns la rugăciune. – Selected Messages, cartea 1, p. 121.

În zilele noastre este nevoie de o înviorare a acelei religii trăite din toată inima, aşa cum a fost aceea pe care au experimentat-o israeliţii din vechime. Asemenea lor, trebuie să aducem roade vred­nice de pocăinţă, să renunţăm la păcatele noastre, să curăţim templul întinat al inimii, pentru ca Domnul Isus să poată domni în el. Este nevoie de rugăciune – de o rugăciune stăruitoare şi biruitoare. Mântuitorul nostru a lăsat făgăduinţe preţioase pentru cei ce se roagă şi sunt pocăiţi cu adevărat. Astfel de oameni nu vor căuta faţa Sa în zadar. De asemenea, prin exemplul propriu, El ne-a învăţat despre necesitatea rugăciunii. El Însuşi, ca Maiestate a cerului, a petrecut întreaga noapte în comuniune cu Tatăl Său. Dacă Răscumpărătorul lumii nu S-a considerat prea neprihănit, prea înţelept, prea sfânt pentru a mai căuta ajutor de la Dumnezeu, atunci noi, muritori supuşi greşelii, avem o nevoie absolută de ajutorul divin. În pocăinţă şi cu credinţă, fiecare creştin adevărat va merge adesea la „scaunul harului, ca să capete îndurare şi să găsească har şi să fie ajutat în vreme de nevoie”. – Signs of the Times, 26 ianuarie 1882.

Rugăciunea ne aduce în legătură cu Dumnezeu. – Dacă venim la Dumnezeu, simţindu-ne dependenţi şi neajutoraţi, aşa cum într-ade­văr suntem, şi dacă Îi facem cunoscute nevoile noastre, cu umi­linţă şi cu încredere, Cel a cărui cunoştinţă este fără margini, care vede toată creaţiunea Sa şi conduce totul prin voinţa şi Cuvântul Său, poate şi va asculta strigătele noastre şi va face ca lumina să strălucească în inima noastră. Prin rugăciune sinceră, noi suntem aduşi în legătură cu inima Celui Atotputernic. Poate că nu vom avea, în momentul acela, dovada clară că faţa Mântuitorului nostru este plecată asupra noastră cu o expresie de milă şi dragoste, şi totuşi este aşa. Poate că nu simţim atingerea Sa vizibilă, dar mâna Sa este îndreptată spre noi cu iubire, milă şi înţelegere. – Calea către Hristos, p. 97.

Rugăciunile noastre se înalţă la cer udate cu sângele curăţitor al lui Hristos. – Serviciile religioase, rugăciunile, laudele, mărturisirile pline de căinţă ale păcatului se înalţă de la credincioşii cei adevăraţi până la Sanctuarul ceresc, asemenea unei jertfe de tămâie. Totuşi, pentru că vin de la făpturi omeneşti căzute, ele sunt aşa de întinate, încât, dacă nu ar fi curăţite de sângele lui Hristos, nu ar putea să aibă niciodată valoare înaintea lui Dumnezeu. Ele nu se înalţă într-o stare de curăţie deplină şi, dacă nu ar fi Mijlocitorul care Se află la dreapta lui Dumnezeu, ca să le curăţească prin neprihănirea Sa şi să le pre­zinte, nu ar fi bine primite de Dumnezeu. Toate jertfele de tămâie care se înalţă din sanctuarele pământeşti trebuie să fie udate cu stropii curăţitori ai sângelui lui Hristos. El ţine înaintea Tatălui Său cădelniţa cu meritele Sale, în care nu există nicio urmă de degradare pământească. El adună în cădelniţa aceasta rugăciunile, laudele şi mărturisirile poporului Său şi, alături de ele, pune propria nepri­hănire desăvârşită. Apoi, înmiresmată de meritele ispăşirii lui Hristos, tămâia ajunge înaintea lui Dumnezeu fiind sfântă şi întru totul vrednică de primit. După aceea, sunt trimise înapoi răspunsuri pline de har. – Selected Messages, cartea 1, p. 344.

În rugăciune simţim prezenţa lui Isus. – Dacă Îl păstrăm pe Domnul în atenţia noastră, îngăduind inimii noastre să-şi exprime mulţumirea şi laudele la adresa Lui, viaţa noastră religioasă îşi va păstra o stare de înviorare continuă. Rugăciunile noastre vor lua forma unei conversaţii cu Dumnezeu, ca şi când am vorbi cu un prieten. El ne va descoperi tainele Sale în mod personal. Adesea, vom trăi un simţământ fericit al prezenţei Domnului Isus. – Parabolele Domnului Hristos, p. 129.

Duhul Sfânt a venit în Ziua Cincizecimii ca răspuns la rugăciune. – Asupra ucenicilor care aşteptau şi se rugau, Duhul Sfânt a venit cu o asemenea plenitudine, încât a cuprins fiecare inimă. Cel Infinit S-a manifestat cu putere în biserica Sa. Era ca şi cum această putere fusese zăvorâtă de veacuri, iar acum, Cerul se bucura de faptul că putea să reverse asupra bisericii bogăţiile harului Duhului Sfânt. Sub influenţa Duhului Sfânt, cuvintele de pocăinţă şi mărturisire se ames­tecau cu imnuri de laudă pentru păcatele iertate. Se auzeau cuvinte de mulţumire şi profeţii. Cerul întreg s-a coborât să privească şi să adore înţelepciunea fără egal şi de necuprins a iubirii. Cuprinşi de uimire, apostolii au exclamat: „Iată, aceasta este dragostea”. Ei au ajuns să fie conştienţi de darul care le-a fost dat. Care a fost urma­rea? Sabia Duhului, proaspăt ascuţită cu putere şi scăldată în fulge­rele cerului, şi-a croit drum prin necredinţă. Mii au fost convertiţi într-o zi. – Istoria faptelor apostolilor, p. 38.

Ar trebui să ne rugăm pentru Duhul Sfânt aşa cum s-au rugat ucenicii la Cincizecime. – Inima trebuie să fie golită şi curăţită de orice întinare, pentru ca Duhul Sfânt să locuiască în ea. Cu ocazia Cinzecimii, primii ucenici s-au pregătit pentru revărsarea Duhului Sfânt, mărturisindu-şi păcatele şi renunţând la ele, rugându-se şi consacrându-se lui Dumnezeu. Aceeaşi lucrare este necesară acum, dar într-o măsură mai mare…

 Dacă nu progresăm zilnic în exemplificarea virtuţilor creştine, nu vom recunoaşte manifestarea Duhului Sfânt în ploaia târzie. Este posibil ca aceasta să vină în inima tuturor celor din jurul nostru, dar noi nu o vom discerne şi nici nu o vom primi…

Harul divin este necesar la început, harul divin este necesar la fie­care pas al înaintării şi numai harul divin este în stare să desăvâr­şească lucrarea. Nu există niciun moment în care ne putem relaxa într-o atitudine neglijentă. Să nu uităm niciodată avertizările lui Hristos: „Vegheaţi în rugăciune”, „Vegheaţi … şi rugaţi-vă neîncetat”. Legătura cu Dumnezeu în fiecare clipă este esenţială pentru progresul nostru. Chiar dacă am avut o măsură a Duhului lui Dumnezeu, totuşi trebuie să căutăm fără încetare să primim tot mai mult, prin rugăciune şi prin credinţă. – Mărturii pentru pastori, p. 507, 508.

Noi ar trebui să ne rugăm tot aşa de stăruitor pentru coborârea Duhului Sfânt, cum s-au rugat ucenicii în Ziua Cincizecimii. Dacă ei au avut nevoie de Duhul Sfânt în timpul acela, cu atât mai mult avem noi nevoie astăzi.

Fără Duhul şi puterea lui Dumnezeu, ar fi zadarnic să lucrăm pentru a prezenta adevărul. – Australasian Union Conference Record, 1 aprilie 1898.

Cereţi prin credinţă împlinirea făgăduinţei Duhului Sfânt. – Duhul Sfânt le este dat numai acelora care caută cu umilinţă pe Dum­nezeu, care urmează călăuzirea şi harul Său. Puterea lui Dumnezeu aşteaptă să fie cerută şi primită. Această binecuvântare făgăduită, dacă este cerută prin credinţă, aduce cu sine toate celelalte binecuvântări. Ea se dă potrivit cu bogăţiile harului lui Hristos, iar El este gata să dea fiecărui suflet atât cât poate să primească. – Hristos, Lumina lumii, p. 673.

Rugaţi-vă pentru ploaia târzie. – Trebuie să ne rugăm ca Dumnezeu să deschidă izvoarele apei vieţii. Fiecare trebuie să primească apa vie pentru el însuşi. Acum, în timpul ploii târzii, să ne rugăm cu inima smerită şi cu toată stăruinţa, pentru ca torentele harului să se poată revărsa peste noi. Să ne rugăm cu ocazia fiecărei adunări, să ne rugăm lui Dumnezeu să dea chiar acum sufletului nostru căldura şi umiditatea necesară germinării seminţei. În timp ce ne rugăm lui Dumnezeu pentru Duhul Sfânt, El va realiza în noi blândeţea şi smerenia inimii, o dependenţă conştientă de El pentru a primi ploaia târzie care ne desăvârşeşte. Dacă vom cere cu credinţă binecuvântarea, o vom primi, aşa cum a făgăduit Dumnezeu. – Mărturii pentru pastori, p. 508.

Fiţi plini de zel în rugăciune şi în puterea Duhului Sfânt. – Avem nevoie de influenţa înviorătoare a Duhului Sfânt al lui Dumnezeu. „Nu prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, zice Domnul oştirilor”. Rugaţi-vă neîncetat şi vegheaţi, lucrând în armonie cu rugăciunile voastre. Când vă rugaţi, încredeţi-vă în Dumnezeu. Este timpul ploii târzii, când Domnul va da o măsură bogată a Duhului Său. Fiţi plin de zel în rugăciune şi vegheaţi în Duhul Sfânt. – Mărturii pentru pastori, p. 512.

Satana se teme când poporul lui Dumnezeu se roagă pentru Duhul Sfânt. – Satana nu se teme de nimic aşa de mult cum se teme că poporul lui Dumnezeu va elibera calea, îndepărtând orice piedică, aşa încât Domnul să poată revărsa Duhul Său asupra unei biserici ofilite şi asupra unei adunări nepocăite. Dacă Satana şi-ar fi împlinit scopul, nu ar fi avut loc niciodată o altă înviorare spirituală, mare sau mică, până la sfârşitul timpului. Totuşi noi nu suntem în neştiinţă cu privire la metodele lui. Noi putem să ne împotrivim puterii lui. Când calea va fi pregătită pentru Duhul lui Dumnezeu, binecuvântarea va veni. Satana nu poate să împiedice o ploaie de binecuvântări care coboară asupra poporului lui Dumnezeu, aşa cum nu poate să închidă ferestrele cerului, pentru ca ploaia să nu poată cădea pe pământ. Oamenii răi şi diavolii nu sunt în stare să împiedice lucrarea lui Dumnezeu sau să îndepărteze prezenţa Sa din adunările celor ce alcătuiesc poporul Său, dacă ei îşi mărturisesc păcatele şi le înlătură cu o inimă supusă şi smerită şi dacă ei cer cu credinţă împlinirea făgăduinţelor Sale. – Selected Messages, cartea 1, p. 124.

Duhul însoţeşte fiecare rugăciune sinceră. – Religia care vine de la Dumnezeu este singura religie care duce la Dumnezeu. Pentru a-L sluji corect, trebuie să fim născuţi din Duhul Sfânt. El va curăţi inima şi va înnoi mintea, dându-ne o nouă putere de a-L cunoaşte şi a-L iubi pe Dumnezeu. El ne va face să ascultăm de bunăvoie de toate cerinţele Lui. Aceasta este adevărata închinare. Ea este ro­dul lucrării Duhului Sfânt. Toate rugăciunile sincere sunt inspirate de Duhul şi asemenea rugăciuni sunt plăcute lui Dumnezeu. Oriunde un suflet Îl caută pe Dumnezeu, se dă pe faţă lucrarea Duhului, iar Dumnezeu Se descoperă acelui suflet. Deoarece asemenea închinători caută, El aşteaptă să-i primească şi să facă din ei fiii şi fiicele Lui. – Hristos, Lumina lumii, p. 189.

Rugăciunea lipsită de o activitate stăruitoare pentru ceilalţi conduce la formalism. – Dumnezeu nu doreşte ca vreunul dintre noi să se facă pustnic sau călugăr şi să se retragă din lume pentru a face numai rugăciuni. Viaţa noastră trebuie să se asemene vieţii Domnului Hristos atât când era pe munte în rugăciune, cât şi după aceea, când era în mijlocul mulţimii. Cel care doar se roagă, nefăcând nimic altceva, în curând va înceta şi să se roage sau rugăciunile lui vor ajunge să fie o simplă formalitate. Când oamenii se retrag din viaţa socială, departe de sfera îndatoririlor creştine şi de purtarea crucii, când încetează să lucreze cu zel pentru Domnul care a lucrat cu zel pentru ei, ajung să nu mai aibă pentru ce să se roage şi pierd simţământul nevoii de rugăciune. Rugăciunile lor devin individualiste şi egoiste. Ei nu se pot ruga pentru nevoile omenirii sau pentru înălţarea şi edificarea Împărăţiei lui Dumnezeu, cerând putere pentru această lucrare. – Calea către Hristos, p. 101.

Progresul spiritual depinde de rugăciune. – Dacă vrem să pro­gresăm în viaţa spirituală, trebuie să ne rugăm mai mult. Cât de mult ne rugam când solia adevărului a fost vestită pentru prima dată! Cât de des vocea mijlocirii s-a auzit în cameră, în hambar, în livadă sau în dumbravă! Adesea am petrecut ore întregi în rugăciuni stăruitoare, doi sau trei împreună, cerând împlinirea făgăduinţei. Adesea, suspinul plânsului era auzit, iar apoi, vocea mulţumirii şi a cântecului de laudă. Acum, ziua Domnului este mai aproape decât atunci când am crezut prima dată şi de aceea, trebuie să fim mai doritori, mai zeloşi şi mai fierbinţi decât în acele zile de început. Primejdiile sunt mult mai mari acum decât atunci. – Mărturii, vol. 5, p. 161, 162.